Pretenţii. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 26703/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civila Nr._

Ședința publică de la 12.12.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. D.

Grefier C. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR 2 VALEA ROSIE și pe pârât BOLTASIU S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În baza dispoz. art. 258 N.c.pr.civ., instanța încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, care sunt câștigate cauzei, pentru a dovedi fapta, respectiv pretențiile solicitate de la pârât, apreciind că, în baza dispoz. art. 260 N.c.pr.civ., acestea sunt admisibile.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamantă, în conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.pr. civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.07.2013 la Judecătoria C. sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 2 VALEA ROSIE a chemat în judecată pârâtul BOLTASIU S. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 5996,78 lei din care suma de 4177,01 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și neachitate aferente perioadei decembrie 2011 - iunie 2013 și suma de 1819,77 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012 – iunie 2013, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că pârâta este proprietara apartamentului nr. 13 din blocul 24, aparținând ASOCIAȚIEI DE P. NR 2 VALEA ROSIE și nu-și achită cheltuielile de întreținere și penalitățile aferente.

Se mai arată că reclamanta a încercat contactarea și somarea pârâtei, insa aceasta refuza plata cheltuielilor cu întreținerea.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În conformitate cu disp. art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de taxa de timbru.

S-au depus la dosar, în susținerea cererii, în xerocopie: liste de plată, calcul penalitati și facturi.

Pârâta, deși legal citata, nu s-a prezentat si nici nu a formulat întâmpinare.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Relațiile si obligațiile dintre parți sunt reglementate de legi speciale, astfel:

Potrivit art. 46 din L. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”, iar conform art. 48 din același act normativ „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

(2) Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.”

Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 2 că „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.” iar aliniatul 1 al art. 50 din același text legal prevede că „Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de

contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”

Din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă, coroborat cu atitudinea procesuală a pârâtei, instanța reține, pe baza unei prezumții simple, că pârâta proprietara apartamentului nr. 13 din blocul 24, aflat în administrarea reclamantei, datorează cheltuieli de întreținere pentru utilitățile de care au beneficiat.

Din listele lunare de plată și ținând cont și de regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar pârâta în speță nu a făcut nici o proba in acest sens, instanța mai reține că pârâta nu si-a îndeplinit in mod corespunzător obligația în discuție, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul mai sus arătat pe care îl deține, și, ca atare, s-au acumulat restante la plata cotelor de întreținere în suma de 5996,78 lei.

În ceea ce privește penalitățile, instanța reține că, potrivit disp. art. 49 din legea 230/2007 modif :" Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat".

Având în vedere considerentele mai sus expuse, va admite acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 2 VALEA ROSIE în contradictoriu cu pârâtul BOLTAȘIU S..

Va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 5996,78 lei din care suma de 4177,01 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și neachitate aferente perioadei decembrie 2011 - iunie 2013 și suma de 1819,77 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012 – iunie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulata de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 2 VALEA ROSIE, cu sediul in C., ., nr. 2, ., .. D., în contradictoriu cu paratul BOLTAȘIU Ș. cu domiciliul in C., ., ., jud. D..

Obliga paratul catre reclamanta la plata sumei de 5996,78 lei, din care suma de 4177,01 lei reprezinta cheltuieli de intretinere neachitate pe perioada decembrie 2011- iunie 2013 și suma de 1819,77 lei reprezinta penalitati de intarziere pentru perioada ianuarie 2012- iunie 2013.

Obliga paratul catre reclamanta la 150 lei cheltuieli de judecata.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12.12.2013.

Președinte,

F. D.

Grefier,

C. O.

Red. /tehnored. DF/ CO

4 expl./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA