Contestaţie la executare. Sentința nr. 8166/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8166/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 9225/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8166/2013

Ședința publică de la 24.05.2013

Instanța constituită din:

Președinte: E. S.

Grefier: R. C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. E. CIVILE DIN C. JUDECĂTORIEI C. cu sediul în C., ., nr. 20, județul D. în contradictoriu cu intimații I.P.J D. cu sediul în C., ., județul D. și V. C. domiciliat în ., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 15.05.2013, prin Serviciul Registratură, s-au depus la dosar relațiile anterior solicitate la Primăria V., după care,

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active a petentului B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. respectiv excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului Inspectoratul de Poliție D. invocate prin întâmpinare, precum și asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, C. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. a chemat în judecată pe contravenientul V. C. și IPJ D., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii aplicată contravenientului prin sentința civilă nr._/18.12.2009 a Judecătoriei C. și să se dispună anularea formelor de executare a acestei sancțiuni.

În motivare s-a arătat că prin sentința mentionată s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 35 de ore. La data de 17.02.2010 a fost emis mandatul de executare nr.149/2010 iar din verificările registrului de evidență a înlocuirii amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității a rezultat că intimatul nu a executat sancțiunea.

În drept au fost invocate prevederile art.21 indice 1 alin.1 din OG 55/2002.

In cauză, s-a dispus efectuarea adresei către Primăria V., relații înaintate la data de 15.05.2013.

Analizând excepția lipsei calității procesuale active a petentului B. Executări Civile din C. Judecătoriei C., invocată prin întâmpinare de intimatul Inspectoratul de Poliție D., instanța arată că potrivit art. 39 indice 1 alin. 4 din O.G 2/2001, urmărirea executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se realizează de Serviciul Executări Civile, motiv pentru care urmează a respinge excepția invocată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Inspectoratul de Poliție D. invocată prin întâmpinare, instanța reține că intimatul nu are atribuții în legătură cu punerea în executare a sancțiunii contravenționale, motiv pt care urmează a admite excepția invocată de intimat.

Cu privire la sesizarea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține că aceasta este neîntemeiată și o va respinge ca atare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr._/18.12.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2009 rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă cererea formulată de I.P.J D., dispunându-se înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 700 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/20.06.2006 cu prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 35 de ore.

La data de 17.02.2010 B. executări civile al Judecătoriei C. a emis mandatul de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nr. 149.

Acest mandat este în curs de executare de către Primăria V., intimatul urmând să execute cele 35 de ore de muncă în folosul comunității, așa cum rezultă din adresa înaintată la dosar.

Conform disp. art. 21^1 din OG nr. 55/2002, „executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea. Dacă până la punerea în executare a mandatului de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității sau dacă în timpul executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancțiunea contravențională nu se mai execută.”

Având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textul legal sus citat pentru constatarea prescripției executării, contravenientul executând sancțiunea dispusă de instanță în modul sus arătat, sesizarea urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a petentului B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C..

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ D..

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu IPJ D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

Respinge sesizarea formulată de C. EXECUTĂRI CIVILE DIN C. JUDECĂTORIEI C. cu sediul în C., ., nr. 20, județul D. în contradictoriu cu intimatul V. C. domiciliat în comuna V., ..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24.05.2013.

PreședinteGrefier

E. S. R. C. B.

Red. E.S

Tehnored. RCB/ 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8166/2013. Judecătoria CRAIOVA