Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 33452/215/2013

- contestație la executare-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. - M. B.

Grefier: S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator B. C. CARPATICA SA și pe intimații B. V., B. I., D. M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. D. pentru contestator, intimatul B. V., lipsă fiind intimata B. I. și intimatul D. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 25.11.2013 a fost depus dosarul de executare, după care:

Avocat pentru contestator depune cerere de renunțare la judecată.

La interpelarea instanței avocat pentru contestator arată că nu are mandat special pentru renunțarea la judecată.

Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Avocat pentru contestator solicită instanței să se ia act că cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată.

Intimatul arată că este de acord.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2013, contestatoarea B. C. Carpatica SA a chemat în judecată pe intimații B. V., B. I. și D. M., formulând contestație la executare împotriva licitației publice din data de 25.09.2013, a procesului verbal de licitație nr. 132 din 25.09.2013 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc B. T. în dosarul de executare nr. 132 /E/2010 comunicat Băncii la data de 26.09.2013, a raportului de evaluare întocmit de expert evaluator S. I. în luna iunie 2013 precum și a tuturor actelor de executare ulterioare pe care le consideră nelegale.

Solicită instanței să se dispună anularea licitației publice din data de 25.09.2013 și a procesului verbal de licitație nr. 132/25.09.2013, anularea raportului de evaluare întocmit de expert evaluator S. I. în luna iunie 2013 în cadrul dosarului execuțional nr. 132/E/2010, anularea actelor de executare ulterioare actelor de executare indicate mai sus, întoarcerea executării și repunerea părților în situația anterioară.

În fapt, în vederea recuperării debitelor in cuantum de 218.955,50 lei datorate de debitorii ., B. Vergii si B. I., in baza titlurilor executorii contract de credit nr.2088/ 26.05.2005 si a actelor adiționale, contractul de garanție imobiliara aferent contractului de credit mai sus menționat, s-a declanșat procedura executării silite împotriva debitorilor menționați mai sus, în cadrul dosarului executional nr. 132/E/2010, instrumentat de Biroul Executorului Judecătoresc B. T..

Astfel, in cadrul dosarului de executare mai sus indicat, Biroul Executorului Judecătoresc a trecut la urmărirea, pe calea executării silite prevăzute de dispozițiile Codului de Procedură Civilă, a imobilului constând in teren in suprafața de 784 mp si construcțiile CI - casa de locuit cu parter + etaj, C2- anexa gospodăreasca, C3- bucătărie de vara, cuptor, C4- garaj, C5- patul, situat in ., ., T10, P9, jud. D., identificat prin nr. cadastral 17 si CF nr. 11 a localității C., proprietatea debitorilor avalisti B. Vergii si B. I..

La data de 26.09.2013, i s-a comunicat de către B. B. T. Procesul verbal de licitație nr. 132 din 25.09.2013, prin care B. a luat la cunoștința ca imobilul in executare a fost vândut la licitație publica la prețul de 59.600,25 lei, reprezentând 75% din prețul de pornire stabilit printr-un raport de expertiza actualizat.

Respectivul raport de expertiza actualizat nu le-a fost comunicat anterior de către B., contestatoarea aflând de existenta acestuia doar prin intermediul acestui PV de licitație.

Menționează ca, inițial, in cadrul dosarului de executare nr. 132/E/2010 a fost dispusa in anul 2011 efectuarea unei expertize pentru stabilirea prețului de pornire, fiind astfel întocmit raportul de expertiza tehnica depus in decembrie 2011, raport întocmit de către expert tehnic U. E. si prin care a fost stabilita valoarea imobilului la suma de 222.600 lei (cu respectarea prevederilor art 500 alin 2 Cod procedura civila).

Ca urmare a împrejurării ca imobilul a fost vândut la licitația publica din 25.09.2013 la prețul de 59.600,25 lei, reprezentând 75% din prețul de pornire stabilit printr-un raport de expertiza actualizat, B. a solicitat ulterior o copie a acestui raport de evaluare actualizat, luând astfel la cunoștința ca B. B. T. a solicitat in cadrul dosarului de executare o NOUA evaluare de care contestatoarea nu a avut cunoștința. In urma acestei noi evaluări, in iunie 2013 a fost întocmit un nou Raport de evaluare de către expert evaluator S. I., prin care a fost stabilita valoarea imobilului ca fiind in cuantum de 79.467 lei, o valoare de aproape 3 (trei) ori mai mica decât cea stabilita inițial.

Menționează ca in codul de procedura civila nu exista prevederi care sa permită restabilirea prețului de strigare printr-o noua evaluare, la cererea executorului, dupa bunul sau plac.

