Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 285/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 285/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 285/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
.
SENTINTA CIVILA Nr. 285/2015
Ședința camera de consiliu de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. E.
GREFIER: A. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. A. REASIGURARE ASTRA SA și pe pârât S. I. F., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la data de 14.01.2015 au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru delibera a amânat pronunțarea pentru azi 28.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2014 sub nr._, pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, reclamanta S. A.-REASIGURARE ASTRA SA a chemat în judecată pe pârâtul S. I. F. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5478,56 lei cu titlu de debit principal precum și la plata dobânzii legale aferente debitului.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 29.04.2009 aceasta a încheiat cu pârâtul Contractul de agent pentru intermedierea asigurărilor nr. 448/29.04.2009. Susține că potrivit prevederilor art. 7 din contractul anterior menționat, pârâtul avea obligația de a depune în contul colector al Asiguratorului în termen de maxim 3 zile calendaristice documentele de asigurare încheiate și primele de asigurare încasate. În art. 14.5 din același contract se prevede faptul că „depunerea cu întârziere în contul/casieria Asiguratorului a primelor de asigurare încasate, nerespectarea termenelor specificate la art. 8 atrage penalizarea agentului de asigurare cu 0.1% din valoarea sumelor nedepuse sau a diferențelor negative pentru fiecare zi de întârziere”.
Susține că pârâtul a încheiat la data de 23.12.2011 polița RCA_ și nu a decontat prima de asigurare încasată. Arată că vehiculul pentru care s-a încheiat polița mai sus menționată a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia a fost avariat vehiculul cu nr. de înmatriculare_ și pentru care reclamanta a achitat despăgubiri în cuantum de 5478,56 lei.
Consideră în acest context că pârâtul are obligația achitării sumei de 5478,56 lei către reclamantă la care să se adauge dobânda legală și cheltuieli de judecată.
În drept a invocat prevederile art. 1350 C.civ., OG nr. 13/2011, prevederile legale aplicabile în materia contractului de mandat. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Reclamanta a arătat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.
Cererea a fost legal timbrată, conform art. 6 din OUG nr. 80/2013, chitanța fiind atașată la dosarul cauzei la fila 48.
Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, în esență, pârâtul a arătat că din cererea de chemare în judecată nu rezultă clauzele contractuale nerespectate, că reclamanta avea obligația de a efectua toate verificările anterior achitării despăgubirii. Susține că de fapt reclamanta încearcă doar să recupereze o sumă de bani pe care a achitat-o întrucât nu a verificat valabilitatea unei polițe RCA. Solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a formulat note scrise prin care a indicat că potrivit art. 14.8 din contract „în cazul in care Agentul de A. depune prima si documentele de asigurare după termenul prevăzut in contract si daca pana la data depunerii s-a produs evenimentul asigurat, Agentul de asigurare este obligat sa repare integral prejudiciul adus Asigurătorului, suportând in totalitate cuantumul despăgubirii plătite de acesta Asiguratului/Păgubitului”.
În cauza dedusă judecății, pârâtul nu si-a executat corespunzător obligațiile asumate prin contract, întrucât nu a decontat prima de asigurare in termenul stabilit prin contract si pana la data producerii riscului asigurat încasata in numele societății ASTRA S.A. În aceste condiții solicită admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între cele două a fost încheiat Contractul de agent pentru intermedierea asigurărilor nr. 448/29.04.2009.
Conform clauzei 7.5 coroborat cu clauza 8 din acest contract, pârâtul avea obligația de a depune primele de asigurare încasate în termen de 3 zile de la data încasării acestora.
Totodată, potrivit clauzei 14.8 „în cazul în care agentul de asigurare depune prima și documentele de asigurare după termenul prevăzut în prezentul contract și dacă până la data depunerii s-a produs evenimentul asigurat, agentul de asigurare este obligat să suporte integral contravaloarea despăgubirii plătite de Asigurator asiguratului”.
Pârâtul din prezenta cauză a emis polița RCA_ din 23.12.2011, nu a depus primele încasate în termenele contractuale, iar vehiculul asigurat a fost implicat într-un eveniment rutier la data de 27.12.2011. În urma acestui eveniment, reclamanta a achitat despăgubiri în cuantum de 5478,56 lei.
În drept, instanța reține că, în baza art.1270 N Cod civil, contractul are putere de lege între părțile contractante. Instanța mai constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025 C.pr.civ. privind cererile cu valoare redusă.
Astfel, potrivit art. 1025 C. pr.civ., prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia (2)Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei.
(3)Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească (art. 1029 C proc civ.)
Art. 1030 C pr. civ. dispune că instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar. Hotărârea primei instanțe este executorie de drept.
In cazul in care obiectul litigiului in constituie o obligație de a da, cum este si obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existenta obligației. Operează astfel in sarcina debitorului o prezumție de vinovăție, iar daca acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezuma ca nerespectarea acesteia provine din vina debitorului, care va fi obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Examinând aceste dispoziții legale în raport de situația de fapt reținută mai sus, instanța reține că reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile asupra patrimoniului pârâtului. Se reține în acest sens că pârâtul nu a contestat că ar fi respectat prevederile contractuale ci a susținut doar că reclamanta ar fi achitat despăgubiri ce nu ar fi trebuit achitate. În prezentul litigiu însă nu se analizează atitudinea reclamantei față de persoana care a beneficiat de plata despăgubirilor, instanța verificând doar dacă pârâtul poate sau nu fi tras la răspundere contractuală. Ori sub acest aspect pârâtul nu a susținut și nici nu a făcut dovada respectării obligațiilor sale contractuale.
În acest context, instanța constată că reclamanta a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 5478,56 lei asupra patrimoniului debitorului, constatată prin înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care va obliga pârâtul la plata acestei creanțe.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata penalităților legale aferente debitului principal, instanța constată că potrivit prevederilor art. 1017 C.pr.civ., debitoarea poate fi obligată la plata dobânzii legale penalizatoare, în măsura în care părțile nu au determinat o dobândă contractuală penalizatoare.
Totodată, instanța are în vedere prevederile art. 1489 Cod civil, intitulat ”Dobânzile sumelor de bani”, care stipulează că dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege.
Având în vedere aceste prevederi legale instanța apreciază întemeiată cererea reclamantei referitoare la obligarea paratului debitor la plata dobânzii legale solicitate de creditoare.
În temeiul art.1031 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța îl va obliga pe pârâtul debitor la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, respectiv suma de 200 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamant S. A. REASIGURARE ASTRA SA, cu sediul în sector 3, București, .. 3, . pârât S. I. F., cu domiciliul în POPESTI LEORDENI, ., judet Ilfov.
Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 5478,56 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data plății efectuate de reclamantă și până la plata efectivă a debitului.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. ENIKOAnton L.
Red. D.E./Dact. D.E – 4 ex
03.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 157/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 809/2015. Judecătoria... → |
|---|








