Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 17161/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 09 Septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. E. CIVILE și pe intimat C. V. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 34), s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la detașarea filei 14, cusută în mod eronat la acest dosar, si înaintarea acesteia la dosarul nr._/215/2013 aflat la poziția 37 pe lista de ședință.

În conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.05.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C., în contradictoriu cu intimatul C. V. C. a solicitat să se constate intervenită prescripția executării sancțiunii prestării muncii în folosul comunității dispusă prin sentința civilă nr. 4672/15.03.2010, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că, prin sentința menționată anterior, irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 1000 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal ., nr._/19.03.2008, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore pe lângă Primăria Comunei V..

S-a menționat în continuare că, la data de 24.06.2010 a fost emis mandatul de executare al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nr.331/2010, privind pe intimatul C. V. C., iar din verificările efectuate în „Registrul General pentru evidența înlocuirilor amenzilor contravenționale cu prestarea muncii în folosul comunității” rezultă că până în prezent intimatul nu a executat sancțiunea de 20 ore de muncă în folosul comunității, trecând un termen de 2 ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.

În drept au fost invocate prevederile art.21/1, alin.1 din O.G. nr.55/2002, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, a fost atașat dosarul nr._/215/2009 al Judecătoriei C. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4672/15.03.2010.

Prin încheierea de ședință din data de 10.06.2013, față de conținutul cererii introductive, instanța a constatat că în mod eronat a fost citat IPJ D. în calitate de petent și a dispus scoaterea acestuia din cauză.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria V. pentru a comunica dacă a fost pus în executare mandatul de executare al sanctiunii prestării unei activități în folosul comunității nr.331/2010 emis în baza sentinței civile nr.4672/15.03.2010, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, relațiile fiind comunicate prin adresa nr._/25.06.2013.

Analizând acțiunea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.4672/15.03.2010, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, irevocabilă prin nerecurare, instanța a admis acțiunea formulată de petentul IPJ D., a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție ., nr._/19.03.2008, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității la Primăria comunei V., pe o durată de 20 ore.

La data de 24.06.2010, Judecătoria C. a emis mandatul de executare al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nr.331/2010, privind pe intimatul C. V. C., care a fost înaintat Primăriei comunei V. cu adresa emisă în acest sens la data de 24.06.2010.

Din adresa nr._/25.06.2013, emisă de Primăria Comunei V. rezultă că intimatul C. V. C. a efectuat cele 20 ore în folosul comunității potrivit mandatului nr. 331/2010.

Reținând raportat la adresa emisă de către Primăria V. că intimatul C. V. C. a executat sancțiunea de 20 ore de muncă în folosul comunității, instanța va respinge cererea formulată, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de petentul B. E. Civile din cadrul Judecătoriei C., cu sediul în C., ., nr.20, jud.D., în contradictoriu cu intimatul C. V. C., cu domiciliul în com. V., ., ca rămasă fără obiect.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2013.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.D.N.

4ex/15.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA