Fond funciar. Sentința nr. 490/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 490/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 2894/214/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 490

Ședința publică de la 01 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. I. Ț.

Grefier M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul T. G. și pe pârâtele C. L. DE FOND FUNCIAR R., P. C. R., având ca obiect „fond funciar”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal, lipsind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură al instanței la data de 21.03.2013 de către P. comunei R., răspuns la relațiile solicitate de instanță.

Față de răspunsul comunicat de P. C. R., reclamantul arată că solicită să-i dea terenul unde are primăria ,dar să fie pe raza comunei R., nu la Lerești.

Din oficiu ,instanța invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei R..

Reclamantul arată că a chemat în judecată P. R. întrucât primarul este președintele Comisiei Locale de Fond Funciar R..

Instanța unește excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei R. și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamantul solicită să-i fie dat terenul pe raza comunei R.,fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2012 sub nr_, reclamantul T. G. a chemat în judecată pe pârâtele C. L. DE FOND FUNCIAR R. și P. C. R. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să le oblige pe acestea să-i atribuie terenul în suprafață de 2,25 ha în natură.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat faptul că potrivit legii nr 247/2005 a fost validat cu suprafața de 2,25 ha ce i-a fost atribuită prin ADS în ., la peste 100 Km de .> Această suprafață are categoria pășuni alpine și nu o poate primi din cauza distanței prea mari, dar și din cauză că suprafața pe care au avut-o părinții săi era teren arabil.

A susținut reclamanta că P. R. are teren agricol și a solicitat să-i fie atribuit terenul de fotbal, precum și terenul destinat târgului comunal care poate fi încadrat ca teren agricol.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Reclamantul a depus la dosar, în copie, trei adeverințe eliberate de P. comunei R., județul Argeș.

Pârâtele nu au depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri propusă de reclamant și a solicitat relații Primăriei ., care a furnizat răspuns prin adresa nr 1270/20.03.2013.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele.

Conform adeverinței nr 374/23.02.2004 eliberată de P. comunei R., județul Argeș, depusă în copie la fila 9, autorul T. B G. cu moștenitor T. Gh. G. a fost validat în anexa nr 39, conform Hotărârii nr 976 /15.05.2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar cu 2,25 ha.

Aceleași mențiuni sunt reluate și în cuprinsul notei de relații comunicate de către P. comunei R., județul Argeș, în care se mai prevede că anexa nr.39 se referă la despăgubiri.

S-a explicat în cuprinsul acestei adrese faptul că în această anexă au fost validate 44 de poziții cu suprafața totală de 141,48 ha deoarece pe raza comunei R. nu mai există teren disponibil pentru punerea în posesie în urma aplicării legii nr 18/1991.

Ulterior, s-a dat posibilitatea persoanelor validate în anexa nr 39 să opteze pentru despăgubiri sau teren pe raza altor localități din județul Argeș.

Persoanele care au fost validate în anexa nr 39 și au solicitat în scris teren au fost validate în anexa nr 49 conform legii nr 247/2005 cu aceeași suprafață de teren și au fost radiate pozițiile din anexa nr 39.

Potrivit răspunsului dat de P. comunei R., județul Argeș, reclamantul nu a solicitat teren la Lerești și nu s-a făcut propunerea de atribuire a suprafeței de 2,25 ha pe teritoriul comunei Lerești.

Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să-i fie atribuit teren pe raza comunei R., susținând că la nivelul acestei comune ar exista teren disponibil reprezentat de terenul de fotbal și terenul unde se desfășoară târgul comunal, teren care ar aparține domeniului public.

Având în vedere că acest teren nu poate face obiectul reconstituirii și constatând că reclamantul nu a dovedit prin niciun mijloc de probă existența unui teren disponibil, la nivelul comunei R., instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.

Cât privește calitatea procesuală pasivă a Primăriei . considerarea disp. art. 21 din legea nr. 215/2001, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Va lua act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei R..

Respinge cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea formulată de reclamantul T. G., domiciliat în . în contradictoriu cu pârâta C. L. DE FOND FUNCIAR R., cu sediul în ., ca neîntemeiată.

Ia act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 aprilie 2013.

Președinte,

S. I. Ț.

Grefier,

M. M.

Red.SIȚ/Dact.El.D

5 ex/30.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 490/2013. Judecătoria COSTEŞTI