Partaj judiciar. Sentința nr. 173/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 173/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 2269/214/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 173/2013

Ședința publică de la 05 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R. I.

Grefier F. J.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. A. și pe pârâtele A. E. și D. M., având ca obiect - partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei au lipsit părțile.

La a doua strigare a cauzei au răspuns reclamanta personal și asistată de avocat ales, Ș. L., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 25 din dosar și pârâtele personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantei depune chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 744,00 lei, schița terenului în suprafață totală de 3200 m.p., întocmită de ing. D. I. și ștampilată de Primăria comunei Ș. cel M., jud. Argeș, Încheierile nr. 4 și nr. 5 emise de B .N.P. D. S. M. la data de 05.02.2013, pentru verificarea evidențelor succesorale privind pe defuncții S. S. și S. A.. Învederează instanței că părțile înțeleg să stingă litigiul dintre ele pe calea unei tranzacții, pe care o depune în formă tehnoredactată la dosar.

Se legitimează părțile:

reclamanta P. A. cu CI . nr._ emisă la data de 22.09.2008 de SPCLEP Costești;

pârâta A. E. cu CI . nr._ emisă la data de 16.03.2004 de Oraș Costești;

pârâta D. M. cu CI . nr._ emisă la data de 06.07.2004 de Mun. Pitești.

La interpelarea instanței d-na avocat Ș. arată că prin raportare la adeverința depusă la dosar destinația construcției „fânar” este echivalentă cu „remiza”.

Se dă citire conținutului tranzacției încheiate între părți, după care acestea o semnează în fața instanței, după ce au fost legitimate și arată că nu mai au alte cereri de formulat ori probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta, asistată de avocat, solicită admiterea acțiunii, pronunțarea unei hotărâri de expedient care să consfințească învoiala părților. Precizează că cheltuieli de judecată s-au realizat de către părți în cote egale.

Pârâtele formulează aceleași concluzii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, la data de 09.10.2012, sub nr. de dosar_, reclamanta, PREDUȘCA A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele, A. E. și D. M., dezbaterea succesiunii și ieșirea din indiviziune asupra bunurilor autorilor S. A. și S. S..

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că autorul S. A. a decedat la data de 24.03.1997, iar S. S. a decedat la data de 01.01.2010, cu ultimul domiciliu in corn. Ș. cel M., jud. Argeș.

Moștenitori cu vocație la succesiunea autorilor au rămas reclamanta si paratele, in calitate de fiice, cu o cota de 1/3 fiecare din masa bunurilor de împărțit si care se compune din:

-casa cu 2 camere ,sala si hol, construita din paianta si acoperita cu tabla, in suprafața de 52 mp - realizata in anul 1929, in stadiu avansat de uzura datorita vechimii ei -5000 lei;

-un patul, din pamant cu lați, acoperit cu sita si parțial cu tabla, in suprafața de 28 mp, construcție realizata tot in anul 1929 si care se afla . de uzura -2000 lei;

-un fanar, din pamânt cu lați, acoperit cu sita si tabla, construcție realizata in anul 1929 si deteriorata - 1000 lei;

Imobilele anterior descrise sunt amplasate pe terenul in suprafața de 1000 mp, din categoria curti-constructii, situat in corn. Ș. cel M. si inscris in TP nr._/25.08.1995, T 10, P 5, cu următorii vecini: N-S. D., E-Laibăr Ș., S-L10 si V-C. M..

-suprafața de 4 ha 9800 mp, situata in corn. Ș. cel M. (din care face parte si suprafața de 1000 mp, teren curti-constructii, anterior descrisa), cu amplasamentele inscrise in T.P. nr._/25.08.1995;

-suprafața de 900 mp, teren arabil, din corn. Ș. cel M., aflat in continuarea terenului din gradina casei si înscris in TP nr. 460/02.03.2007.

Reclamanta a menționat că terenurile ce provin de la autorii comuni sunt stăpânite prin înțelegere între părți si a apreciat ca este posibila soluționarea cauzei pe calea unei tranzacții, in caz contrar, urmând a fi administrate in cauza următoarele categorii de probe: înscrisuri, interogatoriul paratelor si expertize de specialitate.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 728 Cod civil, art. 6733 C..

