Pretenţii. Sentința nr. 9996/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9996/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 27344/215/2012
Dosar nr._ - pretenții-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 9996
Ședința publică de la 28.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. C.
GREFIER G. D.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari Nr.17 CRAIOVIȚA NOUĂ, în contradictoriu cu pârâtul S. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat M. L. pentru reclamantă, lipsind pârâtul. .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Avocat M. L. pentru reclamantă, depune la dosar sentința civilă nr.5878/10.04.2013 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nrt._/215/2012.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterii pe fondul cauzei.
Avocat M. L. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 3900,71 lei debit total, pe perioada septembrie 2011- mai 2012, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 19.10.2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.17 CRAIOVIȚA NOUĂ, a chemat în judecată pe pârâtul S. C. solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei totale de 3900,71 lei, din care 3374,97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada septembrie 2011- mai 2012 și suma de 525,74 lei reprezentând penalități de întârziere, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că pârâtul S. C., în calitate de proprietar locuiește în imobilul situat în C., cartier Craiovița Nouă, ..35, județul D., a beneficiat de utilitățile aferente apartamentului neachitând cheltuielile de întreținere care se ridică la suma de totale de 3900,71 lei, din care 3374,97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada septembrie 2011- mai 2012 și suma de 525,74 lei reprezentând penalități de întârziere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 și următoarele C.pr.civ, art. 50 din legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
În dovedirea acțiunii sunt depuse la dosar: împuternicirea avocațială nr._/23.11.2012, extras de cont, centralizator liste de plată, liste de plată pentru perioada septembrie 2011- mai 2012, copie proceselor verbale al Adunării Generale din data de 17.03.2009, 10.02.2010 și mod de calcul al penalităților, chitanța nr.521/01.02.2013 privind plata onorariului de avocat
În susținerea acțiunii reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.17 CRAIOVIȚA NOUĂ, prin apărător solicită proba cu înscrisurile depuse .
La termenul din data de 22.03.2013, instanța din oficiu a procedat la luarea unui interogatoriu pârâtului S. C., care arată că în luna ianuarie 2013 a mers la sediul reclamantei pentru a achita suma de 200 lei din debitul datorat, dar aceasta a refuzat și i-a spus că achite întreg debitul datorat, suma de 22.000 lei inclusiv pe luna septembrie 2012 .
În apărare pârâtul S. C., depune la dosar; copia cuponului de pensie din luna ianuarie 2013, adeverința de venit pe anul 2013 din data de 06.03.2013, emisă de către AFP C. .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari .
Art. 58 alin.1 instituțiile administrației publice locale ori centrale sau orice alte societăți de stat care dețin în proprietate apartamente au aceleași
drepturi și obligații ca orice proprietar de condomoniu .
Aliniatul 2 al articolului nr. 49 din același act normativ prevede că raporturile juridice ale proprietarului stabilite de comun acord cu chiriașul,indiferent de statutul locuinței, precum și nerespectarea obligațiilor contractuale de către chiriaș nu absolvă proprietarul de la obligațiile sale față de asociația de proprietari prevăzute în prezenta lege.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere instanța constată conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâtului penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-a respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere.
Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că pârâtul S. C. în calitate de proprietar al imobilului situat în C., cartier Craiovița Nouă, ..35, județul D. nu a achitat debitul datorat, în sumă de 3900,71 lei, din care 3374,97 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada septembrie 2011- mai 2012 și suma de 525,74 lei, reprezentând penalități de întârziere, fără a depăși suma maximă pe care asociația o poate stabili ca sistem propriu de penalizări, estimată pe perioada indicată, conform art.49 din Legea nr.230/2007, republicată privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor, fără a depăși cuantumul debitului principal .
Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.17 CRAIOVIȚA NOUĂ, în contradictoriu cu pârâtul S. C. ca întemeiată, dispunându-se obligarea pârâtului să-i plătească reclamantei suma de 3900,71 lei debit total, din care 3374,97 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada septembrie 2011- mai 2012 și 525,74 lei, reprezentând penalități de întârziere .
În baza art.274 alin.1Cod.pr.civilă,instanța obligă pârâtul S. C. să-i plătească reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.17 CRAIOVIȚA NOUĂ suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.17 CRAIOVIȚA NOUĂ, cu sediul în C., . B, ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul S. C., domiciliați în C., cartier Craiovița Nouă, ..35, județul D..
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 3900,71 lei, debit total, din care 3374,97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada septembrie 2011- mai 2012 și suma de 525,74 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată, în ședință publică, azi 28.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. D. G.
Redactat/CC/Tehnrored/ GD
4/Ex./15.07.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 3281/2013. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria... → |
---|