Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1093/2013. Judecătoria COSTEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1093/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 4336/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA COSTEȘTI
JUDECATORIE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1093
Ședința publică de la 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta G. A. L. și pe pârâtul F. V., având ca obiect - ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
La data de 04.04.2012 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, acțiunea formulată de reclamanta G. A. L., în contradictoriu cu pârâtul F. V..
Ultimul act de procedură în acest dosar a fost îndeplinit la data de 07.09.2012 când, cauza a fost suspendată pentru lipsa părților.
De la această dată părțile nu au mai stăruit în judecarea cauzei, dosarul rămânând în nelucrare.
În conf. cu disp. art 248 C.pr.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art 252 C.pr.civ, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării cauzei de mai mult de un an și nici nu a intervenit vreo cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Conform art. 252 C.pr.civ., constată perimată judecata cauzei, ce privește pe reclamanta G. A. L., domiciliată în mun. Pitești, ., nr. 1, ., . și pe pârâtul F. V., domiciliat în com. Suseni, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 octombrie 2013.
Președinte,
A. C.
Grefier,
M. M.
Red.A.C.
Tehnored.M.M. 25 Octombrie 2013
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








