Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 17651/215/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. T.
Grefier D. N.
Pe rol judecarea actiunii civile formulata de reclamanta L. R. în contradictoriu cu paratele C. Locala B. de aplicare a Legii 18/1991, C. Judeteana D. pentru stabilirea dreptului de proprietate si P. B. prin P., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința se prezintă reclamanta personal și asistata de av. C., lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus prin Serviciul Registratură de către Primăria Bratovoiești contractul de vânzare-cumpărare nr. 5479/29.05.1996.
Față de considerentele deciziei de casare instanța pune în discuție cadrul procesual pasiv dedus judecății, respectiv menținerea în cauză în calitate de pârât și a Primăriei Bratovoiești prin P..
Av. C. pentru reclamantă arată că nu mai înțelege să se judece în cauză în calitate de pârât cu Primăria comunei Bratoviești.
Instanța având în vedere decizia nr. 216/14.02.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ prin care s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, acțiunea urmând să fie judecată in contradictoriu doar cu cele doua comisii de fond funciar ce au calitate procesuala pasiva in cauza, respectiv C. Locala de fond funciar B. si C. Judeteana D. de fond funciar funciar și susținerile reprezentantului reclamantei va dispune scoaterea din cauză a pârâtei P. B. prin P..
Nemaifiind cereri sau excepții preliminare de discutat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.
Av. C., pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiza specialitatea topografie, efectuată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. precum și a probei testimoniale.
Apreciind că proba cu înscrisuri și proba cu expertiza specialitatea topografie efectuată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. solicitate de reprezentantul reclamantei sunt pertinente, concludente și utile cauzei întrucât pot să ducă la dezlegarea în fond a pricinii potrivit dispozițiilor art. 167 alin 1 C. proc. civ. le încuviințează și respinge proba testimonială ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de încuviințat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.
Av. C., pentru reclamantă solicită admiterea actiunii, constatarea dreptului de proprietate asupra suprafetei de teren de 950 mp, situată în T 23, P 479 și P 23, T 479/2 fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 23 din Legea nr.18/1991. Arată că terenul este aferent casei de locuit a autoarei reclamantei și nu a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 16.06.2011, reclamanta L. R. a chemat în judecată pe pârâtele C. L. Bratovoiești de aplicare a Legii 18/1991 și C. Județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să să se constate dreptul său de proprietate pentru suprafața de 863 mp, din care 480 mp teren arabil, situat în comuna Bratovoiești, ., cu vecini: N-O. M., E-D. E., S-D. E. și V-DN 55 C. – B. și hotărârea ce se va pronunța, să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea, fiica lui I. I. M., decedată, care aceasta la rândul ei fiind moștenitoarea bunicului reclamantei, Buturogea B. ilie.
P. TDP nr.950-_ emis pe numele mamei sale, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,75 ha, în ., din care 4028 mp în intravilanul comunei și 2 ha și 3472 mp în extravilanul comunei.
În registrul agricol, bunicul său a figurat cu 5000 mp intravilan, loc de casă, însă din eroare i s-a reconstituit dreptul de proprietate numai pe 4028 mp, omițându-se să se treacă și diferența de 863 mp, ce formează obiectul prezentei cauze.
Această suprafață de teren nu formează obiectului vreunui titlu de proprietate emis pe numele altei persoane, astfel că solicită emiterea unui alt titlu de proprietate, iar acest teren este parte din curtea și grădina autoarei sale, teren ce nu este deținut cu acte de nici o altă persoană.
La data de 17.10.2011 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită introducerea în cauză în calitate de pârât și a comunei Bratovoiești prin primar, înțelege să renunțe la temeiul de drept prev. de art. 111 C.P.CIV. și înțelege să mențină ca text de lege pe care-și întemeiază acțiunea, disp. art. 23 Legea 18/1991.A depus la dosar certificatul de moștenitor nr. 88/10.08.2007, certificat de naștere pentru I. R.,, titlul de proprietate nr.2313/28.02.2007, copie registru agricol si a solicitat introducerea si citarea in cauza in calitate de parat a comunei Bratovoiești prin P..
