Pretenţii. Sentința nr. 1121/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1121/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 1121/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Sentinta civila nr. 1121/2015

Ședința publică de la 26.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: V. TUDORIȚA DOINIȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât ., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 19.03.2015, fiind consemnate in încheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 26.03.2015, cand in aceeasi compunere a retinut urmatoarele.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2014 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat constatarea imposibilității îndeplinirii obiectului contractului de mandat nr._/07.06.2011 din culpa exclusivă a pârâtei, obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 3549,24 lei cu titlu de contravaloare onorariu, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere raportate la valoarea obiectului contractului, calculate de la data scadenței și până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de mandat nr._/07.06.2011, având ca obiect mandatarea reclamantei de către pârâtă în vederea recuperării debitului de_,90 lei de la debitorul ., contra unui onorariu de 10% plus TVA din valoarea debitului recuperat.

Reclamanta a precizat că a efectuat procedurile specifice de recuperare a debitului, dar din cauza neîndeplinirii de către pârâta a obligațiilor care decurg din contractul de mandat, s-a aflat în imposibilitatea de a îndeplini obiectul contractului.

Cu privire la penalitățile de întârziere, reclamanta a menționat că sunt datorate conform art. 1 din anexa I, pag. 1 la contractul de mandat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1170,1270,1271 și 1516 C.civ., art. 223 alin. 3 și art. 451 din C..

Reclamanta a atașat cererii un set de înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Reclamanta a depus la data de 18.11.2014 o cerere adițională prin care a renunțat la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a învederat că actele înaintate de pârâtă erau suficiente pentru ca mandatarul să-și execute obiectul mandatului. Aceasta a adăugat că reclamanta nu a acordat atenția cuvenită îndeplinirii mandatului, realizând demersurile necesare la termene mari.

De asemenea, mandatarul putea să semneze cererea de chemare în judecată, în numele mandantului, oricând în temeiul art. 3 din contract, astfel că acesta nu s-a comportat ca un bun profesionist, deși avea la dispoziție toate instrumentele necesare îndeplinirii obiectului contractului de mandat.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a menționat că nu putea semna cererea de emitere a unei somații/ordonanță de plată, deoarece nu a fost încheiată o procură în acest sens. Pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Pârâta a depus la dosar concluzii scrise prin care a reluat susținerile consemnate în întâmpinare.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantă, în calitate de mandatar, și pârâtă, în calitate de mandant, s-a încheiat contractul de mandat nr._/07.06.2011, având ca obiect mandatarea reclamantei de către pârâtă în vederea recuperării debitului de_,90 lei de la debitorul ., contra unui onorariu de 10% plus TVA din valoarea debitului recuperat.

În temeiul acestui contract, reclamanta a redactat în cursul anului 2013, în numele pârâtei, două acțiuni, o somație de plată și o ordonanță de plată pe care le-a înaintat în exemplare suficiente către pârâtă la data de 29.11.2013, spre a fi semnate (fila 18). Întrucât pârâta nu a înaintat reclamantei exemplarele celor două acțiuni semnate și ștampilate, aceasta din urmă a revenit cu două e-mail-uri către pârâtă, la datele de 10.02.2014 și 25.02.2014 (filele 25 și 28), pentru a-și îndeplini obligațiile, însă fără rezultat.

Pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unui raport de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.

Existența raporturilor contractuale dintre reclamantă și pârâtă este dovedită prin încheierea contractului de mandat nr._/07.06.2011 (filele 14-16 ), semnat și însușit de pârâtă.

În drept, instanța reține că potrivit art. 102, alin.1 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Astfel, Noul cod civil se aplică actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după . (respectiv 01.10.2011). Având în vedere faptul că obiectul acțiunii se referă la acte juridice încheiate înainte de . în vigoare (contractul de mandat fiind încheiat la data de 07.06.2011), instanța constată că în cauză se aplică prevederile Codului civil din 1864.

În conformitate cu art. 969 alin. 1 din Vechiul C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Potrivit art. 8 din anexa I la contractul de mandat nr._/07.06.2011 mandantul se obligă să pună la dispoziția mandatarului toate înscrisurile, documentele sau orice alte acte necesare îndeplinirii contractului de mandat, pe care le deține sau care sunt cerute de mandatar, astfel încât în lipsa lor nu ar putea să îndeplinească obiectul acestui contract de mandat.

Prin nerespectarea obligației de a înainta către reclamantă exemplarele somației de plată și ale ordonanței de plată semnate și ștampilate, reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a executa obiectul contractului de mandat, fapt pentru care instanța urmează a constata imposibilitatea îndeplinirii obiectului contractului de mandat nr._/07.06.2011 din culpa exclusivă a pârâtei.

Pârâta a susținut că actele înaintate de aceasta erau suficiente pentru ca mandatarul să-și execute obiectul mandatului, acesta putând să semneze cererea de chemare în judecată, în numele mandantului, oricând, în temeiul art. 3 din contract.

Instanța constată că această susținere nu este întemeiată, din moment ce potrivit art. 1536 alin. 1 din Vechiul C.civ. mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administrare, iar art. 86 C. prevede că mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședință în țară sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat. Din contractul de mandat nr._/07.06.2011 (filele 14-16 ) nu reiese că dreptul de a-l reprezenta în judecată pe mandant i-a fost dat anume, contractul de mandat fiind conceput în termeni generali.

Prin urmare, somația și ordonanța de plată trebuiau semnate de mandant pentru a avea efectele scontate. Astfel, semnătura reclamantei în temeiul art. 3 din contractul de mandat nu ar avea vreun efect în fața instanței de judecată.

Instanța nu poate reține nici afirmația pârâtei în sensul că mandantul nu a depus diligențele necesare pentru îndeplinirea obiectului contractului într-un termen rezonabil, deoarece până în prezent pârâta nu l-a pus în întârziere pe mandatar cu privire la executarea acestei obligații.

Prin neexecutarea obligației de către pârâtă, reclamantei i s-a produs un prejudiciu patrimonial cert, echivalent cu suma de 3549,24 lei reprezentând onorariul acesteia, iar legătura de cauzalitate dintre neexecutarea obligațiilor și prejudiciul creat rezultă implicit din această neexecutare.

Cu privire la vinovăție, instanța va reține faptul că în materie contractuală vina debitorului este prezumată prin simplul fapt al neexecutării, iar pârâta nu a făcut dovada unei cauze exoneratoare de vinovăție cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale.

În concluzie, pentru că sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale, instanța, în baza art. 969 alin. 1 Vechiul C.civ., va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3549,24 lei cu titlu de onorariu.

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ., precum și soluția dată pe fond, instanța urmează a obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 273,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată privind pe reclamant . cu sediul in sector 6, București, ., . . cu sediul in 1 DECEMBRIE, ., judet Ilfov, astfel cum a fost modificată.

Constată imposibilitatea îndeplinirii obiectului contractului de mandat nr._/07.06.2011 din culpa exclusivă a pârâtei.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3549,24 lei cu titlu de debit principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 273,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecatoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. V. TUDORIȚA DOINIȚA

Red./Tehnored.: GM/VTD

.>

.

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1121/2015. Judecătoria CORNETU