Fond funciar. Sentința nr. 6442/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6442/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 5732/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 6442
Ședința publică din 17 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. N.
Grefier G.-M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. L. DE FOND FUNCIAR DOBREȘTI în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, M. S. G., M. S. M., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin încheierea de ședință din data de 28.03.2012, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și potrivit referatului întocmit de arhiva instanței la data de 01.04.2013, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța, în vederea constatării din oficiu a îndeplinirii condițiilor perimării, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ , la data de 12.03.2012 reclamantul C. L. DE FOND FUNCIAR DOBREȘTI a chemat în judecată pe pârâții C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, M. S. G., M. S. M. și a solicitat instanței prin hotărârea pe care o va da să admită rectificarea titlului de proprietate nr. 103-_ din 19.08.1993.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 28.03.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că, de la data suspendării judecării cererii de chemare în judecată, această cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, fără a se mai îndeplini vreun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimarea de drept a acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de reclamanta C. locală Dobrești de fond funciar, cu sediul în ., în contradictoriu cu pârâții C. Județeană D. de aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în C., județul D., M. G. și M. M., ambii cu domiciliul în comuna Bobrești, ., având ca obiect fond funciar.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi 17 Aprilie 2013.
Președinte, Grefier,
L. N. G.-M. G.
Red. Jud. L.N.
Tehnored. Gref. G.M.G.
2 exemplare.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria... → |
---|