Contestaţie la executare. Sentința nr. 9791/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9791/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 2494/215/2013
DOSAR NR._ Contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9791
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.06.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2013 în cauza civilă privind pe contestatorul D. C., în contradictoriu cu intimatul C. I. Avocat C. B. și cu terțul poprit C. de A. Oltenia, având ca obiect contestație la executare, dezbateri consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.01.2013 sub nr._ /2012 contestatorul D. C., în contradictoriu cu intimatul C. I. Avocat C. B., a formulat contestație la executare solicitând anularea popririi înființate în dosarul de executare nr. 345/E/2012 precum și a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat la 14.12.2012 în cadrul aceluiași dosar.
În motivarea contestației la executare contestatorul a arătat că, în fapt, la data de 01.02.2012 fiul său, D. A., a încheiat un contract de asistenta juridică cu doamna avocat B. C., având nr. 228, pentru faza procesuală a recursului în cadrul dosarului nr._/215/2009, în fața Curții de Apel C..
Contestatorul a mai arătat că si in etapele anterioare aceeași doamna avocat s-a ocupat de acest dosar, insa contractul de asistenta juridica a fost încheiat cu soția contestatorului, tot aceasta din urma efectuând plata onorariului, iar după decesul soției sale, avocat B. C. l-a contactat pe fiul contestatorului cu care a încheiat de altfel si contractul menționat mai sus, contestatorul niciodată nefiind parte in vreun contrat de asistenta juridica cu C. I. Avocat C. B. sau cu doamna avocat B. C..
Consideră așadar ca doamna avocat B. C. a procedat cu rea-credință când a solicitat Biroului executor Judecătoresc I. C.-F. înființarea popririi înregistrata sub nr. 345/14.01.2013 pe veniturile obținute de către contestator la C. de Apa, singura intenție fiind discreditarea acestuia la locul de munca si in societate, motiv pentru care înțelege sa solicit si daune morale. Contractul încheiat așadar cu fiul contestatorului de către doamna avocat are forța obligatorie doar intre părțile contractante, contestatorul nefiind parte in acel contract.
In acest sens art. 1280 C. Civ, statuează faptul ca "contractul produce efecte numai intre părți".
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 399 și urm. C. Proc. Civ.
În susținerea contestației au fost depuse la dosar copii de pe adresa de înființare a popririi nr. 345 din 14.01.2013, contract de asistență juridică nr. 228/01.02.2012, proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat la data de 14.12.2012, înștiințare înființare poprire nr. 345/E/2012.
În ședința publică din data de 19.02.2013 contestatorul a precizat cadrul procesual pasiv, în sensul că solicită introducerea în cauză, în calitate de terț poprit, a Companiei de A. Oltenia.
La data de 26.03.2013 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestației la executare prin care D. C. solicită anularea popririi înființată în dosarul înregistrat la B.E.J. I. C.-F. sub nr. 345/E/2012, precum și anularea procesului-verbal/14.12.2012 de stabilire, în cadrul aceluiași dosar, a cheltuielilor de executare.
In fapt, contestatorul susține că nu a fost parte și nu a semnat contractul de asistență juridică înregistrat la cabinet sub nr. 228/01.02.2012, astfel că titlul executoriu reprezentat de acest contract - încheiat între fiul său, D. A. și reprezentantul cabinetului de avocatură - nu îi este opozabil.
Susținerile sunt neîntemeiate, deoarece contractul de asistență juridică nr. 228/01.02.2012 a fost încheiat între Cabinetul I. de Avocatură C. B. - prin avocat titular și clienții D. A. și D. C. și a fost semnat de clientul D. A. - atât în nume propriu, cât și ca reprezentant al tatălui său, clientul D. C..
In ceea ce-l privește pe contestator, în cauză suntem în situația în care semnatarii contractului de asistență juridică au convenit ca și D. C. să beneficieze de serviciile avocațiale stabilite prin contract, iar contestatorul astfel reprezentat a acceptat tacit nu numai încheierea, dar și executarea contractului în aceste condiții.
Reprezentarea contestatorului de către fiul său la încheierea contractului de asistență juridică a determinat ca efectele actului juridic astfel încheiat să se producă direct și în persoana celui reprezentat, deci direct între contestator și C..
