Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 8353/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr._
Ședința publică de la 03 Iulie 2013
Instanță constituită din:
PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier -A. B.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul I. F. NELUȚU în contradictoriu cu intimata I P J ARGEȘ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, procesul fiin în stare de judecată, s-a trecut la solutionare .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele;
Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 28.02.2013, sub nr._ petentul I. F. NELUȚU în contradictoriu cu intimata I P J ARGEȘ, a solicitat anularea procesului verbal ., nr._/11.02.2013.
În motivare, petentul a arătat ca fapta retinută in sarcina sa prin procesul verbal contestat nu corespund realitatii.
Plangerea a fost intemeiata in drept pe disp OG2/2001.
În susținere, petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenție, in original.
In ceea ce o priveste pe intimata, aceasta a depus intampinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a instanței, în temeiul OG 2/2001, competentă fiind Judecătoria Pitești.
Potrivit art. 137 al.1 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive față de dispozițiile art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, art. 159 pct. 3 C.pr.civ. și art. 19 C.pr.civ. interpretat per a contrario.
Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul exceptiei invocate, absolute si dilatorii, instanta reține următoarele:
Potrivit art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 plângerea contravențională se înaintează la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Din procesul verbal anexat la dosar rezultă că fapta a fost săvârșită pe raza localitatii C., care, potrivit HG 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii publicată în Monitorul Oficial nr. 188 din 6 august 1993, se află în circumscripția Judecătoriei Pitești.
Or, din interpretarea per a contrario a disp. art. 19 C. (care prevede posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) coroborata cu disp. art. 159 pct. 3 C. (potrivit căruia necompetența teritorială este de ordine publică, dacă părțile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este exclusivă.
In consecinta, in temeiul art.158 al.1 si 3 C.pr.civ cu referire la art. art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, instanța va declina competenta teritoriala a cererii in favoarea Judecatoriei Pitești, aceasta fiind judecătoria competentă să judece plângerea petentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de petentul I. F. NELUȚU, cu domiciliul în comuna Mârșani, ..25, județul D. în contradictoriu cu intimata I P J ARGEȘ, cu sediul în Pitești, . Judecătoriei Pitești, Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 03.07.2013.
Președinte,Grefier,
C. M. R. A. B.
C.R. 04 Iulie 2013
ROMÂNIA JUDECATORIA C. JUDETULDOLJ | |
Emisă la 05.07.2013 | Dosar nr._ Obiectul cauzei: plângere contravențională Petent I. F. NELUȚU Intimat IPJ Argeș |
C Ă T R E
Judecătoria Pitești, județul Argeș
În conformitate cu dispozitiile s.civ nr_ pronunțată la data de 03.07.2013 în acest dosar potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privindpe petentul I. F. NELUȚU în contradictoriu cu intimata I P J ARGEȘ în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosar nr._, cusut si numerotat, conținând un nr de 16 file.
PREȘEDINTEGREFIER
C. M. R. B. A.
← Pretenţii. Sentința nr. 5665/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|