Contestaţie la executare. Sentința nr. 4393/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4393/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 4393/2015
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4393/2015
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator . CU SED. ALES LA C.. AV. P. V. P. și pe intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ, având ca obiect contestație la executare
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la data de 11.11.2015 au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru delibera a amânat pronunțarea pentru azi 18.11.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06._, contestatoarea . a chemat în judecată pe intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală solicitând instanței să anuleze Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 05.06.2015, actele subsecvente acesteia, precum și Procesul-verbal de constatare care a stat la baza emiterii deciziei.
În motivare, în esență, contestatoarea a arătat că la un control efectuat de reprezentanții intimatei, inspectorii au concluzionat că adaosul comercial practicat este nesemnificativ, fără a ține cont de situația exactă a stocurilor de mărfuri existente la momentul inspecției. În realitate, susține că adaosul practicat este de 4-5%, adaos practicat în general de toți vânzătorii cu ridicata – en gros. A mai subliniat că practică un adaos redus pentru a supraviețui într-un mediu concurențial.
În continuare, contestatoarea a detaliat modul de derulare al afacerilor sale, subliniind că exercită acte de comerț cu respectarea normelor legale în vigoare, respectiv își îndeplinește toate obligațiile fiscale.
A arătat că măsura asiguratorie este nelegală întrucât în cauză trebuia făcută dovada îndeplinirii a două condiții, cumulativ: nedeclararea de către debitor a materiei impozabile, la care se adaugă existența unui pericol ca debitorul să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Or în prezenta cauză, intimata nu a făcut dovada îndepliniri niciuneia dintre condițiile arătate, măsura nefiind în esență motivată.
În drept, a invocat prevederile art. 129 alin. (11), 172, 173 C.pr.fisc., jurisprudență CJUE.
În probațiune a depus un set de înscrisuri.
Contestația la executare este legal timbrată, dovada fiind atașată la dosarul cauzei.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivare, în esență, intimata a arătat că Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 05.06.2015, înregistrată cu nr. A DAF_/15.06.2015 a fost legal și temeinic emisă.
În acest sens, a susținut că societatea contestatoare a fost controlată în perioada 20.04.2015 – 05.06.2015, ocazie cu care s-a constatat că aceasta era implicată într-un circuit tranzacțional fictiv creat cu scopul vădit de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale aferente comercializării pe piața internă a produselor importate de societăți interpuse, prin creșterea artificială a valorii acestora și majorarea în mod nelegal a bazei de impozitare aferentă taxe pe valoarea adăugată deductibilă, influențând astfel și calculul profitului impozabil. Totodată, în urma controalelor încrucișate efectuate, pe baza declarațiilor luate și în urma analizării documentelor contabile s-a concluzionat că în cauză a fost denaturată baza impozabilă a cheltuielii deductibile privind mărfurile și implicit a TVA –ului deductibil aferent.
Menționează că aspectele arătate de reclamanta contestatoare referitor la adaosul comercial practicat sunt lipsite de orice temei real, iar această societate nu a achitat în realitate, în perioada verificată, nicio sumă către bugetul de stat cu titlu de TVA.
A mai subliniat că măsurile asiguratorii pot fi luate, conform art. 129 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și înainte de emiterea titlului de creanță, iar din activitatea și conduita numitului Mamaz Metin, administrator al societății contestatoare se deduce că acesta se sustrage de la efectuarea verificărilor fiscale, intenționând să se sustragă de la răspunderea fiscală, aspect care a dus la îngreunarea efectuării controlului.
În ceea ce privește contestarea Procesului-verbal emis la data de 05.06.2015, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil. În motivare, a invocat prevederile art. 205 C.pr.fisc. și art. 88 C.pr.fisc. arătând că acest act nu poate fi considerat act administrativ fiscal, motiv pentru care nu poate fi contestat în prezentul ligiu.
În drept, a invocat prevederile Codului de procedură fiscală și disp. Codului de procedură civilă.
În probațiune a depus un set de înscrisuri.
Instanța a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 05.06.2015, înregistrată cu nr. A DAF_/15.06.2015 s-a dispus sechestrarea mai multor bunuri imobile și mobile aparținând contestatoarei, în urma unui control efectuat de inspectorii fiscali.
În Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii au fost indicate sumele stabilite/estimate cu titlu de plată, respectiv_ lei, iar în Procesul-verbal emis la data de 05.06.015 a fost descris controlul efectuat la sediul contestatoarei.
