Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 820/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 820/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 820/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Sentinta civila nr. 820/2015

Ședința publică de la 05.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: V. TUDORIȚA DOINIȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent P. D. și pe intimat S. I., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 131 N.C.p.c., instanța își verifică, din oficiu, competența, și stabilește că Judecătoria Cornetu este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze acțiunea.

În temeiul art. 258 rap. la art. 255 N.C.p.c., instanța încuviințează pentru parti proba cu înscrisuri, considerând că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei. Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 17.12.2014 sub numărul de mai sus, petenta . solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului S. I. prin procesul verbal . nr._ din 16.03.2010 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, petenta a arătat că amenda nu a fost achitată și nici nu s-a putut pune în executare silită titlul executoriu, întrucât intimatul nu deține bunuri.

În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar un set de înscrisuri.

Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în fața instanței și nu a făcut dovada achitării debitului reprezentând amenda contravențională.

La termenul de astăzi, instanța a încuviințat pentru petenta proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 16.03.2010, intimatului i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 480 lei pentru săvârșirea faptei prev. de art. 101 alin.1, pct. 18 din OUG 195/2002.

Intimatul nu a achitat de bună-voie amenda și nici nu s-a putut proceda la executarea silită, întrucât nu deține bunuri.

În drept, potrivit art. 9 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dacă cel sancționat contravențional nu plătește amenda și nu poate fi executat silit, se poate solicita transformarea amenzii în muncă în folosul comunității. Aceste condiții sunt îndeplinite în cauză.

Prin urmare, având în vedere faptul că până în prezent amenda nu a fost plătită, instanța va admite cererea și o va înlocui cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore, câte 4 ore pe zi, activitate ce se va desfășura pe raza ., raportat la limitele de pedeapsă privind amenda contravențională și numărul de ore maxim de muncă în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea privind pe petent P. D. cu sediul in D.,judet Braila și pe intimat S. I. cu domiciliul in . D., SAT T., ., judet Braila.

Înlocuiește amenda contravențională de 480 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 16.03.2010 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore, câte 4 ore pe zi, activitate ce se va desfășura pe raza ..

Prezenta hotărâre se va comunica, după ce va rămâne definitivă, către Primăria ., în vederea stabilirii activității și a datelor la care va fi prestată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. V. TUDORIȚA DOINIȚA

Red./Tehnored.: GM/VTD

.>

.

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 820/2015. Judecătoria CORNETU