Deoarece reprezentarea este doar o excepție aparentă de la principiul relativității - în sensul că efectele actului juridic se produc și față de reprezentat, deși actul juridic respectiv a fost încheiat (fizic) de către reprezentant - în cauză, contestatorul-reprezentat a devenit parte a actului juridic, sens în care și-a manifestat și voința de a deveni titularul drepturilor și al obligațiilor născute din actul juridic pe încheiat de fiul său-reprezentant.
Având în vedere faptul că în litigiul - obiect al dosarului nr._/215/2009, atât contestatorul, cât și fiul său au beneficiat exclusiv de serviciile avocațiale ale Cabinetului I. de Avocatură C. B. și tocmai în baza legăturii de rudenie tată - fiu existentă între contestator și semnatarul contractului de asistență juridică, D. A., considerăm că este dovedit faptul că dl. D. C. și-a dat acordul la încheierea acestui contract, în condițiile prevăzute în cuprinsul său.
Prin urmare, contractul de asistență juridică s-a încheiat în baza voinței comune a contestatorului și a fiului acestuia, astfel că și clientul D. C. și-a asumat efectele acestui contract implicit față de C., inclusiv obligația achitării onorariului de succes.
Raportat la principiul voinței reale - ca regulă de interpretare a actelor juridice, în cauză trebuie acordată prioritate voinței efectiv manifestată de contestator, care rezultă fără echivoc comportamentul acestuia.
Sub acest aspect, intimatul solicită instanței să constate că nu suntem în situația stipulației pentru altul (astfel cum este reglementată de art. 1284-1286 Cod civil), ci în situația unui mandat în interes comun, deoarece acordul manifestat de către contestator reprezintă, de fapt, un mandat încredințat fiului său, interesul fiind comun ambilor clienți.
Conform prevederilor art. 2013-2014 Cod civil, mandatul poate fi și tacit, iar în aplicarea dispozițiilor care reglementează cazul special de acceptare tacită se prevede expres că se va ține seama, printre altele și de practicile statornicite între părți.
După cum se precizează și în contestație, ca parte în litigiul - obiect al dosarului nr._/215/2009, D. C. a beneficiat încă din anul 2006, în toate gradele de jurisdicție, exclusiv de serviciile avocațiale ale Cabinetului I. de Avocatură C. B., fapt consemnat și în hotărârile judecătorești pronunțate în judecata în fond și în apel cauzei.
Faptul că dl. D. C. a înțeles să beneficieze de serviciile avocațiale ale aceluiași C. și pe parcursul recursului soluționat prin hotărârea irevocabilă reprezentată de Decizia nr. 2850/02.03.2012 a Curții de Apel C., rezultă fără echivoc din comportamentul pe care l-a manifestat (și) în această fază procesuală, când a acceptat să fie reprezentat de către același C. de avocatură. În acest sens, solicită instanței să constate că, în cadrul Deciziei nr. 2850/02.03.2012 a Curții de Apel C. se menționează expres că intimații-recurenți D. C. și D. A. au fost reprezentați prin avocat B. C..
Astfel, raportat la dispozițiile art. 1240 al. 2 cod civil - conform cărora voința de a contracta poate fi manifestată și printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nici o îndoială asupra intenției de a produce efecte juridice corespunzătoare - este evident că, prin comportamentul său, contestatorul a înțeles să dea eficiență juridică titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr. 228/01.02.2012 și să beneficieze pe deplin de rezultatul serviciilor contractate; în caz contrar, contestatorul fie se prezenta personal în fața instanței de recurs, fie încredința mandatul de asistență și reprezentare unei alte persoane.
În concluzie, în ceea ce privește onorariul de succes, contractul de asistență juridică înregistrat la C. sub nr. 228/01.02.2012 a fost un contract sub condiție suspensivă (conform art. 1399 Cod civil), astfel că nașterea obligației clienților (inclusiv a contestatorului) de a achita acest onorariu, complementar onorariului fix, a depins de rezultatul serviciilor avocațiale prestate, condiția a fost îndeplinită la data de 02.03.2012, când Curtea de Apel C. a soluționat recursul promovat în dosarul nr._/215/2009 și a pronunțat Decizia nr. 2850, în cauza de față fiind incidente și dispozițiile art. 1266-1267 și 1268 al. 1-3 Cod civil, în baza acestui contract, contestatorul a avut dreptul să beneficieze și a beneficiat efectiv nu numai de serviciile avocațiale prestate de către C., ci și de rezultatul obținut, astfel că, în mod corelativ, îi revine obligația de a achita contravaloarea acestora.