Instanța observă că instituirea sechestrului s-a realizat în urma constatării de către inspectori fiscali a încălcării de către contestatoare a prevederilor art. 21 alin. (1), art. 145 și art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, considerându-se că intimata are de achitat către bugetul de stat suma de 295.997 lei, din care_ lei reprezintă taxa pe valoare adăugată, iar suma de 118.399 lei reprezintă impozit e profit.
În drept, conform prevederilor art. 129 din Codul de procedură fiscală:
„(1)Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2)Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3)Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4)Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5)Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6)Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.”
Aceste dispoziții legale sunt în deplin acord cu prevederile art. 31 alin. 1 și 2 din Constituția României, potrivit cărora dreptul la informație trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autoritățile publice și cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual.
Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de indica în mod neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să își poată formula eventualele apărări, dar și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv al legalității actului. D. obligația motivării tuturor actelor administrative poate funcționa ca o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor cetățenești. Cerința motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pentru care au fost adoptate, se regăsește și în Recomandarea (2007)7 a Comitetului de Miniștri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluția (77)31 a Comitetului de Miniștri (principiul IV), fiind preluată și menționată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative: „Fiecare decizie adoptată de Instituție, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menționa temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele relevante și baza legală a deciziei”.
În cauza dedusă judecății, organul fiscal a apreciat ca există pericolul ca debitorul contestator să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea dar în actele contestate nu a indicat care sunt motivele care determină o asemenea măsură, respectiv care sunt motivele pentru care apreciază că există riscul risipirii patrimoniului debitoarei contestatoare.
Instanța observă că intimata a arătat în întâmpinare că administratorul societății nu ar fi cooperat în timpul controlului, respectiv ar avea diverse calități în mai multe societăți, dar aceste aspecte nu sunt de natură a duce la concluzia risipirii patrimoniului, pe de o parte. Pe de altă parte, motivarea măsurii trebuia realizată în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
Instanța subliniază în acest sens că decizia contestată cuprinde o secțiune ce poartă denumirea „Motivarea măsurilor asiguratorii”, dar în realitate această secțiune cuprinde descrierea controlului și prejudiciului constatat. Or măsura instituirii unui sechestru asigurator, anterior emiterii unui titlu de creanță ce ar putea fi contestat, trebuie să reprezinte o măsură excepțională, temeinic motivată.
În aceste condiții, se constată că, în lipsa motivării efective a măsurii dispuse, contestatoarea nu poate să stabilească dacă măsura a fost corect aplicată, nu se poate apăra în mod corespunzător, iar pe de altă parte instanța nu poate să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii de referință.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată cu privire la acest capăt, că motivul de nelegalitate invocat este suficient pentru anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și implicit actelor subsecvente, nemaifiind necesară analizarea celorlalte motive arătate în contestația la executare. De altfel, nici nu este rolul acestei instanțe să verifice dacă controlul și concluziile inspectorilor fiscali sunt sau nu întemeiate întrucât în prezentul cadru procesual nu se contestă un titlu de creanță.
Astfel, în ceea ce privește solicitarea de anulare a Procesului-verbal emis la data de 05.06.2015, instanța constată că acest înscris cuprinde o descriere a controlului efectuat, nefiind un titlu de creanță și nici un act administrativ în sensul art. 205 și art. 88 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care acesta nu este susceptibil de a fi contestat pe calea cererii de chemare în judecată supusă analizei.
În aceste condiții, instanța subliniază că în lipsa emiterii unui titlu de creanță contestatoarea nu poate supune atenției instanței, pe calea unei contestații la executare temeinicia sumei stabilite ca reprezentând obligații fiscale datorate de inspectorii fiscali.
În consecință, instanța va admite în parte contestația la executare și va anula Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii A DAF_/15.06.2015, precum și orice acte subsecvente emise în baza acestei decizii, respectiv va respinge ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea Procesului-verbal emis la data de 05.06.2015.
Totodată, instanța va lua act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea ., CU SED. ALES LA C.. AV. P. V. P. în sector 6, București, .. 116-126, ., ., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ, cu sediul în sector 5, București, APOLODOR, nr. 17.
Anulează Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 05.06.2015, înregistrată cu nr. A DAF_/15.06.2015, cu consecința anulării tuturor actelor subsecvente acesteia.
Respinge capătul de cerere privind anularea Procesului-verbal de constatare din 05.06.2015 ca inadmisibil.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. ENIKOAnton L.
L.A. 16 Decembrie 2015
Red. D.E./Dact. D.E – 4 ex
19.01.2016
.>
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3911/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4823/2015. Judecătoria... → |
|---|
