Plângere contravenţională. Sentința nr. 582/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 582/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 142/214/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 582

Ședința publică de la 16 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier S. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. C. P. și pe intimat I.P.J. A. SERVICIUL RUTIER, având ca obiect „plângere contravetionala OUG 195/2002”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la data de 10.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință,când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 16.04.2013, când a pronunțat următoarea soluție.

INSTANȚA

Constată că la data de 9.01.2013, petentul, B. C. P., a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție cu . și nr._/30.12.2012, întocmit de către INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. - SERVICIUL RUTIER, prin care i s-a aplicat o amendă în valoare de 630 lei și i s-a reținut permisul de conducere.

În motivarea plângerii, petentul susține, în esență, că fapta sa nu reprezintă contravenție, deoarece înregistrarea video s-a realizat când se deplasa în afara localității, unde viteza admisă este de 100 Km/h.

Petentul a invocat și nulitatea procesului-verbal, deoarece la întocmirea acestuia nu s-a utilizat formularul prevăzut în anexa ID.

Deliberând asupra plângerii petentului, în raport de înscrisurile depuse la dosar, instanța concluzionează că aceasta este întemeiată, pentru argumentele ce vor fi expuse-n continuare.

Prin procesul-verbal cu . și nr_/30.12.2012, încheiat de către INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. - SERVICIUL RUTIER, petentul a fost amendat cu suma de 630 lei, întrucât, la data de 30.12.2012, pe DN 65, în localitatea L. Corbului, județul Argeș, la Km 95 + 700 m, a fost surprins conducând autoturismul marca Audi, înmatriculat sub nr_ cu viteza de 112 Km/h.

Pentru nerespectarea dispozițiilor art 121 alin.1 din H.G nr 1391/2006 și în conformitate cu art 102 alin 2 lit e din O.U.G nr 195/2002, petentului i s-a aplicat și sancțiunea complementară, constând în suspendarea exercitării dreptului de a mai conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Din punct de vedere al formei, instanța consideră că procesul-verbal conține toate elementele esențiale, prevăzute sub sancțiunea nulității, de art 17 din O.G nr 2/2001: numele, prenumele, calitatea și semnătura agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei și indicarea datei săvârșirii acesteia.

Așadar, în raport de dispozițiile speciale, mai sus indicate, instanța subliniază faptul că neutilizarea formularului prezentat în anexa ID, nu este de natură să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal.

La dosarul cauzei, s-au depus și două fotografii, realizate de cinemometrul de control rutier, PYTHON II, verificat metrologic, așa cum se atestă prin buletinul emis la data de 24.08.2012, de către Laboratorul de metrologie al B.B.S.C. Communications Systems S.R.L.

Instanța constată că într-una din fotografii numărul de înmatriculare al autoturismului, surprins circulând cu viteza de 112 km/h, nu este destul de clar, iar cealaltă imagine nu conține suficiente elemente din care să rezulte că autovehiculul se deplasa în interiorul localității.

În lipsa unor probe certe și concludente, care să confirme situația de fapt descrisă – n procesul –verbal și implicit să înlăture prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, instanța va admite plângerea și va dispune anularea actului constatator.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul, B. C. P.,domiciliat în C., ..12,., ., în contradictoriu cu I. ARGEȘ- SERVICIUL RUTIER, Pitești, ., jud.Argeș

Anulează procesul-verbal de contravenție cu . și nr._/30.12.2012.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică,16.04.2013

Președinte,

M. B.

Grefier,

S. G.

Red.MB/Dact.El.D

4 ex/27.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 582/2013. Judecătoria COSTEŞTI