La data de 05.03.2012 reclamanta a formulat o altă precizare la acțiune, prin care a solicitat să se ia act că suprafața de teren ce formează obiectul acțiunii, este de 950 mp și nu de 863 mp, mai exact 796 mp situați în T 23 P 479/2, cu vecini: N-C. M. și M., E-cimitir 489, S-D. F. I., V-C. M. și M. și 154 mp situați în T 23 P 479, cu vecini: N-T 23 – 479/2, E-D. F. I., S-alee acces cimitir, V-C. M. și M., iar acest teren se află în . și nu în comuna Bratovoiești, ..
P. sentința civilă nr. 9210/18.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. Locale Bratovoiești de Aplicare a Legii nr.18/1991 și C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta L. R. domiciliata in comuna Teasc, . în contradictoriu cu pârâții C. L. Bratovoiești de Aplicare a Legii nr.18/1991, C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate și ..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta L. R., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin acțiunea supusă judecății a solicitat să i se contate dreptul de proprietate pentru suprafața de 950 m.p. situat în . în tarlaua 23, . tarlaua 23,. ca temei de drept art. 23 din Legea nr.18/1991.
Deși în fața primei instanțe a administrat probe, respectiv acte, martori și expertiză, din care reiese cu certitudine că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de acest text de lege pentru a se admite acțiunea, ba chiar instanța a repus cauza pe rol după ce a fost luat în pronunțare pentru a suplimenta probatoriul, respectiv pentru a achita un supliment de onorariu de expert, fără niciun temei și bazându-se numai pe anumite presupuneri, instanța i-a respins acțiunea.
În mod greșit, prima instanța a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.23 din Legea nr.18/1991, deoarece nici recurenta și nici mama acesteia nu au avut în posesie acest teren.
Recurenta a apreciat că s-a făcut o interpretare greșită a probelor administrate în cauză și că aceasta nu a făcut dovada că acest teren este aferent construcției, în condițiile în care în raportul de expertiză se menționează acest lucru, respectiv că terenul face parte din grădina casei. În prezent, această casă este în prezent în proprietatea altei persoane, dar această suprafață a aparținut mamei sale, a folosit-o împreună cu aceasta până în anul 2006.
Martora Carnaru M. s-a referit la întreaga suprafață de teren deținută de mama recurentei, astfel că nu se poate vorbi de nicio eroare, referindu-se clar la posesia pe care recurenta a avut-o pe acest teren.
Intimatele nu au depus intampinare si nici nu s-au prezentat in fata instantei pentru a formula aparari.
P. decizia nr.216/14.02.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, instanța a admis recursul formulat de recurenta –reclamantă L. R. împotriva sentinței civile nr. 9210/18.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, a casat sentința civilă nr.9210/18.06.2012 a Judecătoriei C. și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În considerente s-a reținut că, instanta care a pronuntat sentinta civila recurata nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale in vigoare, avand in vedere ca se impunea judecarea cauzei reclamantei de catre un complet specializat in materia fondului funciar, ceea ce in cauza nu s-a intamplat, actiunea fiind judecata de un complet civil, nespecializat in materia fondului funciar, desi actiunea cu care reclamanta a investit instanta nu este una de drept comun, asa cum in mod eronat a apreciat prima instanta, ci una de competenta unui complet specializat in legislatia fondului funciar.
Procedura instituita prin Lg 18/1991 are un caracter special derogator de la dreptul comun, iar persoanele interesate nu pot opta intre procedura prevăzuta de acest act normativ care este obligatorie si o acțiune in justiție pe calea dreptului comun, pentru obținerea acelorași efecte.
P. urmare, tribunalul a dispus casarea sentintei civile recurate in cauza, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, insa de catre un complet specializat in materia fondului funciar ce va judeca actiunea dedusa judecatii, intemeiata pe prevederile art 23 din Legea 18/1991 in contradictoriu cu cele doua comisii de fond funciar ce au calitate procesuala pasiva in cauza, respectiv C. Locala de fond funciar B. si C. Judeteana D. de fond funciar funciar, urmand a aprecia, prin administrarea tuturor probelor pe care le va aprecia ca legale, pertinente si concludente solutionarii cauzei, indeplinirea sau nu in cauza a prevederilor art.23 din Legea nr.18/1991.
