Partaj judiciar. Sentința nr. 568/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 568/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 568/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentința civilă nr. 568/2015
Ședința publică de la 17.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. O. BUDEI
GREFIER: C. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. G. A. PRIN B. I. C. V. în contradictoriu cu pârâții B. A. și B. D. V., având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile au avut loc la data de 10.02.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2013 sub nr._, reclamanta B. G. A. a chemat în judecată pe pârâții B. A. și B. D. V., pentru ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 4322 mp situat în com. Domnești, ., tarlaua 16, . de pe urma defunctei B. M., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că părțile sunt moștenitorii defunctei B. M., decedată la data 13.02.1992, fiecare cu o cotă de 1/3 astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1046/26.09.1992 și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 153/19.09.2000.
Terenul menționat în petitul acțiunii se regăsește în masa succesorală, dobândirea dreptului de proprietate făcându-se prin titlul de proprietate nr._/16.06.1997.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1143 C.civ. și art. 980 și urm. C.proc.civ.
În dovedirea cererii s-a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori, expertize specialitatea topografie.
Au fost depuse la dosar titlul de proprietate nr. 3604/24.08.1993, titlul de proprietate nr._/04.10.1994, certificatul de mostenitor nr. 199/08.08.2005, certificatul de moștenitor nr. 18/14.02.2011, actul de dezmembrare nr. 93/29.01.2009, certificatul de mostenitor nr. 248/03.07.2007, actele de înstrăinare a loturilor dezmembrate.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Pârâta B. A. a depus întâmpinare solicitând respingerea ca parțial nefondate susținerile reclamantei.
Pârâtul B. D. V. a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii și trimiterea dosarului la mediator.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.
În cauză au fost administrate proba cu interogatoriul și expertiză tehnică specialitatea topografie, fiind depus raportul de expertiză întocmit de expert Avramiuc N..
La termenul din 10.02.2015, părțile au încheiat o tranzacție cu privire la împărțirea terenului în cauză.
Potrivit art. 438 noul Cod procedură civilă, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății și pot solicita ca instanța să pronunțe o hotărâre care să consfințească învoiala lor, iar conform dispozițiilor prevăzute de art. 982 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțeala bunurilor, instanța va hotărî potrivit înțelegerii lor.
Având în vedere manifestarea expresă de voință a părților, în sensul încheierii unei tranzacții, care s-a materializat în înscrisul depus la dosar și care cuprinde voința liberă și neviciată a părților și întrucât tranzacția încheiată nu cuprinde dispoziții ilegale sau imorale, iar părțile au tranzacționat asupra bunului imobil ce se află în proprietatea lor indiviză, instanța va face aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 438, 440 C.proc.civ. și art. 982 alin. 2 C.proc.civ., va lua act de învoiala părților consemnată în înscrisul intitulat tranzacție și va pronunța o hotărâre de expedient, care va fi redată integral cu dispozitivul prezentei hotărâri.
În temeiul principiului disponibilității, instanța va lua act că reclamanta renunță la solicitarea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În plus, va fi comunicată hotărârea în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni legale către OCPI Ilfov, în temeiul art. 35 alin. 5 din Legea nr. 7/1996, și către Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei ., în temeiul art. 77 ind. 1 alin. 6 din Codul Fiscal, în vederea înscrierii în evidențele fiscale ale părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. G. A. PRIN B. I. C. V. cu domiciliul în București, ..150, ., . în contradictoriu cu pârâții B. A. cu domiciliul în București, ., ., . și B. D. V. cu domiciliul în ., județul Ilfov.