Sunt neîntemeiate și susținerile contestatorului în ceea ce privește reaua-credință a Cabinetului în solicitarea executării silite: ca demers juridic, executarea încuviințată de instanță are ca scop exclusiv încasarea creanței constatată prin titlul executoriu, iar o eventuală discreditare ca cea invocată de contestator nu poate fi decât rezultatul propriei sale atitudini - de a nu-și onora obligația corelativă serviciilor de care a beneficiat.
In ceea ce privește daunele morale pe care contestatorul precizează în cuprinsul contestației doar că ”înțelege să le solicite”, intimatul solicită instanței să dispună în sarcina contestatorului atât precizarea cuantumului acestora, cât și achitarea taxei judiciare de timbru conform art. 2 din Legea nr. 146/1997, cu modificările în vigoare.
În cazul în care instanța va respinge contestația, intimatul a solicitat ca, în temeiul art. 451 al. l, 452 și 453 al. l Cod Procedură Civilă, să dispună obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În susținerea întâmpinării au fost depuse la dosar, în xerocopie, sentința civilă nr._/02.12.2010 a Judecătoriei C., Decizia civilă nr. 514/16.11.2011 a Tribunalului D. și
Decizia civilă nr. 2850/02.03.2012 a Curții de Apel C..
În ședința publică din data de 18.06.2013 contestatorul a învederat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea intimatului la daune morale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Contestatorul D. C. solicită anularea popririi înființată în dosarul înregistrat la B.E.J. I. C.-F. sub nr. 345/E/2012, precum și anularea procesului-verbal/14.12.2012 de stabilire, în cadrul aceluiași dosar, a cheltuielilor de executare pe considerentul că nu a fost parte și nu a semnat contractul de asistență juridică înregistrat la cabinetul de avocat sub nr. 228/01.02.2012, astfel că titlul executoriu reprezentat de acest contract - încheiat între fiul său, D. A. și reprezentantul cabinetului de avocatură - nu îi este opozabil.
Contractul de asistență juridică învestit cu formulă executorie, în condițiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la onorariul de avocat, restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului. Procedura de executare este cea prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă.
Contractul de asistenta juridica trebuie incheiat in forma scrisa, ceruta ad probationem. El trebuie sa indeplineasca toate conditiile cerute de lege pentru incheierea valabila a unei conventii si dobandeste data certa prin inregistrarea sa in registrul oficial de evidenta al avocatului, indiferent de modalitatea in care a fost incheiat.
Contractul de asistenta juridica trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: datele de identificare a formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul profesional și reprezentantul acesteia; datele de identificare ale clientului; obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activitățile prevăzute de lege sau poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare și conservare a patrimoniului clientului; onorariul; atestarea identității clientului sau a reprezentantului acestuia; modul de soluționare a litigiilor între avocat și client; semnăturile părților.
Contractul de asistenta juridica poate fi incheiat si prin orice mijloc de comunicare la distanta, care poate reproduce legal semnaturile partilor. In acest caz, data incheierii contractului este data la care avocatul a luat cunostinta de semnarea contractului de catre client.
Contractul de asistenta juridica poate lua forma unei scrisori de angajament care sa indice raporturile juridice dintre avocat si destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocatiale si onorariul, semnata de avocat si transmisa clientului. In cazul in care clientul semneaza scrisoarea sub orice mentiune expresa de accept a continutului scrisorii, aceasta dobandeste valoarea unui contract de asistenta juridica.
Contractul de asistenta juridica poate fi incheiat, in mod exceptional, si in forma verbala in fata unei autoritati sau a oricaror persoane fizice sau juridice cu conditia ca acestea sa ateste ca au fost de fata la exprimarea acordului de vointa intre avocat si client. Contractul in forma scrisa va fi incheiat in cel mai scurt timp posibil.
In cazul in care avocatul si clientul convin, o terta persoana poate fi beneficiarul serviciilor avocatiale stabilite prin contract, daca tertul accepta, chiar si tacit, incheierea contractului in astfel de conditii.