Dosarul a fost înregistrat la data de 12.03.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese catre OCPI D. pentru a înainta în copie certificată procesul verbal de punere în posesie care a stat la baza emiterii TDP nr. 2313 din 28.02.2007, înscrisurile fiind comunicate cu adresa nr._/19.06.2013 precum și către C. Locala B. de aplicare a Legii 18/1991 pentru a înainta la dosar copie lizibilă de pe anexa de validare care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 2313 din 28.02.2007 precum și copie lizibilă de pe registrul agricol privindu-l pe autorul Buturogea I., înscrisurile fiind comunicate cu adresele nr.2547/_.
De asemenea, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria Bratovoiești în vederea înaintării în copie certificată a contractului de vânzare-cumpărare nr.3479/29.05.1996 încheiat între I. M. și C. M. și M..
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu expertiza specialitatea topografie efectuată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. și a respins proba testimonială ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. titlul de proprietate nr.950-_/29.04.1994, numitei I. I. M., autoarea reclamantei i s-a reconstituit titlul de proprietate cu privire la suprafața totală de 2,75 ha pe raza comunei Bratovoiești, ., din care suprafața de 2 ha și 3472 mp în extravilan, iar suprafața de 4028 mp în intravilan, amplasată astfel: suprafața de 3125 mp, având categoria de folosință arabil în T 23, P479/1, cu următoarele vecinătăți: la N-C. T., la E-cimitir 489, la S-D. I. și la V-Buturogea I. Cc 479, iar suprafața de 903 mp, categoria de folosință curți construcții, amplasată în T 23, P 479, cu următoarele vecinătăți: la N-C. T., la E-Buturogea I., la S-Cimitir 489 și la V-DE 585.
La data de 29.05.1996, între numita I. M. și numiții C. M. și C. M. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr.5479/29.05.1996 de către BNP G. I. din C. prin care prima le-a înstrăinat celor din urmă imobilul proprietatea acesteia compus din teren intravilan în suprafață de 4028 mp și casă de locuit din cărămidă acoperită cu tablă cu două camere, imobil situat în ., având următoarele vecinătăți: la N-C. T., la S-Cimitirul și D. I., la E-Cimitirul și Buturogea I. și la V-drum județean.
P. acțiunea formulată, astfel cum aceasta a fost precizată la data de 05.03.2012, reclamanta a solicitat să se constate dreptul său de proprietate în temeiul art.23 din Legea nr.18/1991 cu privire la suprafața totală de teren de 950 mp, situată în . din care suprafața de 796 mp, situată în T 23, P 479/2, cu vecini: N-C. M. și M., E-cimitir 489, S-D. F. I., V-C. M. și M. și suprafața de 154 mp, situată în T 23, P 479, cu vecini: N-T 23 – 479/2, E-D. F. I., S-alee acces cimitir, V-C. M. și M..
Potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare: (1) „Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
(2) Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție.
(21) În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.”
În alin.8 din Decretul-lege nr.42/1990 se menționează că terenul aferent casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, in zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulara a detinatorilor; acestea pot fi instrainate si lasate mostenire. Terenul prevazut la alin. 1, impreuna cu lotul care poate fi atribuit in folosinta membrului cooperator, potrivit prevederilor art. 4, nu poate depasi suprafata de 6. 000 metri patrati pentru detinatorul casei de locuit.
Titularii dreptului de constituire a dreptului de proprietate în virtutea art.23 din Legea nr.18/1991 sunt următoarele categorii de persoane: proprietarii construcțiilor care și-au edificat aceste construcții pe loturi atribuite de către cooperativa agricolă de producție dacă aveau calitatea de membri cooperatori sau alte persoane îndreptățite, dobânditorii construcțiilor prin acte de înstrăinare, încheiate cu foștii membri cooperatori.
