Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2187/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2187/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 5858/215/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2187/2013
Ședința publică de la 08 Februarie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: E. S.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții N. L. și N. E. ambii domiciliați în C., .. 88 B2, ., județul D. în contradictoriu cu pârâții C. MITIȚĂ și C. I. ambii domiciliați în C., .. 17 A, ., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul N. L. personal și asistat de av. Ș., reclamanta N. E. prin av. Ș. și pârâții C. Mitiță și C. I. prin av. G..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamanții N. L. și N. E. prin av. Ș. depun dovada achitării diferenței taxei de timbru în cuantum de 485 Ron împreună cu declarație extrajudiciară.
În temeiul art. 155 indice 1 alin. 2 Cod procedură civilă corob. cu art. 245 Cod procedură civilă, instanța pune în dezbaterea contradictorie a părților cererea de reluare a judecății depusă de reclamanții N. L. și N. E. la data de 16.10.2012.
Având cuvântul, reclamanții N. L. și N. E. prin av. Ș. solicită admiterea cererii de repunere pe rol și continuarea judecății.
Pârâții C. Mitiță și C. I. prin av. G. solicită respingerea cererii de repunere pe rol și menținerea măsurii suspendării judecării cauzei întrucât reclamanții nu și-au îndeplinit obligația stabilită pe parcursul judecății în sensul de a indica domiciliul corect al martorei D. L..
Deliberând asupra cererii de reluare a judecății depusă de reclamanții N. L. și N. E., constatând că reclamanții au întreprins demersuri pt a afla domiciliul martorei D. L., în temeiul art. 155 indice 1 alin. 2 Cod procedură civilă corob. cu art. 245 Cod procedură civilă, admite cererea de repunere pe rol și dispune continuarea judecății.
Totodată, reclamanții N. L. și N. E. prin av. Ș. solicită suplimentarea probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiat un martor.
Având cuvântul, pârâții C. Mitiță și C. I. prin av. G. învederează că se opun întrucât necesitatea suplimentării probatoriului nu rezultă din dezbateri.
Deliberând, instanța respinge cererea formulată de reclamanții N. L. și N. E. prin av. Ș. în sensul suplimentării probei testimoniale având în vedere atitudinea procesuală a pârâților C. Mitiță și C. I. precum și faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei N. E., excepția lipsei de interes cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare referitor la imobilul casă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I. și respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate prin întâmpinare de pârâții C. Mitiță și C. I..
Având cuvântul, reclamanții N. L. și N. E. prin av. Ș. solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active întrucât reclamanta a participat la înțelegerea respectivă precum și respingerea excepției lipsei de interes cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare referitor la imobilul casă întrucât la momentul la care s-a realizat înțelegerea și s-a încheiat chitanța exista un interes.
De asemenea, mai solicită reclamanții N. L. și N. E. prin av. Ș. respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I. întrucât în realitate părțile au fost prezente și au fost de acord cu încheierea actului de vânzare – cumpărare precum și respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune întrucât din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză rezultă că au intrat în posesia imobilului din anul 2001 iar acțiunea este imprescriptibilă întrucât se dorește constatarea existenței sau inexistenței unui drept civil. Mai arată reclamanții N. L. și N. E. prin av. Ș. faptul că doar în anul 2009 pârâții C. Mitiță și C. I. neagă dreptul de proprietate.
Pârâții C. Mitiță și C. I. prin av. G. solicită admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei N. E. și respectiv admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I. precum și respingerea declarațiilor martorilor. Mai solicită pârâții C. Mitiță și C. I. prin av. G. admiterea excepției lipsei de interes cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare referitor la imobilul casă întrucât în momentul de față nu există imobilul precum și admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune întrucât fiind în prezența unui antecontract de vânzare – cumpărare există un drept personal de creanță care se stinge în termen de 3 ani.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, și sub rezerva pronunțării asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei N. E., lipsei de interes cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare referitor la imobilul casă, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I. și respectiv prescripției dreptului material la acțiune, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul, reclamanții N. L. și N. E. prin av. Ș. solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată și să se constate dreptul de proprietate asupra imobilelor casă și teren precum și valabilitatea convenției de vânzare – cumpărare intervenită între părți la data de 22.11.2001.
