Plângere contravenţională. Sentința nr. 774/2013. Judecătoria COSTEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 774/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 586/214/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA COSTEȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 774
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I. Ț.
Grefier M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. I. G. și pe intimatul I.P.J. A. POLITIA COSTEȘTI, având ca obiect „plângere contravențională Lg 61/1991”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
În temeiul art.131C.p.c. instanța procedează la verificarea competenței sale generale, materiale și teritoriale și constată că este competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu art.94 pct.4 C.p.c. coroborat cu art.32 alin.1 din OG 2/2001.
Petentul se legitimează cu CI . nr._ emisă la data de 12.02.2004 de Poliția oraș Costești, CNP:_ și menționează că nu a primit procesul verbal de contravenție și nici înștiințare, a luat la cunoștință de existența proceselor verbale atunci când a primit înștiințarea de plată de la Primăria Slobozia.
Instanța pune în discuția petentului excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimat prin întâmpinare.
Petentul arată că a formulat plângere contravențională imediat cum a fost înștiințat de la primărie.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
INSTANȚA:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.02.2013 sub nr_, petentul C. I. G. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A. POLITIA COSTEȘTI să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr_ încheiat la data de 11.10.2011 de Secția nr 12 Poliție Rurală R..
În motivarea plângerii, petentul a susținut că a luat cunoștință despre procesul verbal la data când a primit înștiințarea de plată de la Primăria Slobozia.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Conform art 36 din OG nr 2/2001, plângerea contravențională este scutită de plată taxei judiciare de timbru.
Petentul a anexat plângerii, în copie, procesul-verbal de contravenție . nr_ încheiat la data de 11.10.2011, adresa nr_/01.12.2011, emisă de către I.P.J Argeș Secția Poliție Rurală R. către Primăria comunei Slobozia, județul Argeș, înștiințare de plată nr 856/19.02.2013 întocmită de către Primăria comunei Slobozia, județul Argeș.
Prin întâmpinarea depusă la data de 19.04.2013 ( fila 13), intimatul a precizat că plângerea nu a fost depusă în termenul legal, susținând că procesul-verbal a fost comunicat la domiciliul petentului care a refuzat primirea procesului-verbal.
În drept, au fost invocate dispozițiile art 205 și urm. C.pr.civ., legea nr 180/2002 și nr 61/1991/R.
Au fost anexate întâmpinării raportul agentului constatator în original și în copie, notă de audiență, proces-verbal de contravenție și două adrese, dovadă comunicare proces-verbal.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză la propunerea ambelor părți proba cu înscrisuri.
Deliberând asupra excepției tardivității introducerii plângerii contravenționale, instanța reține că petentul a fost sancționat prin procesul-verbal de contravenție . nr_ încheiat la data de 11.10.2011 de I.P.J. A. Secția nr 12 Poliție Rurală R., cu amendă în sumă de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art 2 pct.1 din legea nr 61/1991R.
Rubrica din procesul-verbal denumită „Contravenient Am luat la cunoștință” nu este semnată, în cuprinsul procesului-verbal fiind marcată mențiunea contravenientul nu poate să semneze procesul verbal.
Pentru acest fapt, procesul-verbal a fost comunicat la domiciliul petentului .
Conform art. 25 alin. 1 din OG nr. 2/2001,procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate,iar potrivit art. 27 din același act normativ comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
La fila 18 se află depusă copia comunicării prin poștă în care se menționează numele și prenumele petentului, data de 10.11.2011 și CC_ -_.
La motivul nepredării s-a înscris faptul că refuză primirea.
Prin acest înscris, intimatul a făcut dovada comunicării procesului-verbal către petent la data de 10.11.2011.,conform art. 27 din OG nr. 2/2001
Astfel cum a decis și ÎCCJ prin decizia nr.. 10/2013 pronunțată într-un recurs în interesul legii,cerința comunicării procesului verbal de contravenție este îndeplinită îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței ,consemnat în procesul verbal încheiat de funcționarul poștal.
În cauza de față acest refuz apare consemnat chiar pe dovada de comunicare și este confirmat prin semnătura lucrătorului predător.
Având în vedere aspectele mai sus arătate,instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentului la data de 10.11.2011.
Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 21.02.2013, fiind nerespectat termenul de 15 zile prevăzut de art 31 alin. 1 din O.G nr 2/2001.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale și va respinge această plângere ca fiind tardiv introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității plângerii contravenționale.
Respinge plângerea petentului C. I G., domiciliat în comuna Slobozia, ., formulată în contradictoriu cu intimatul I. ARGEȘ-POLIȚIA ORAȘULUI COSTEȘTI, cu sediul în Costești, ., județul Argeș, ca fiind tardiv introdusă.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2013.
Președinte, S. I. Ț. | ||
Grefier, M. M. |
Red.SIȚ/Dact.El.D
01.07.2013/4 ex
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 311/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 925/2013.... → |
|---|








