Contestaţie la executare. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 23345/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 4 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
S-a luat în cercetare acțiunea formulată de contestatoarea B. A. în contradictoriu cu intimata ANF-A.-C., pentru constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând că din oficiu cauza a fost repusă pe rol, pentru constatarea intervenirii perimării, instanța a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.09.2012, contestatoarea B. A. a chemat în judecată intimata ANF-A.-C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul nr. 5445/16/_ /_ al ANF-A.-C..
La termenul din data de 31.10.2012 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., având în vedere lipsa părților și faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La termenul din data de 04.12.2013 a fost luată în dezbatere excepția perimării invocată de instanță din oficiu.
Conform art. 137 alin. 1 Cod proc. civ., instanța va analiza cu prioritate excepția perimării, fiind o excepție de procedură care prin admiterea ei face inutilă cercetarea în fond a pricinii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 alin. 1 teza I Cod proc.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
Perimarea este o sancțiune procedurală ce determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege. Aceasta este edictată în interesul unei bune administrări a justiției, urmărind soluționarea cauzelor cu celeritate și degrevarea rolului instanțelor de dosare inactive, răspunzând unui interes general, cât și unui interes al părților, anume acela ca drepturilor lor să nu rămână un timp îndelungat într-o stare de incertitudine.
Cerințele prevăzute de lege pentru a interveni sancțiunea perimării, decurgând din conținutul art. 248 alin. 1 Cod proc. civ., sunt: instanța să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o cale de atac, pricina să fi rămas în nelucrare timp de un an iar lăsarea cauzei în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părții.
În ceea ce privește prima condiție, instanța constată că a fost învestită cu o contestație la executare, cerere de chemare în judecată ce este supusă perimării.
Rămânerea cauzei în nelucrare presupune absența oricărui act de procedură în vederea judecării pricinii în intervalul prevăzut de lege. În materie civilă, termenul de perimare este de un an. Acest termen se calculează potrivit dispozițiilor înscrise în art. 101 alin. 3 Cod proc. civ., deci se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina părții, de actele de procedură ce trebuiau să succeadă în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 31.10.2012, de când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ. și că de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an.
Ultimul act de procedură îndeplinit în cauză este încheierea de suspendare a procesului determinată de lipsa ambelor părți legal citate, care nu au solicitat judecarea în lipsă, suspendare ce are la bază prezumarea intenției lor de a nu mai continua procesul, pe baza neprezentării lor la un termen de judecată. Părțile nu au solicitat până în prezent redeschiderea procesului.
Termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat. Potrivit art. 249 Cod proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Instanța constată că, de la data de 31.10.2012, de când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ. nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură în cauză.
Articolul 250 Cod proc. civ. stabilește în mod expres cazurile de suspendare a termenului de perimare. În primul caz, cursul perimării este suspendat timp de trei luni de la data când s-au petrecut faptele care au dus la suspendarea legală de drept a judecății pe temeiul art. 243 Cod proc. civ., dar numai dacă aceste fapte s-au petrecut în ultimele șase luni ale termenului de perimare. De asemenea, termenul de perimare este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea legală facultativă a judecății, în baza art. 244 Cod proc. civ., precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Un alt caz de suspendare a cursului perimării presupune existența unor împrejurări mai presus de voința părții care o împiedică să mai stăruie în judecată. Niciunul dintre aceste cazuri nu este incident în cauza de față. Prin urmare, termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat.
Potrivit art. 248 alin 1 teza II Cod proc. civ. partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. În cazul suspendării voluntare, potrivit art. 245 pct. 1 Cod proc. civ. judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părți. Prin urmare, instanța constată că lăsarea cauzei în nelucrare timp de mai mult de un an se datorează unor motive imputabile părților.
Având în vedere că în cauza de față, în vederea judecării pricinii, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură de mai mult de un an, datorită culpei părților, fiind astfel îndeplinite condițiile perimării, instanța urmează a constata din oficiu că acțiunea este perimată.
Pentru considerentele de mai sus, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 alin. 1 teza I Cod proc. civ. va admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată invocată din oficiu și va constata perimată contestația la executare formulată de contestatoarea B. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu de către instanță, și pe cale de consecință:
Constată perimată contestația la executare formulată de contestatoarea B. A. în contradictoriu cu intimata ANF-A.-C..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2013.
PREȘEDINTE
R. S.
GREFIER
V. P.
Red. R.S./tehn.V.P.
2 ex./10.01.2014
← Servitute. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|