În probațiune, a anexat, în copie, titlurile de proprietate nr._ din 25.08.1995 și nr. 460 din 02.03.2007; adeverința nr. 1885 din 12.07.2012; certificat de atestare fiscală; certificate de deces ale autorilor și actele de stare civilă a părților .

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 794 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Deși legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinare, în schimb părțile au prezentat instanței o tranzacție cu privire la partajarea averii succesorale a defuncților. De asemenea, au depus la dosar încheierile de verificare a evidențelor notarilor publici cu privire la autorii S. A. și S. S..

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 24.03.1997, a intervenit decesul autorului S. A., cu ultimul domiciliu în ., județul Argeș, astfel cum reiese din certificatul de deces emis de Primăria Ș. cel M. sub nr. 132/25.03.1997 (fila 10), iar soția sa, S. S., a decedat la data de 01.01.2010, cu același ultim domiciliu, astfel cum rezultă din certificatul de deces nr._/03.01.2012 (fila 11).

Moștenitori cu vocație succesorală concretă ai celor doi autori sunt părțile cauzei, reclamanta Predușca A. și pârâtele A. E. și D. M., în calitate de fiice, fiecare cu o cotă 1/3 din moștenire, potrivit certificatelor de stare civilă depuse la filele 12-19.

Masa succesorală rămasă la decesul autorilor se compune din terenurile în suprafață totală de 4,98 ha, individualizate conform titlului de proprietate nr._ din 25.08.1995, emis pe numele autorului S. A. (fila 4), terenul de 900 mp, menționat în titlul de proprietate nr. 460 din 02.03.2007, emis pe numele autoarei S. S. (fila 5) și construcțiile casa cu 2 camere ,sala si hol, construita din paianta si acoperita cu tabla, in suprafața de 52 mp, un patul, din pământ cu lați, acoperit cu sita si parțial cu tabla, in suprafața de 28 mp și un fanar, din pământ cu lați, acoperit cu sita si tabla, construcții realizate in anul 1929 și menționate în adeverința nr. 1885 din 12.07.2012 (fila 6).

Cu privire la partajarea bunurilor succesorale, părțile au încheiat la data de 05.02.2013 tranzacția depusă în formă tehnoredactată, al cărei conținut a fost confirmat în fața instanței, după ce i s-a dat citire.

Având în vedere acordul părților liber consimțit, în temeiul art. 271 alin. 1 Cod proc civilă, instanța va pronunța o hotărâre prin care va consfinți această învoială a părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta P. A., domiciliată în ., jud. Argeș, în contradictoriu cu pârâtele A. E., domiciliată în ., jud. Argeș și D. M., domiciliată în Pitești, ., ., . .

Consfințește tranzacția părților, cu conținutul prezentat în formă tehnoredactată, astfel: „TRANZACȚIE, încheiată astăzi 05.02.2013, Subsemnatele:

  1. P. A., domiciliată în ., jud. Argeș;
  2. A. E., domiciliată în ., jud. Argeș ;

3. D. M., domiciliată în Pitești, ., ., . ;

părți în dosarul civil nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Costești, jud. Argeș, cu termen de judecată la data de 05.02.2013, înțelegem să stingem litigiul dintre noi, solicitându-vă să pronunțați o hotărâre care să consfințească învoiala noastră, după cum urmează:

LOTUL NR. I: Se atribuie reclamantei P. A. ( fiica def. S. A. și S.) următoarele bunuri:

-suprafața de 1.066 mp, teren curți-construcții și arabil, din ., înscris în TP nr. nr._/25.08.1995 și TP nr. 460/02.03.2007, T 10 și 29, P 5,6și 1715, cu vecinii: N – A. E. și L. B., E – Laibăr Ș., S – L10 ( . V – A. E., teren evidențiat în schița întocmită de inginer specialist din cadrul Primăriei . și care face parte integrantă din tranzacție;

-fânarul din pământ cu lați, acoperit cu șiță și tablă, amplasat pe terenul curți-construcții, atribuit în lot;

-suprafața de 10.000 mp teren extravilan, din categoria arabil, situat în ., înscris în TP nr._/25.08.1995, T 25, P 518/20, cu vecinii: N – P. A.., E – Drum 535/1, S – I. M., V – Drum 535;

-suprafața de 5.000 mp, teren extravilan, din categoria arabil, situat în ., înscris în TP nr._/25.08.1995, T 15, P 432/45, cu vecinii: N – Drum 268, E – R. A., S – Drum 443, V – A. E..

