Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 99/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 99/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 1462/214/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 99

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier S. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. C. V. și pe pârât S. V., având ca obiect - hotărâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că la data de 20.06.2011, prin acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul S. V., reclamantul, M. C V., a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentificat de vânzare-cumpărare, pentru suprafața de 1432 mp, situată în intravilanul comunei R., ., . Argeș, cu vecinătățile: la N – D. I., la S – M. C., la E – Drum sătesc și la V – Z. D..

În considerentele acțiunii, reclamantul M. C. V., a menționat faptul că pârâtul S. V. nu și-a respectat obligația de a se prezenta la notariat, în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare privind terenul de 1432 mp.

În scopul soluționării cauzei, s-au depus în copie înscrisuri și s-a încuviințat proba cu interogatoriu.

Deliberând asupra acțiunii reclamantului, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 9.05.2011 și autentificat la Biroul Notarului Public, „C. I.” ( depus în original la dosar), pârâtul, în calitate de promitent vânzător, și-a asumat obligația de a transmite în patrimoniul promitentului cumpărător, suprafața de 1432 mp, situată în intravilanul comunei R., ., . Argeș, cu vecinătățile: la N – D. I., la S – M. C., la E – Drum sătesc și la V – Z. D., prețul stabilit și achitat fiind de 5500 lei.

În antecontract s-a menționat faptul că pârâtul a dobândit terenul prin moștenire, fiindu-i atribuit în lot la partaj, prin sentința civilă nr 118/20.01.1998 a Judecătoriei Costești.

Pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu, împrejurare, care coroborată cu înscrisurile aflate la dosar, poate fi considerată drept o recunoaștere tacită a pretențiilor reclamantului în raport de dispozițiile art 225 C.pr.civ.

La dosar s-au depus și două certificate prin care se atestă că imobilul nu este grevat de sarcini fiscale sau de altă natură.

Având în vedere dispozițiile art. 1669 din Noul Cod Civil, prin care se reglementează posibilitatea pronunțării unei hotărâri, care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare ( ce corespund din punct de vedere al finalității, celor ale art 5 din titlul X al Legii nr 247/2005, în vigoare la data încheierii antecontractului) și constatând îndeplinite și cerințele disp.art. 32 din Legea nr. 146/1997, referitoare la obligativitatea prezentării certificatelor de sarcini și de rol fiscal, instanța va admite acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. C V. domiciliat în municipiul Pitești, .., nr.21, ., ., împotriva pârâtului, S. V., domiciliat în București, ., ., ..

Constată intervenită vânzarea-cumpărarea terenului de 1432 m.p., situat în intravilanul comunei R., ., sola 26, . vecinătățile: la N-D. I., la S- M. C., la E-drum sătesc, la V- Z. D..

Prezenta hotărâre ține loc de de act autentificat de vânzare-cumpărare, încheiat între S. V., în calitate de vânzător și M. C V., în calitate de cumpărător.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică,23.01.2013

Președinte,

M. B.

Grefier,

S. G.

Red.MB/Dact.El.

4 ex/1.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 99/2013. Judecătoria COSTEŞTI