Consideră ca Raportul de evaluare întocmit de expert evaluator S. I. in 2013 si actele de executare subsecvente, constând in licitația publica desfășurata la 25.09.2013, Procesul verbal de licitație întocmit la aceeași data, precum si toate actele de executare subsecvente sunt nelegale, și în consecință anulabile, pentru următoarele considerente:

Consideră ca prețul la care s-a efectuat vânzarea bunului este neserios și derizoriu, nereprezentând un echivalent valoric al imobilului supus executării, fiind stabilit în paguba atât a creditorului urmăritor cat si a debitorilor B. Vergii si B. I., proprietarii imobilului. Raportul de evaluare întocmit inițial a stabilit valoarea bunului la suma de 222.660 lei, astfel încât dispunerea întocmirii unui nou raport de evaluare care a stabilit un preț de aproape 3 ori mai mic decât cel inițial, fără înștiințarea noastră in calitate de creditor si vânzarea imobilului la prețul derizoriu de 59.600,25 lei nu poate avea drept efect decât păgubirea contestatoarei, precum si a debitorilor executați silit.

Subliniază inca o data ca scopul executării silite este îndestularea integrala a creditorilor urmăritori, si nu prejudicierea acestora sau a debitorului prin înstrăinarea bunurilor la preturi derizorii.

Pe de alta parte, executarea silita se ghidează dupa principiul disponibilității- este prerogativa creditorului de a începe executarea silita prin formularea cererii de executare silita adresata organului de executare, in aceeași măsura creditorul având dreptul de a fi informat de către executor despre actele întocmite in cadrul dosarului de executare.

Având în vedere toate aceste "însușiri" ale prețului de vânzare al bunului imobil, fiind neserios și derizoriu, si întrucât executorul a dispus efectuarea unei noi evaluări, fără a informa creditorul, urmează ca executorul să fie obligat la refacerea actelor de executare, fapt care este în interesul atât a creditorului cat si a debitorului garant, astfel având posibilitatea ca prin prețul de adjudecare obținut, să se obțină recuperarea in mai mare măsura a creanțelor, acesta fiind de altfel și scopul și spiritul prevederilor in materia executării silite.

In baza tuturor celor susținute mai sus, solicită anularea licitației publice din 25.09.2013 si a Procesului Verbal de licitație nr. 132/ 25.09.2013, anularea raportului de evaluare întocmit de expert evaluator S. I. în luna iunie 2013 in cadrul dosarului execuțional nr. 132/E/2010, anularea actelor de executare ulterioare actelor de executare indicate mai sus, precum si întoarcerea executării si repunerea părților in situația anterioara.

Cu cheltuieli de judecata, in baza art. 274- Cod procedura civila.

În drept: 399 și următoarele- Cod procedura civila, art. 411 si următoarele- Cod procedura civila, art 500 C., art. 242- Codul de Procedură Civilă, Legea 188/2000.

S-a depus: comunicare, proces verbal de licitație din data de 25.09.2013, sinteza raportului de evaluare, raport de expertiză tehnică întocmit în dosar nr. 132 /E/2010 .

Intimatul D. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare pentru următoarele motive:

Licitația a fost afișată la Biroul Executorului B. T. din dosarul de executare nr. 132/E/2010 pe care o consideră legală.

Evacuarea imobilului a fost corectă și făcută de un evacuator autorizat, conform legilor în vigoare.

B. Carpatica a făcut adresă către Birul Executor judecătoresc B. T. - adresa nr._/2013 în care face mențiunea că este de acord cu suma pentru licitația imobilului de 59.600, 25 lei.

Pentru aceste motive solicită anularea contestației la executare formulată de B. Carpatica C. SA, considerate nelegale.

Anexat s-a depus: proces verbal de licitație din data de 25.09.2013, publicație de vânzare nr. 132/2010.

Din oficiu instanța a dispus emiterea unei adrese către B. B. T. pentru a înainta în copie certificată cu originalul dosarul de executare nr. 132/E/2010, dosarul fiind înaintat pe rolul instanței de judecată.

La data de 26.11.2013 contestatoarea a formulat cerere de renunțare la judecată, cerere de care instanța nu poate lua act ca urmare a lipsei împuternicirii speciale a avocatului care a semnat această cerere.

Cererea promovată de contestatoare având ca obiect contestație la executare se timbrează, conform. art. 10 alin. 2 din OUg 80/2013 cu o taxă de timbru calculată la valoarea debitului urmărit, fără a putea depăși suma de 1000 LEI

Față de aceste dispoziții, la termenul de judecată de la 29.10.2013, instanța a pus în vedere contestatoarei legal reprezentată de avocat, să achite taxa de timbru în cuantum de 194 lei, sub sancțiunea anulării.

Conform art. 33, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat cu excepțiile prevăzute de lege, sub sancțiunea anulării cererii.

Contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 194 lei.

Față de acest aspect, la termenul de judecată de azi 26.11.2013, instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării cererii.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că excepția netimbrării cererii de chemare în judecată este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 33 din OUG 80/2013, o va admite și va anula cererea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea B. C. CARPATICA SA, cu sediul în Sibiu, ., județul D., în contradictoriu cu intimații B. V., cu domiciliul în ., ., județul D., B. I., cu domiciliul în ., ., județul D., D. M., cu domiciliul în ., ca netimbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.-M. B. S. A. G.

Red. jud. C.M.B

Tehnored gref. S.A.G.

08.01.2014, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CRAIOVA