Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 18922/215/2013
Dosar nr._ -contest.execut.-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 13 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte- R.-M. T.
Grefier- L. V.
Pe rol, fiind soluționarea cererii având ca obiect constarea prescripției executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, dispusă față de intimatul B. (M.) C. A., formulată de B. executări civile din cadrul Judecătoriei C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanta constata cauza in stare de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 06.06.2013, sub nr._, petentul B. E. civile din cadrul Judecătoriei C., în contradictoriu cu intimatul B. (M.) C. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate intervenirea prescripției executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, dispusă față de intimat, prin sentința civilă nr. 2800/11.02.2011 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2010, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 258/17.10.2011.
În motivare, petenții au arătat că intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă in cuantum de 100 lei, iar prin sentința civilă mai sus menționată s-a dispus înlocuirea acesteia cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 20 ore.
S-a mai precizat că în baza sentinței menționate a fost emis mandatul de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 17/24.01.2011, care a fost transmis spre executare la Cons.Loc. al Mun. C., fără a se reuși punerea în executare.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/215/2010 al Judecătoriei C..
Analizând cererea cu acărei judecată a fost investită și cuprinsul dosarului nr._/215/2010 al Judecătoriei C., instanța reține că starea de fapt redată în cuprinsul cererii este reală.
Totodată, se observă că, din probatoriul administrat în cauză, mandatul de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 258/17.10.2011, emis pe numele intimatului, nu a fost executat.
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 211 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, conform cărora, „Executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.“ și observând că sentința civilă nr. 2800/11.02.2011 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2010 a rămas irevocabilă prin nerecurare, instanța conchide că executarea menționatei sancțiuni de către petent este prescrisă
Față de considerentele anterioare, va fi admisă cererea formulată de petentși se va constata că este prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, dispusă față de intimat prin sentința civilă nr. 2800/11.02.2011 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2010, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 258/17.10.2011
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de petentul B. E. Civile în contradictoriu cu intimatul B. (M.) C. A., domiciliat în C., .. 14, jud. D..
Constata prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dispusă față de intimat prin sentința civilă nr. 2800/11.02.2011 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2010, în baza căreia a fost emis mandatul nr. 258/17.10.2011.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2013
Președinte, Grefier,
R.-M. T. L. V.
Red.jud. R.M.T.Tehnored L.V.
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|