Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1251/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 1251/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 1129/214/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1251

Ședința publică de la 10 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier S. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. G. și pe pârâții U. G., B. M. A., având ca obiect - hotărâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la data de 04.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință,când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 10.12.2013, când a pronunțat următoarea soluție.

INSTANȚA

Constată că la data de 09.05.2013, prin acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții U. G. și B. M. A., reclamanta, C. G. a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentificat de vânzare-cumpărare, pentru următoarele terenuri situate în extravilanul comunei S., județul Argeș: 5000 mp, sola 28, .: la N – T. Ș., la E și V – BC, iar la S – Conghitete D. ); 5000 mp, sola 29, .: la N și S – BC, la E – Carapancea F., iar la V – Ș. I. ) și_ mp, sola 29, .: la N – I. I. C., la E și V – BC, iar la S – D. C..

În considerentele acțiunii, reclamanta a menționat faptul că pârâții nu și-au respectat obligația de a se prezenta la notariat, în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare privind cele trei terenuri, cu amplasamentele mai sus descrise.

În scopul soluționării cauzei s-au depus s-au administrat doar probele cu înscrisuri și interogatoriu.

Deliberând asupra acțiunii reclamantei, instanța apreciază că acesta este întemeiată, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare ( depus și în original la dosar ), încheiat la data de 08.11.2011 și autentificat la Biroul Notarilor Publici „D. și Șimonescu-D.”, pârâții, în calitate de promitenți-vânzători și-au asumat obligația de a transmite în patrimoniul promitentei-cumpărătoare, reclamante, următoarele terenuri situate în extravilanul comunei S., județul Argeș: 5000 mp, sola 28, .: la N – T. Ș., la E și V – BC, iar la S – Conghitete D. ); 5000 mp, sola 29, .: la N și S – BC, la E – Carapancea F., iar la V – Ș. I. ) și_ mp, sola 29, .: la N – I. I. C., la E și V – BC, iar la S – D. C., prețul stabilit și achitat fiind de 10.000 lei.

În antecontract, părțile au convenit să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentificată, până la data de 8.11.2012.

Pârâta a recunoscut la interogatoriu că a consimțit la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare și că nu și-a respectat obligația de a se prezenta la notariat pentru autentificarea actului.

Pârâții au dobândit proprietatea asupra terenurilor prin moștenire, autorului lor, U. I. I. fiindu-i întocmit titlul cu nr._/15.11.1994, în temeiul legislației funciare.

Pârâta ( nepoată de fiu, U. F., decedat la data de 22.05.2005) și-a exprimat acordul privind finalizarea vânzării-cumpărării imobilului, mai sus descris.

La dosar s-au depus planurile de amplasament ale celor trei terenuri, întocmite de persoana fizică autorizată de ANCPI – N. Pătrănescu, precum și încheierea Biroului Notarului Public – C. G. nr. 86/01.11.2013, potrivit căreia nu a fost dezbătută succesiunea defunctului, U. I. I., decedat la data de 22.03.2000.

Pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu, împrejurare, care coroborată cu înscrisurile aflate la dosar, poate fi considerată drept o recunoaștere tacită a pretențiilor reclamantei în raport de dispozițiile art. 358 C.pr.civ.

La dosar s-au mai depus și două certificate prin care se atestă că imobilele nu sunt grevate de sarcini fiscale sau de altă natură și o adeverință emisă de Primăria comunei S., din care rezultă că terenurile nu sunt arendate.

Având în vedere disp. art. 1669 din Noul Cod Civil, prin care se reglementează posibilitatea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, instanța va admite acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamanta, C. G., domiciliată în comuna S., ., jud.Argeș, în contradictoriu cu pârâții U. G., domiciliat în comuna S., . și BOȘPMOIU M. A., domiciliată în comuna Berevoiești, ., ., ., jud.Argeș.

Constată intervenită vânzarea-cumpărarea următoarelor terenuri arabile, situate în extravilanul comunei S., jud.Argeș:

-5000 mp, sola 29, .: la N-T. Ș., la E-BC, la S-Conghilete Duminica și la V-BC.

-5000 mp, sola 29, .: la N și S-BC, la E-Carapancea F. și la V-Ș. I.;

-_ mp, sola 29, .: la N-I. I C., la S-D. C., la V și E-BC.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, încheiat între U. G., B. M. A., în calitate de vânzători și C. G., în calitate de cumpărătoare.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, 10.12.2013.

Președinte,

M. B.

Grefier,

S. G.

Red. M.B.

Tehnored.F.J./5 ex.

06 Ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1251/2013. Judecătoria COSTEŞTI