Obligaţie de a face. Sentința nr. 360/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 360/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 360/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 360/2015

Ședința publică de la 02.02.2015

Completul compus din:

Președinte: F. A. L.

Grefier: D. D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta B. I. și pe pârâta U. S. HARET, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Față de excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare de către pârâtă, instanța va rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta,reclamanta B. I. in contradictoriu cu parata U. S. HARET, a solicitat obligarea acesteia sa-I elibereze diploma de licenta si suplimentul la diploma, la care aceasta are dreptul in urma promovarii examenului de licenta din iulie 2009.

In cerere se arata ca este absolventa a Facultatii de Marketing din cadrul Universitatii, i-a fost eliberata adeverinta de licenta, 456/04.07.2009, iar diploma de licenta trebuia eliberata in termen de 12 luni de la finalizarea studiilor.

Cererea se intemeiaza pe legea 554/2004 au fost depuse inscrisuri.

Prin intampinarea depusa, parata U. S. HARET, a invocat exceptia necompetentei materiale a acestei instante, in raport de obiectul cerereii de chemare in judecata cu care reclamanta intelege sa se judece.

Se arata in intampinare ca in cauza sunt incidente dispozitiile legii 554/2004, in temeiul art.10 al.1, si art. 95 pct.4 NCPC, deoarece actul atacat este un act administrativ, iar parata U. S. este o autoritate publica.

Analizând actele dosarului din perspectiva acestei excepții, instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 prevede că “litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Instanța reține că intimata parata U. S. este o autoritate publica.

În cauza de față, se solicita sa fie obligata parata sa emita diploma de licenta si suplimentul la diploma, la care aceasta are dreptul in urma promovarii examenului de licenta din iulie 2009, instanța consideră că, din punct de vedere material, este competentă să judece cauza Curtea de Apel București.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004, si art. 95pct.4 NCPC, instanța va admite excepția necompetenței materiale, urmând a declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetentei materiale a acestei instanțe, în cauza privind pe reclamanta B. I., cu domiciliul în P., ., și pe pârâta U. S. HARET, cu sediul în sector 3, București, .. 13.

Declină competența soluționării prezentei cauze în favoarea Curții de Apel.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.02.2015 .

Președinte,Grefier,

F. A. L. D. D.

Red./Tehnored.: FAL/DD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 360/2015. Judecătoria CORNETU