Acţiune în constatare. Sentința nr. 6649/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6649/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 26640/215/2012
DOSAR NR._ -acțiune în constatare-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6649
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22 APRILIE 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. M.
GREFIER C. C. S.
Pe rol soluționarea dosarului civil ce are ca obiect acțiune în constatare privitor pe reclamanții G. G. și G. E. în contradictoriu cu pârâta Primăria Bucovăț prin Primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, reclamanții, fiind reprezentați de av. P. Maia.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Av P. Maia pentru reclamanți depune la dosar timbru judiciar de 3 lei și chitanța nr._-107-0214/17 aprilie 2013 cu care face dovada achitării taxei de timbru de 390 lei; învederează că nu mai are alte cereri de formulat și probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii precizate să se constate reclamanții sunt proprietarii imobilului în litigiu compus din teren și casă, fără cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A
Constată că la data de 15 octombrie 2012 reclamanții G. G. și G. E. au chemat în judecată pârâta Primăria Bucovăț prin Primar solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate sunt proprietarii imobilului în litigiu compus din teren și casă.
În motivare reclamanții au arătat că în anul 1976, printr-un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță", au cumpărat de la L. I. imobilul compus din teren în suprafață de 900 m.p. și casă compusă din 2 camere și hol, imobil situat în ., vecinii fiind: N-G. I.; S-. Iom; V-P. I..
Reclamanții au mai arătat că la data cumpărării,vânzătorul le-a comunicat că nu deține acte de proprietate pentru imobilul.
Reclamanții au învederat instanței că au avut posesia imobilului de la data cumpărării, că are aceeași împrejmuire ca cea de la data cumpărării,că nu au fost tulburați în posesie, reclamanți fiind cei care achită taxele și impozitele aferente.
În drept au fost invocate disp. art. 111 C. pr. civilă, art. 1873,art. 1874,art. 1890 Cod Civil.
La data de 19 noiembrie 2013 av P. pentru reclamanți a depus la dosar precizare acțiune prin care învederează că înțelege să se judece în contradictoriu cu ., iar nu cu Primăria Bucovăț, prin Primar, precizare față de care instanța a dispus scoaterea din cauză a Primăriei Bucovăț prin Primar și introducerea în cauză și citarea, în calitate de pârât a Comunei Bucovăț prin Primar.
La data de 28 ianuarie 2013 reclamanții au formulat cereri de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru iar prin încheierea de ședință din data de 07.02.2013 instanța a dispus următoarele:" Admite cererile de acordare a ajutorului public judiciar formulate de reclamanții G. G. și G. E..
Scutește pe reclamanți de obligația de plată a taxei de timbru în cuantum de 711 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Pune în vedere reclamanților disp. art. 14 alin. 2 și art. 17 alin. 2 din O. U. G. 51/2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07.02.2013."
La data de 15 aprilie 2013 reclamanții au depus la dosar o nouă precizare la acțiune prin care au învederat că solicită a se constata dreptul acestora de proprietate cu privire la suprafața de 747 m.p. teren situat în comuna Bucovăț, ., T 125, P 64,cu următoarele vecinătăți: N-De 269 E-N. I.; S-De 306;V-P. I. și asupra unei construcții casă de locuit compusă din două camere,hol, baie și sală.
Reclamanții, în dovedirea acțiunii, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei testimonială cu doi martori și probei cu expertiză specialitatea topometrie care să aibă ca obiective identificarea și evaluarea terenului și construcției în litigiu, întocmire schiță.
Probele au fost apreciate de instanță ca fiind utile și au fost încuviințate ca atare.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, adeverințe de venit, declarații date de reclamanți pe proprie răspundere, dovada achitării onorariului de expert,
În cadrul probei testimoniale au fost audiați martorii R. N. și B. M.,declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
În cadrul probei cu expertiză specialitatea topometrie a fost numit expert pe D. D. raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 15 aprilie 2013.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În anul 1976 reclamanții au cumpărat o casă de la numitul R. I.,imobil la care era aferentă suprafața de 700 mp.
Din probatoriul administrat rezultă că reclamanții au exercitat asupra imobilului o posesie continuă,netulburată,publică și sub nume de proprietari.
Față de cele menționate și având în vedere că cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1890 c.civ,instanța urmează să admită acțiunea formulată ca fiind întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții G. G. și G. E. ambii domiciliați în ., jud. D. în contradictoriu cu pârâta ..
Constată că reclamanții sunt proprietari ai suprafeței de 747 m.p. teren situat în comuna Bucovăț, ., T 125, P 64,cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: N-De 269 d=13,59 m; E-N. I. d=53,38 m; S-Dc 306 d=15,31 m;V-P. I. d=55,23, și a unei construcții casă de locuit compusă din două camere,hol, baie și sală edificată pe terenul menționat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. MINCĂC. C. S.
Red.M.M./tehnored C.C.S.
5 ex./05.06.2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 3605/2013. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria... → |
---|