Contestaţie la executare. Sentința nr. 3029/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3029/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 3029/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3029
Ședința publică din 08.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. A. C.
GREFIER: R. N. F.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor N. C., creditor N. I., creditor B. E. și pe debitor P. B. ROMANIA SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la strigarea listei de amânări fără discuții au răspuns creditorii, prin avocat, care depune delegație de substituire.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul dosarului, faptul că debitorul a depus o cerere prin care solicită să i se comunice acțiunea, iar creditorii au depus un set de înscrisuri, după care,
Creditorii, prin avocat, depun taxa de timbru, copia acțiunii și o cerere precizatoare. Solicită amânarea cauzei pentru a fi comunicate înscrisurile.
Instanța dispune lăsarea cauzei la ordine pentru a se discuta excepția necompetentei teritoriale exclusive.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns creditorii, prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța pune în discuție exceptia necompetentei teritoriale exlcusive raportat la prevederile art. 651 alin. 1 si 714 alin. 2 C. proc. civ. in forma de dupa republicarea operata prin Legea nr. 138/2014.
Creditorii, prin avocat, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, imobilul ce urmează a fi executat se află pe raza Judecătoriei Cornetu.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante in data de 16.07.2015 sub nr._ contestatorii N. C., N. I. si B. E. au chemat in judecata pe intimata P. B. Romania SA pentru a contesta titlul executoriu si actele de executare instrumentate in dosarul executional nr. 1063MI/2015, aflat pe rolul SCPRJ I., S. si P..
Cererea nu a fost motivata, dar s-a solicitat judecata in lipsa.
Prin inscrisul inregistrat la dosar in data de 28.07.2015 s-a formulat si motivarea contestatiei la executare, aratandu-se ca sunt atacate contractul de credit nr. 421502J_ din data de 21.12.2007, modificat prin 3 acte aditionale si contractul de ipoteca autentificat sub nr. 3592/21.12.2007 de catre BNP Legitimus. Se arata ca trebuie scazute sumele de bani percepute si pretinse ca urmare a unor clauze abuzive, ca exista numeroase erori in actele de executare, creanta fiind necerta si calculata gresit. Se solicita si lamurirea titlului, in sensul de a se constata ca sunt abuzive clauzele contractuale de la art. 1.3, 1.2 si 1.3 lit. c). In rpivinta sumelor de bani ce trebuie restituite sau anulate se solicita obligarea intimatei la plata dobanzii legale. Se arata ca onorariul executorului este prea mare si se solicita suspendarea executarii silite. Cu cheltuieli de judecata.
In drept se invoca prevederile C. proc. civ., OUG nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000 si C. civ.
Intimata, legal citata, nu a formulat intampinare.
La termenul de astazi instanta a invocat din oficiu, in temeiul art. 131 alin. 1 si art. 130 alin. 2 C. proc. civ., exceptia necompetentei sale teritoriale exclusive, asupra careia este datoare a se pronunta cu prioritate (art. 248 alin. 1 C. proc. civ.).
Astfel, in ceea ce priveste caracterul competentei teritoriale in materia executarii silite, se admite unanim in jurisprudenta ca acesta este unul absolut. Pentru aceasta instanta poate proceda la invocarea din oficiu a propriei sale necompetente teritoriale.
Apoi, instanta observa ca legea care guverneaza executarea silita de fata este cea de dupa adoptarea Legii nr. 138/2014 (avand in vedere ca executarea este una inceputa in anul 2015), solutie care se impune in temeiul art. 24 C. proc. civ.
Ca atare, avand in vedere forma actuala a textelor ce reglementeaza competenta in materia contestatiei la executare si tinand cont ca prezenta executare este . (careia i s-a atasat si o contestatie la titlu), se impune admiterea prezentei exceptii, pentru urmatoarele argumente:
In versiunea actuala a procedurii civile, textele care intereseaza prezenta materie sunt cele de la art. 651 alin. 1-3 si art. 714 C. proc. civ.
Art. 651 alin. 1-3 C. proc. civ. arata ca:
(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.
(3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Iar art. 714 din acelasi cod spune urmatoarele:
(1) Contestația se introduce la instanța de executare.
(2) În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.
(3) Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.
Rezulta din aceste texte ca in principiu contestatia la executare se introduce la instanta de executare (art. 714 alin. 1 C. proc. civ.), iar regula este ca instanta de executare este judecatoria de la domiciliul debitorului (art. 651 alin. 1 teza I C. proc. civ.). Aceasta regula se mentine si in materia executarii silite imobiliare, atata vreme cat imobilul nu se afla pe raza unei alte curti de apel decat cea de la domiciliul debitorului, unde se afla instanta de executare (art. 714 alin. 2 C. proc. civ.). Or aceasta este situatia in speta, observandu-se ca domiciliul contestatorilor debitori se afla in Sectorul 2 al Municipiului Bucuresti, iar imobilul urmarit se afla in ., respectiv ambele pe raza de competenta a Curtii de Apel Bucuresti.
In consecinta, chiar daca in speta are loc o executare silita imobiliara, instanta competenta sa judece prezenta contestatie este judecatoria de la domiciliul contestatorilor debitori, cata vreme imobilul asupra caruia poarta urmarirea nu se afla pe raza de competenta a unei alte curti de apel decat cea de la acest domiciliu.
Totodata, si in ceea ce priveste lamurirea titlului executoriu, competenta apartine aceleiasi judecatorii de la domiciliul contestatorilor (cf. art. 714 alin. 3 teza finala C. proc. civ., care trimite la instanta de executare in legatura cu care s-a facut analiza anterioara).
Instanta trebuie sa sublinieze si faptul ca in ceea ce priveste continutul art. 819 din Codul de procedura civila dinaintea modificarii operate prin Legea nr. 138/2014, acesta nu a fost pastrat in noua reglementare, astfel ca nu mai are nicio incidenta in problema de fata.
Pentru acestea instanta va admite exceptia invocata din oficiu si va dispune declinarea competentei sale in favoarea Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, unde contestatorii isi au domiciliul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia necompetentei teritoriale exclusive.
Declina judecarea cauzei privind pe creditor N. C. cu domiciliul în sector 2, București, ., creditor N. I. cu domiciliul în sector 2, București, ., creditor B. E. cu domiciliul în sector 2, București, ., nr. 37, ., . debitor P. B. ROMANIA SA cu sediul în sector 1, București, .. 29-31, in favoarea Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 08.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. C. R. N. F.
Red. C A / Tehn. R F
4 exemplare/11.09. 2015
JUDECĂTORIA CORNETU
JUDEȚUL ILFOV
Cu sediul în comuna Cornetu .
Telefon_
Fax_
DOSAR NR._
C A T R E,
JUDECĂTORIA SECTOR 2
Va facem cunoscut ca prin sentința nr. 3029 din data de 08.09.2014, pronuntata de Judecatoria Cornetu, județ Ilfov, în dosarul mai sus mentionat, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, privind pe creditor N. C., creditor N. I., creditor B. E. și pe debitor P. B. ROMANIA SA, având ca obiect contestație la executare. în favoarea dumneavoastră, sens in care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând file, compus din 1 volume.
Președinte Grefier
C. A. C. R. N. F.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2575/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3087/2015.... → |
|---|