LOTUL NR. II: Se atribuie reclamantei A. E. ( fiica def. S. A. și S.) următoarele bunuri:

-suprafața de 1.066 mp, teren curți-construcții și arabil, din ., înscris în TP nr._/25.08.1995 și TP nr. 460/02.03.2007, T 10 și 29, P 5,6 și 1715, cu vecinii: N – Z. I. și I. F S., E – P. A. și L. B., S – L10 ( . V – D. M. și I. F S., teren evidențiat în schița întocmită de inginer specialist din cadrul Primăriei . și care face parte integrantă din tranzacție;

-pătulul din pământ cu lați, acoperit cu șiță și tablă, amplasat pe terenul curți-construcții atribuit în lot

-suprafața de 5.000 mp, teren extravilan, din categoria arabil, situat în ., înscris în TP nr._/25.08.1995, T 8, P 148/14, cu vecinii: N – Drum, E – M. A., S – Drum V – P. A..;

-suprafața de 5.000 mp, teren extravilan, din categoria arabil, situat în ., înscris în TP nr._/25.08.1995, T 14, P 425/31, cu vecinii: N – Drum, E – J. Stelică, S – Drum, V – M. I..

-suprafața de 5.000 mp, teren extravilan, din categoria arabil, situat în ., înscris în TP nr._/25.08.1995, T 15, P 432/45, cu vecinii: N – Drum 268, E – P. A., S – Drum 443, V – R. A.;

-suprafața de 2.500 mp, teren extravilan, din categoria arabil, situat în ., înscris în TP nr._/25.08.1995, T 32, P 564/27, cu vecinii: N – Drum, E – P. St. I., S – Drum 568, V – A. R..

LOTUL NR. III: Se atribuie reclamantei D. M. ( fiica def. S. A. și S.) următoarele bunuri:

-suprafața de 1.066 mp teren curți-construcții și arabil din ., înscris în TP nr._/25.08.1995 și TP nr. 460/02.03.2007, T 10 și 29, P 5,6 și 1715, cu vecinii: N – I. F S., E – A. E., S – L10 (. V – C. M., teren evidențiat în schița întocmită de inginer specialist din cadrul Primăriei . și care face parte integrantă din tranzacție;

-casa cu 2 camere, sală și hol, din paiantă, acoperită cu tablă, amplasată pe terenul curți-construcții atribuit în lot;

-suprafața de 5.000 mp, teren extravilan, din categoria arabil, situat în ., înscris în TP nr._/25.08.1995, T 7, P 133/4, cu vecinii: N – Drum, E – B. I., S – Drum, V – E. P.;

-suprafața de 10.000 mp, teren extravilan, din categoria arabil, situat în ., înscris în TP nr._/25.08.1995, T 36, P 1000/27, cu vecinii: N – S. O I., E – Drum, S – Laibăr Ș., V – Drum.

Subsemnatele P. A., A. E. și D. M. înțelegem să beneficiem în mod egal de masa lemnoasă rezultată din tăierea arborilor existenți pe terenul din curtea și grădina autorilor, înscris în TP nr._/25.08.1995 și TP nr. 460/02.03.2007.

Părțile prezentei tranzacții arătăm că în această modalitate au fost soluționate în totalitate pretențiile noastre în legătură cu bunurile succesorale ale autorilor noștri S. A. și S. S., urmând să pronunțați o hotărâre de expedient, potrivit disp. art. 271 – 273 C.pr.civ.

Cheltuielile de judecată, ocazionate de soluționarea prezentei cauze, au fost suportate în mod egal de fiecare parte, potrivit cotei ereditare.

Întocmită în 4 exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța de judecată.

P. A., s.s. indescifrabil, A. E., s.s. indescifrabil, D. M., s.s. indescifrabil.”

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 05 februarie 2013.

Președinte,

M. R. I.

Grefier,

F. J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 173/2013. Judecătoria COSTEŞTI