Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 9975/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică de la 10 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. N.
Grefier D. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent G. DE J. MOBILĂ C. (UNITATEA MILITARĂ 0449 C.) și pe intimat C. F., având ca obiect înlocuire amendă contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 391 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă reține cauza spre soluționare .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 15.03.2013 înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_, petentul G. de J. Mobilă C. (Unitatea 0449 C.) a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. F., înlocuirea amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivare, petentul a arătat că potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Petentul a menționat că din cuprinsul dosarului de executare al Primăriei Brabova, rezultă că nu există posibilitatea executării silite pentru încasarea amenzii stabilite prin procesul verbal de contravenție.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001, Leg.nr.180 /2002 complet. și modificată.
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr.2/2001 și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare și nu a făcut dovada achitării amenzii, deși a fost citat cu această mențiune.
Petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411, alin 1 pct.2 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată de față, conform art. 34 alin 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a administrat din oficiu, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În susținerea plângerii, petentul a depus: adresa nr. 513/01.03.2013; originalul proces-verbal de contravenție . nr._ din data de 03.11.2012, înștiințare de plată nr. 255/04.02.2013.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Intimatul C. F. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 03.11.2012.
Aceasta nu a achitat amenda în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În procedura de executare a sancțiunii aplicate s-a constatat imposibilitatea executării silite a sancțiunilor aplicate, întrucât intimatul nu prezintă bunuri susceptibile de executare silită a creanțelor bugetare, nu deține conturi.
Din verificările realizate de Primăria comunei Brabova, astfel cum rezultă din adresa nr. 513/01.03.2013 și înscrisurile de la dosar (fila 8), s-a constatat că intimatul nu deține bunuri mobile și imobile în proprietate personală și nici nu realizează venituri, astfel că s-a dispus restituirea procesului verbal de contravenție către agentul constatator.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 391 dinOG nr.2/2001 privind regimul juridic a contravențiilor, care prevăd că, ,,(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
Art. 9 din OG nr. 2/2001 stabilește durata maximă a prestării la 300 de ore.
Față de situația de fapt reținută și textele de lege menționate mai sus, va admite cererea și va înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 100 lei, aplicată pârâtului, cu sancțiunea constând în prestarea unei activități în folosul comunității.
Totodată, va stabili pentru pârât prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 25 ore, într-unul din domeniile stabilite în Hotărârea Consiliului local al . apreciate de primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea reclamantului Inspectoratul de J. Județean D., cu sediul în C., ..7, jud. D. formulată în contradictoriu cu pârâtul C. F., cu domiciliul în ., ., jud. D..
Înlocuiește sancțiunea constând în amendă în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 16.10.2012, cu sancțiunea constând în prestarea unei activități în folosul comunității.
Stabilește pentru pârâtul T. I. M. prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată totală de 25 ore, într-unul din domeniile stabilite de Consiliul local al . apreciate de primarul comunei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.07.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. N. D. S.
Red,L.N.
Tehnored.D.S.
4 ex./ 2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria... → |
---|