Obiectul dreptului de Constituire a dreptului de proprietate îl constituie terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, cu condiția ca acest teren să fi fost proprietatea fostului membru cooperator, teren ce a fost preluat de către cooperativa agricolă de producție în orice mod și care a fost atribuit ca lot de folosință acestui membru cooperator, care este proprietarul casei și anexelor gospodărești.
În ceea ce privește întinderea suprafeței de teren cu privire la care se poate solicita atribuirea în proprietate în temeiul art.23 din Legea nr.18/1991 instanța arată că aceasta nu poate depăși suprafața de 1000 mp.
Astfel, potrivit art.4 din Decretul nr. 42/1990, se stabilește posibilitatea atribuirii de loturi în folosință cooperatorilor, cu condiția ca acestea să nu depășească suprafața de 5000 mp, iar potrivit art.8, terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosință membrului cooperator, potrivit prevederilor art. 4, nu poate depăși suprafața de 6.000 metri pătrați pentru deținătorul casei de locuit.
Rezultă că terenul aferent construcțiilor gospodărești și cel destinat curții și grădinii nu poate depăși suprafața de 1000 mp, prin textele legale sus citate, legiuitorul urmărind să constituie tuturor proprietarilor de gospodării din mediul rural un drept de proprietate asupra unei suprafețe îndestulătoare, în scopul asigurării folosinței normale a gospodăriei, dar nicidecum excesivă.
Ori, în speță, autoarei reclamantei i-a fost deja reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 903 mp, teren intravilan, categoria de folosință curți-construcții.
Conform raportului de expertiză, întocmit în dosarul nr._ de către expertul B. C. R.(filele 44-61) în urma măsurătorilor efectuate a rezultat că terenul în litigiu are o suprafață totală de 950 mp, defalcată în următoarele amplasamente și suprafețe:
-suprafața de 796 mp, situată în T 23, P479/2, cu următoarele vecinătăți: la N-C. M. și M., la E-cimitir 489, la S-D. F. I. și la V-C. M. și M., suprafață care face parte din grădina numiților C. M. și M. și care a fost obținută prin detașarea din întreaga suprafață care este în posesia acestora;
-suprafața de 154 mp, situată în T 23, P479/3, cu următoarele vecinătăți: la N-T23, P 479/2A, la E-D. F. I., la S-. la V-C. M. și M., dată în folosința numitului Luica A. și care conform reprezentantului Primăriei Bratovoiești se află în în proprietatea privată a comunei Bratoviești.
În cauză, instanța constată că autoarea reclamantei a înstrăinat numiților C. M. și M. întreaga suprafață de teren intravilan reconstituită prin titlul de proprietate nr.950-_/29.04.1994, din care suprafața de 903 mp, categoria de folosință curți-construcții amplasată în T 23, P479 și construcția edificată pe acesta, astfel încât reclamanta nu se mai poate prevala de dispozițiile art.23 din Legea nr.18/1991, având în vedere că în prezent construcția reprezentând casă de locuit nu se mai află în proprietatea acesteia.
În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate al autoarei reclamantei, instanța constată din înscrisurile înaintate de către C. L. de aplicare a legilor fondului funciar Bratovoiești și care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.950-_/29.04.1994 că numitei I. I. M. i-a fost reconstituită întreaga suprafață cu care autorul acesteia Buturogea I. a fost înscris în registrul agricol și pe care aceasta a solicitat-o în temeiul Legii 18/1991, conform cererii nr.489/18.03.1991.
Față de considerentele menționate anterior, instanța va respinge acțiunea precizată formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta L. R., cu domiciliul în com. Teasc, ., în contradictoriu cu pârâtele C. Locala B. de aplicare a Legii nr.18/1991, cu sediul în . și C. Judeteana D. pentru stabilirea dreptului de proprietate, cu sediul în C., jud.D., ca neîntemeiată.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2013.
Președinte, Grefier,
L. T. D. N.
Red.Jud.L.T.
Tehnored.V.N.
5ex/15.11.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 3345/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|