Plângere contravenţională. Sentința nr. 486/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 486/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 486/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 486/2015

Ședința publică de la 11 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. E.

GREFIER: A. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent D. F. S. și pe intimat C., având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, după care,

Instanta invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și reține cauza în pronuntare asupra exceptiei invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2014, petentul D. F. S. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. SA anularea procesului-verbal . nr._/16.08.2011.

În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că a aflat despre existența procesului-verbal de constatare a contravenției contestat la data de 10.10.2014, dată la care i s-a comunicat înștiințarea privind începerea executării silite împotriva sa. Menționează că procesul-verbal nu i-a fost comunicat niciodată, motiv pentru care invocă excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale. În motivarea excepției anterior menționate, arată că o eventuală comunicare prin afișare a procesului-verbal prin afișare este nelegală, această modalitate de comunicare fiind subsidiară comunicării prin poștă, sens în care s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. 10/2013.

Mai susține că procesul-verbal de constatare a contravenției este nul întrucât nu poartă semnătura agentului constatator, semnătura electronică nefiind valabilă.

Pe fond, susține că a fost în mod netemeinic sancționat contravențional întrucât data săvârșirii presupusei contravenții deținea rovinietă valabilă.

În drept a invocat prevederile OG nr. 2/2001 și ale OG nr. 15/2002.

În probațiune a depus înscrisuri.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. Totodată a depus actele care au stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției contestat.

La termenul de judecată din 11.02.2014, instanța invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției.

Analizând materialul probator, prin prisma acestei excepții, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal seria_/16.08.2011 petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 250 lei, punându-i-se totodată în vedere să achite și suma de 118,85 lei, cu titlu de tarif de despăgubire, întrucât la data de 03.03.2011 a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.

În temeiul art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. În consecință, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu.

În soluționarea excepției, instanța reține că art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor stabilește competența teritorială în favoarea judecătoriei în cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Totodată, prin derogare de la norma legală anterior indicată, conform art. 10 ind. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România“prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Prin urmare, ceea ce interesează în determinarea instanței competente teritorial în materia plângerilor contravenționale ce au ca obiect contestații formulate împotriva proceselor-verbale emise în aplicarea OG nr. 15/2002 este sediul/domiciliul contravenientului iar acesta se află în prezenta cauză pe raza teritorială a Judecătoriei M..

De asemenea, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.126 C.proc.civ. (care prevede posibilitatea părților de a alege instanța competentă în anumite litigii) coroborate cu dispozițiile art.129 alin. (2) pct.3 C.proc.civ (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile care au ca obiect plângeri contravenționale, competența teritorială este exclusivă.

Reținând astfel caracterul absolut al competenței teritoriale în această materie, de la care nici părțile, nici instanța nu poate deroga, în baza art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001 coroborat cu art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu, invocată din oficiu, și va declina competența în favoarea Judecătoriei M., căreia i se va înainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu invocată din oficiu. Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petent D. F. S., domiciliat în Vama V., ., J. C. și pe intimat C., cu sediul în sector 6, București, .. 401A în favoarea Judecătoriei M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.02.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

D. ENIKOAnton L.

L.A. 23 Februarie 2015

Red. D.E./Dact. D.E – 2 ex

09.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 486/2015. Judecătoria CORNETU