In speta de fata din observarea contractul de asistență juridică înregistrat la Cabinetul I. Av. C. B. sub nr. 228/01.02.2012, instanta retine ca acesta a fost incheiat intre acest cabinet individual prin avocat B. C. si D. A. in calitate de client si “fiu”, obiectul contractului reprezentandu-l: redactare si semnare acte, asistenta si reprezentare juridica in recurs in dosarul nr._/215/2009 pentru clientul D. A. si D. C., contractul fiind semnat de avocat B. C. si clientul D. A., susținerile intimatului Cabinetul I. Av. C. B. potrivit carora contractul de asistență juridică nr. 228/01.02.2012 a fost încheiat între Cabinetul I. de Avocatură C. B. - prin avocat titular și clienții D. A. și D. C. și a fost semnat de clientul D. A. - atât în nume propriu, cât și ca reprezentant al tatălui său, clientul D. C. fiind astfel neantemeiate.
In consecinta cum contractul de asistenta juridica a fost incheiat numai intre Cabinetul I. de Avocatură C. B. - prin avocat titular și clientul D. A., numai acesta poate avea calitatea de debitor al obligatiei neexecutate si numai impotriva sa poate fi pornita executarea silita in temeiul contractului de asistență juridică, care constituie titlu executoriu.
Este partial adevarata sustinerea intimatului ca, în cauză suntem în situația în care semnatarii contractului de asistență juridică (avocat titular C. B. si D. A. ) au convenit ca și D. C. să beneficieze de serviciile avocațiale stabilite prin contract, iar contestatorul a acceptat tacit executarea contractului în aceste condiții, deoarece suntem in aceasta situatie in care avocatul si clientul au convenit, ca o terta persoana - D. C. – sa poata fi beneficiarul serviciilor avocatiale stabilite prin contract, acesta acceptand tacit, incheierea contractului in astfel de conditii, insa in cauza tertul D. C. este numai beneficiarul serviciilor avocatiale, nu si persoana obligata fata de avocat pentru respectarea obligatiilor stabilite in acest contract de catre titularii care l-au incheiat, intrucat aceste obligatii nu au fost asumate de el prin semnatura.
Astfel, in cauza nu este vorba despre voința contestatorului D. C. de a contracta ( art. 1240 al. 2 Cod civil) asa cum sustine intimatul, ci de vointa contestatorului, exprimata tacit, de a beneficia de rezultatul serviciilor contractate de fiul sau pentru sine si pentru contestator, contestatorul find astfel reprezentat in instanta de avocatul cu care a contractat fiul sau D. A..
In acest context obligația de a achita contravaloarea onorariului de succes convenit in contractul de asistenta juridica ce reprezinta titlu executoriu revine numai partii contractante D. A., numai acesta putand fi urmarit silit pentru neachitarea acestui onorariu.
Cum in dosarul de executare nr. 345/E/2012 al B.E.J. I. C.-F. au fost efectuate acte de executare, respectiv adresa de înființare a popririi nr. 345 din data de 14.12.2012, adresa de înființare a popririi nr. 345 din data de 14.01.2013 și intocmit procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat la data de 14.12.2012 si pentru contestatorul D. C., desi acesta nu avea calitatea de debitor, instanta retine ca aceste acte de executare au fost intocmite nelegal astfel incat urmeaza a fi anulate, cu mentiunea ca procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat la data de 14.12.2012, va fi anulat numai in parte, respectiv în ceea ce-l privește pe contestatorul D. C..
Pentru a se pronunta astfel instanta are in vedere ca potrivit dispozitiilor art. 399 C.p.c., împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În lumina acestor dispoziții legale, instanța reține ca prin procedura contestației la executare nu se pot ataca decât actele de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează procedura executării silite.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse instanta urmeaza sa admita contestatia la executare precizata .
Se va lua act că, contestatorul nu solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare precizată formulată de contestatorul D. C., cu domiciliul în C., ., .. 1, ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul C. I. Avocat C. B., cu sediul în C., .. M 11, .. D. și cu terțul poprit C. de A. Oltenia, cu sediul în C., ., jud. D..
Dispune anularea adresei de înființare a popririi nr. 345 din data de 14.12.2012, adresei de înființare a popririi nr. 345 din data de 14.01.2013 și anularea în parte a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat la data de 14.12.2012, respectiv în ceea ce-l privește pe contestatorul D. C., acte de executare întocmite în dosarul de executare nr. 345/E/2012 al B.E.J. I. C.-F..
Ia act că, contestatorul nu solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B./Tehnored. A.S.
5 ex./12.07. 2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 3420/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2013.... → |
---|