Contestaţie la executare. Sentința nr. 4927/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4927/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 8958/215/2013

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4927

Ședința publică de la 27 Martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte ANIȘOARA G. –Judecător

Grefier V. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. și intimații Inspectoratul de Poliție al Județului D. și T. C. A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a petentului B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. și reține cauza pentru soluționarea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:

La data de 06.03.2013 a fost înregistrată cererea formulată de B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. solicitând în baza art. 21 1 alin. 1 din OG 55/2002, completată prin Legea nr. 42/02.03.2007 să se constate intervenită prescripția executării sancțiunii prestării munci în folosul comunității dispusă prin sentința civilă nr._/09.11.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/215/2009, având ca părți IPJ D. și T. C. A. și să se dispună anularea Mandatului de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nr. 96/2010 din 27.01.2010 emis de Judecătoria C..

În fapt s-a arătat că, prin sentința civilă nr._/09.11.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/215/2009, irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 450 lei aplicată contravenientului prin titlurile executorii nr._/2003 și_/2003, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore.

La data de 27.01.2010 a fost emis Mandatul de executare nr. 96/2010, a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, iar din verificările efectuate în "Registrul General pentru evidența înlocuirii amenzii contravenționale cu prestarea muncii în folosul comunității" rezultă că până în prezent contravenientul nu a executat sancțiunea de 50 ore în folosul comunității, trecând un termen de 2 ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.

În drept au fost invocate dispoz. art. 211 alin. 1 din OG nr. 55/2002, completată prin Legea nr. 42/02.03.2007.

Anexat cererii a fost atașat dosarul nr._/215/2009 al Judecătoriei C..

La data de 27 martie 2013 intimatul IPJ D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Biroului Executări Civile din cadrul Judecătoriei C., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține că prin sentința civilă nr._/09.11.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/215/2009, irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 450 lei aplicată contravenientului prin titlurile executorii nr._/2003 și_/2003, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore.

La data de 27.01.2010 a fost emis Mandatul de executare nr. 96/2010, de către Judecătoria C., a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, cu motivarea că executarea sancțiunii s-a prescris.

Potrivit disp. art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetare în fond a pricinii.

Verificând ordinea de soluționare a celor două excepții, instanța stabilește că se va soluționa mai întâi excepția lipsei calității procesuale active, apoi cea a lipsei calității procesuale pasive.

Cu privire la excepția calității procesuale active, instanța reține următoarele:

Una din condițiile pentru a fi parte in procesul civil sau pentru exercitarea acțiunii civile, alaturi de capacitatea procesuala si existenta interesului judiciar este calitatea procesuală, așa cum este reglementata in art.41 si urm. Cod de Procedura Civila. Calitatea procesuala consta in identitatea intre persoana reclamantului si cel care este titular al dreptului, precum si intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic supus judecatii. Sarcina indicarii calitatii procesuale revine reclamantului, care, prin cererea de chemare in judecata, trebuie sa expuna imprejurarile din care sa rezulte ca el este indreptatit sa-l cheme in judecata pe parat. Instanta sesizata trebuie sa verifice atat calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva. Lipsa calitatii procesuale poate fi invocata pe cale de exceptie in tot cursul judecatii si duce la respingerea actiunii, fiind o exceptie de fond, absoluta si peremtorie.

Prin urmare, calitatea procesuală nu poate fi privită pur și simplu ca titlu sub care o persoană figurează în proces, ci este puterea de a acționa în justiție, bazată pe un interes legal, personal și direct.

Faptul că o persoană formulează o cerere de chemare în judecată, conferă persoanei respective calitatea de parte, urmând ca aceasta să-și justifice interesul formulării cererii, dobândind prin aceasta calitatea procesuală sau nu.

Prin urmare, calitatea procesuală nu este un aspect particular al interesului, mai mult decât atât, se confundă cu interesul îndreptățit de a acționa, fiind totuna cu dreptul la acțiune.

Analizând motivele contestației la executare, astfel cum au fost expuse, instanța apreciază că Biroului Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. nu are calitate procesuală activă.

Se invocă în acest sens, faptul că mandatul de executare nu a fost executat în termen de 2 ani, astfel că s-a prescris executarea, instanța apreciind că nu se justifică de către contestatoare prin cererea formulată nici un interes legat de această executare.

Prin urmare, văzând și disp. art. 399 și urm. Cproc.civ., care prevede că executarea poate fi contestată de cei interesați sau vătămați prin executare, contestatoarea nu justifică un interes legitim și ca atare nu legitimează calitatea procesuală activă.

Pentru aceste motive, contestația la executare va fi respinsă pentru lipsa calității procesuale active, nemaifiind necesar cercetarea celei de-a doua excepții invocate, având în vedere modul de soluționare a primei excepții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de petentul B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C., în contradictoriu cu intimații Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul in loc. C., ., jud. D. și T. C. A., cu domiciliul în comuna Mischii, ., jud. D., pentru excepția lipsei calității procesuale active.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 27.03.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Anișoara G. G. V.

Red. A.G.

Tehnored. VG

5 ex./26.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4927/2013. Judecătoria CRAIOVA