Succesiune. Sentința nr. 3683/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 3683/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 3683/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3683/2015

Ședința publica din data de 13.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: BUDEI C. O.

GREFIER: G. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantele G. M., G. M. și S. I. și pe pârâtele F. V. și M. E., având ca obiect succesiune.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 22.09.2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.09.2015 și ulterior pentru data de 06.10.2015 și pentru data de astăzi 13.10.2015.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la data de 16.09.2011 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu prin declinare de la Judecătoria Sectorului 2 București (dosar nr._ ), reclamantele G. M., G. M. și S. I. au chemat în judecată pe pârâtele F. V. și M. E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună dezbaterea succesiunii defunctei I. A., ieșirea din indiviziune cu privire la terenuri atribuind fiecăreia câte o cotă de 1/5 din masa succesorală.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 20.02.2002, a decedat autoarea lor I. A.. Moștenitoarele defunctei sunt părțile din cauză, în calitate de fiice, fiecare cu o cotă de 1/5 din masa succesorală.

În ce privește masa partajabilă reclamantele arată că aceasta se compune din terenul în suprafață de 3 ha situat în com. Belciugatele, ., precum și terenul extravilan în suprafață de 1 ha, menționat în titlul de proprietate nr._/20.11.2003.

În drept, sunt invocate prevederile art. 659, art. 700, art. 728 C.civ..

Cererea a fost legal timbrată, reclamantele beneficiind de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în cuantum de 2970 lei conform dispozițiilor din încheierea de la data de 02.07.2015.

În susținerea cererii, reclamantele au depus la dosarul cauzei, în copii, certificat de deces, acte de stare civilă, titlul de proprietate nr._/20.11.2003.

Pârâtele nu au formulat întâmpinare

Prin cererea precizatoare depusă la data de 19.03.2013, reclamantele au precizat imobilele care fac parte din masa succesorală.

În ședința publică din data de 04.06.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, potrivit art.167 C.pr.civ.

La data de 29.04.2014, a fost depus raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar Manaș C..

În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize evaluatorii a terenurilor, raportul de expertiză efectuat de expert D. B. N. fiind depus la data de 15.04.2015.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că autoarea părților I. A. a decedat la data de 20.02.2003, având ultimul domiciliu în localitatea P., jud.Ilfov, lăsând ca moștenitori legali pe descendentele de gradul I (fiice) G. M., G. M., S. I., F. V. și M. E. cu o cotă de 1/5 fiecare din masa succesorală.

Din precizările reclamantelor coroborate cu mențiunile din titlul de proprietate nr._/20.11.2003 rezultă că masa succesorală lăsată de defunctă este compusă din terenul extravilan situat în tarlaua 51/8, . de 1 ha.

Din cele arătate rezultă existența unei stări de indiviziune cu privire la terenul în litigiu între reclamante și pârâte.

Din raportul de expertiză specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, întocmit de expertul tehnic judiciar D. B. N. și cu privire la care părțile nu au formulat obiecțiuni, mai trebuie reținut că valoarea terenului supus partajului este de_ euro.

În drept, în conformitate cu art.728 C.civ. „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”, iar partajul este operațiunea juridică prin care se sistează starea de coproprietate, bunul sau bunurile deținute în proprietate comună pe cote-părți fiind împărțite la modul concret între copărtași, în conformitate cu art. 6735 alin. 1 C.proc.civ.

În raport de cele arătate, instanța apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată și urmează să fie admisă.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit în cauză de expertul Manaș C., instanța va dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 1 ha situat în tarlaua 51/8 . titlul de proprietate nr._/20.11.2003, conform variantei II din acest raport prezentate în anexa nr. 4, urmând a atribui în natură reclamantei G. M. lotul nr. 1 în suprafață de 2.000 mp, în natură reclamantei G. M. lotul nr. 2 în suprafață de 2.000 mp, în natură reclamantei S. I. lotul nr. 3 în suprafață de 2.000 mp, în natură pârâtei M. E. lotul nr. 4 în suprafață de 2.000 mp, în natură pârâtei F. V. lotul nr. 5 în suprafață de 2.000 mp, loturile având dimensiunile și vecinătățile menționate în anexa respectivă.

În baza art. 274 C.proc.civ. având în vedere că partajul profită tuturor copărtașilor, reținând că toate cheltuielile generate de prezenta cauză au fost suportate de reclamante, instanța va obliga pârâta F. V. să plătească reclamantelor suma de 426 lei (cheltuieli aferente cotei sale) cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite acțiunea precizată formulată reclamantele G. M., domiciliată în București, Sector 2, .. 2, ., ., G. M., domiciliată în București, Sector 2, .. 49B, . I., domiciliată în ., în contradictoriu cu pârâtele F. V., domiciliată în P., ., J. Ilfov și M. E., domiciliată în București, Sector 3, .. 49B, .> Dispune ieșirea părților din indiviziune cu privire la masa succesorală rămasă de pe urma defunctei I. A. compusă din terenul în suprafață de 10.000 mp situat în oraș F., jud. Călărași, tarlaua 51/8 . titlul de proprietate nr._/20.11.2003.

Atribuie în natură reclamantei G. M. lotul nr. 1 în suprafață de 2.000 mp, conform variantei nr. 2 prezentate în anexa nr. 4 la raportul de expertiză efectuat de expert Manaș C., având dimensiunile și vecinătățile menționate în anexa respectivă.

Atribuie în natură reclamantei G. M. lotul nr. 2 în suprafață de 2.000 mp, conform variantei nr. 2 prezentate în anexa nr. 4 la raportul de expertiză efectuat de expert Manaș C., având dimensiunile și vecinătățile menționate în anexa respectivă.

Atribuie în natură reclamantei S. I. lotul nr. 3 în suprafață de 2.000 mp, conform variantei nr. 2 prezentate în anexa nr. 4 la raportul de expertiză efectuat de expert Manaș C., având dimensiunile și vecinătățile menționate în anexa respectivă.

Atribuie în natură pârâtei M. E. lotul nr. 4 în suprafață de 2.000 mp, conform variantei nr. 2 prezentate în anexa nr. 4 la raportul de expertiză efectuat de expert Manaș C., având dimensiunile și vecinătățile menționate în anexa respectivă.

Atribuie în natură pârâtei F. V. lotul nr. 5 în suprafață de 2.000 mp, conform variantei nr. 2 prezentate în anexa nr. 4 la raportul de expertiză efectuat de expert Manaș C., având dimensiunile și vecinătățile menționate în anexa respectivă.

Obligă pârâta F. V. la plata către reclamante a sumei de 426 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

BUDEI C. O. G. S.

Red.Jud.B.O.A./Thred.G.S.

7ex./04.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 3683/2015. Judecătoria CORNETU