Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3990/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3990/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 3990/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CORNETU
SENTINTA CIVILA NR.3990
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2015
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
P.: B. M.
GREFIER: M. M.
Pe rol solutionarea cauzei civile privind pe reclamant G. S. ENERGY ROMANIAN SA, in contrdictoriu cu parat G. R., având ca obiect cerere de valoare redusa.
Cererea se solutioneaza fara citarea partilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,
În baza art. 131, art. 94 și art. 107 C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei.
În baza art. 238 C., instanța stabilește durata estimată a procesului la o luna.
Instanta, în temeiul art.258 NCPC încuviinteaza pentru părti proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și reține cauza în pronuntare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2015 sub nr._ reclamanta . Romania SA a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunța pe calea procedurii cererii cu valoare redusă să fie obligat pârâtul G. R. la plata sumei de 607,31 lei, cu titlu de debit principal, cu cheltuieli de judecată.
În fapt s-a arătat că între părți au avut loc relații comerciale ce au constat în furnizarea către pârât a gazelor naturale. Contravaloarea lor se găsește în facturile anexate.
În drept se invocă art. 1026-1033 NCPC.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, potrivit art. 6 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
Pârâtul, legal citat, nu a depus la dosar formularul de răspuns comunicat de instanță și nici nu a răspuns prin alt mijloc.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Procedura cu privire la cererile de valoare redusă reprezintă un nou mijloc procesual, introdus prin art. 1026-1033 din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 republicată în Monitorul Oficial nr. 542 din 3 august 2012) ca o alternativă la procedura de drept comun și la cea a ordonanței de plată pentru soluționarea cu celeritate a litigiilor patrimoniale, atunci când valoarea obiectului acestora nu depășește 10.000 lei și nu vizează materiile exceptate de lege (art. 1025 alin. 2 și 3 C.pr.civ.). Aceasta reprezintă o preluare a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr. 861/2007 privind stabilirea unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă.
Având în vedere că reclamanta a optat pentru aplicarea acestei proceduri (art. 1026 alin. 1 C. proc. civ.) instanța va avea în vedere și normele speciale pe care le conține.
Din conținutul contractului nr._/09.12.2013, depus la dosar de către reclamantă, reiese că între părțile dosarului s-au desfășurat relații juridice, pârâtul obligându-se ca în schimbul livrării gazelor naturale să achite prețul acestora. Conform art. 3 alin. 2 din același contract obligația de plată devine scadentă la 30 zile de la momentul emiterii facturii fiscale de către reclamantă.
Din conținutul facturii emise la data de 27.01.2014, scadenta la 26.02.2014 reiese că obligația de plată a pârâtului se ridică la suma de 607,31 lei.
Pe de altă parte, instanța ține cont de faptul că o regulă de probă este aceea că în ipoteza prestațiilor pozitive reclamantul este suficient să exhibe titlul său pentru ca existența datoriei să se presupună, incumbând pârâtului să facă dovada unei eventuale stingeri a datoriei.
Pentru aceste motive va fi obligat pârâtul la plata sumei de 607,31 lei, către reclamantă cu titlu de preț.
Se solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În această materie, art. 453 alin. 1 C. proc. civ. spune că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Or aceasta este situatia pârâtului.
Din actele depuse la dosar reiese că s-a plătit de către reclamantă suma de 50 lei cu titlu de taxă de timbru. Pentru acestea pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea in cauza privind pe reclamant G. S. ENERGY ROMANIAN SA, cu sediul in sector 1, București, CALEA FLOREASCA, CLĂDIREA BIROURI SKY TOWER, nr. 246C, . cu parat G. R., cu dom.in POPESTI LEORDENI, ., ..
Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 607,31 lei, reprezentand debit principal.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecatoria Cornetu.
Pronuntata in sedinta publica, azi,28.10.2015
P. GREFIER
B. M. M. M.
Red. M.B.
Tehnored. M.M.
Comunicat ex, azi .
Grefier,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4042/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 3791/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|