Ia act de înțelegerea părților și consfințește tranzacția privind partajarea bunurilor succesorale, ce prezintă următorul conținut:
” TRANZACȚIE
Subsemnații:
1.B. G. A., CNP_, domiciliată în București, ..150, ., ., în calitate de reclamantă și
2.B. A., CNP_, domiciliată în București, ., ., ., sector 6,
3.B. D. V., CNP_, domiciliat în ., județul Ilfov,
în calitate de pârâți, în dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Cornetu, cu termen de judecată la data de 10.02.2015, având ca obiect partaj judiciar, în vederea terminării acestui proces, a intervenit această înțelegere, care are următorul cuprins:
Eu, reclamanta, B. G. A., sunt de acord să-mi revină mie în deplină proprietate și posesie, lotul nr. 1, situat în Com. Domnești, ., ., județul Ilfov, reprezentând teren în suprafață de 1376,59 mp conform anexei nr.2, denumită Plan de amplasament și delimitare – Propunere de lotizare – Scara 1:1000, anexă ce face parte integrantă din raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de Dr. Ing. N. Avramiuc, numit de către instanță.
Terenul în suprafață de 1376,59 mp, este delimitat de punctele de pe contur 1-2-12-13-8 și are următoarele vecinătăți: E – E. S.; V – ., din .; N – B. D. V., lotul nr.2, conform anexei nr.2, din raportul de expertiză tehnică judiciară, aflat la dosarul cauzei.
Eu, pârâtul, B. D. V., sunt de acord să-mi revină mie în deplină proprietate și posesie, lotul nr. 2, situat în Com. Domnești, ., ., județul Ilfov, reprezentând teren în suprafață de 1376,58 mp conform anexei nr.2, denumită Plan de amplasament și delimitare – Propunere de lotizare – Scara 1:1000, anexă ce face parte integrantă din raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de Dr. Ing. N. Avramiuc, numit de către instanță.
Terenul în suprafață de 1376,58 mp, este delimitat de punctele de pe contur 12-3-15-14-13 și are următoarele vecinătăți: E – E. S.; V – . G. A., lotul nr.1, conform anexei nr.2, din raportul de expertiză tehnică judiciară, aflat la dosarul cauzei; N – B. A., lotul nr.3, conform anexei nr.2, din raportul de expertiză tehnică judiciară, aflat la dosarul cauzei.
Eu, pârâta, B. A., sunt de acord să-mi revină mie în deplină proprietate și posesie, lotul nr. 3, situat în Com. Domnești, ., ., județul Ilfov, reprezentând teren în suprafață de 1376,58 mp conform anexei nr.2, denumită Plan de amplasament și delimitare – Propunere de lotizare – Scara 1:1000, anexă ce face parte integrantă din raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de Dr. Ing. N. Avramiuc, numit de către instanță.
Terenul în suprafață de 1376,58 mp, este delimitat de punctele de pe contur 15-4-5-6-11-7-14 și are următoarele vecinătăți: E – E. S.; V – . D. V., lotul nr.2, conform anexei nr.2, din raportul de expertiză tehnică judiciară, aflat la dosarul cauzei; N – Proprietar, din ..
Această înțelegere, scrisă, reprezintă voința noastră liberă, neviciată, act pe care îl vom depune la instanța judecătorească, cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre de expedient, în temeiul art. 438-441 NCPC, ce va alcătui dispozitivul sentinței pronunțate în cauză.
Încheiat astăzi 10.02.2015, în 4 patru exemplare, unu pentru instanță și câte unu pentru fiecare parte.
B. G. A. ss indescifrabilă
B. D. V. ss indescifrabilă
B. A. ss indescifrabilă”
Ia act de renunțarea reclamantei la solicitarea de cheltuieli de judecată de la pârâți.
Dispune ca prezenta hotărâre, după rămânerea irevocabilă, să fie comunicată în baza art. 77 ind. 1 alin. 6 din Codul fiscal la Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Domnești, jud. Ilfov, precum și OCPI Ilfov, conform art. 54 alin. 5 din Legea nr. 7/1996.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. O. BudeiCristina P.
Red. Tehn. C.O.B.
2 ex./26 Februarie 2015
..
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 614/2015.... → |
|---|