Pârâții C. Mitiță și C. I. prin av. G. depun practică judiciară și solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată arătând că nu este vorba de un contract de vânzare – cumpărare adevărat având în vedere că obiectul nu este determinat și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1077 cod civil și art. 111 Cod procedură civilă.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.02.2010 sub nr._ reclamanții N. L. și N. E. au chemat în judecată pârâții C. Mitiță și C. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare intervenită între părți la data de 22.11.2001 pentru terenul intravilan situat în ., . și a casei situate pe acest teren precum și pentru suprafața de 2,5 pogoane, T.52 și 62 iar hotărârea pronunțată să tină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În motivare au arătat că la data de 20.11.2001 au aflat că pârâții au de vânzare teren și casa situate în ., motiv pentru care i-au contactat și au stabilit un preț de 3.000 lei pentru aceste imobile descrise în chitanța încheiată. Ulterior au fost sunați de vânzători care le-au spus că un alt cumpărător le-a oferit suma de 4.000 lei iar reclamanții au acceptat să plătească și această sumă intrând în posesia imobilelor.
Reclamanții au mai arătat că vânzarea a privit casa, terenul intravilan precum si două pogoane jumătate de teren extravilan iar chitanța a fost încheiată de soți, însă soțiile au fost prezente și au fost de acord cu înțelegerea convenită.
Ulterior reclamanții au mers la pârâți pentru a le cere să încheie actele la notar însă aceștia i-au amânat sub diverse pretexte. Au menționat că la data de 22.11.2001 au intrat în posesia imobilelor, casa între timp s-a demolat din cauza vechimii și materialelor din care era construită, au plătit impozit pe terenul respectiv.
În drept au invocat prevederile art.111 C..
În dovedire au depus în copie la dosar: chitanțe privind plata impozitului, chitanța încheiată între părți.
La data de 26.03.2010 pârâții au depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând anularea cererii de chemare în judecată în temeiul art.112 C. întrucât în cuprinsul acesteia se menționează dovezi, respectiv înscrisuri care nu se regăsesc la dosarul cauzei.
La data de 05.05.2010 pârâții au depus la dosarul cauzei o nouă întâmpinare solicitând respingerea acțiunii. Au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I. arătând că aceasta nu a fost parte la convenția încheiată.
Au mai arătat că potrivit art.2 alin.1 titlul X din Legea 247 din 2005 terenurile pot fi înstrăinate și dobândite prin acte încheiate în formă autentică iar în raport de aceste dispoziții convenția părților este lovită de nulitate absolută în ce privește suprafețele de teren. În privința imobilului casă pârâții au invocat excepția lipsei de interes întrucât acesta nu mai există.
Au menționat de asemenea că obiectul contractului nu este determinat si nici determinabil întrucât în convenție nu se menționează decât terenul si suprafața acestuia, nefiind identificat prin vecinătăți, astfel că actul încheiat este nul absolut.
Întrucât terenurile au fost dobândite în baza Legii 18 din 1991 care interzice înstrăinarea timp de 10 ani începând cu anul următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății, astfel că terenul era inalienabil, contractul este lovit de nulitate.
De asemenea, pârâții au mai arătat că proprietarul bunurilor era C. I., iar semnatarul convenției C. Mitită nu avea calitatea de proprietar, convenția fiind lovita astfel de nulitate absolută.
Au mai arătat pârâții că semnătura de pe înscris nu aparține pârâtului iar înscrisul sub semnătura privată nu s-a întocmit în suficiente exemplare.
În legătură cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pârâții au solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat. Au precizat că termenul de prescripție începe să curgă la data nașterii dreptului iar reclamanții nu au intrat în posesia imobilului, astfel că s-a prescris dreptul material la acțiune, capătul de cerere fiind inadmisibil.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare arătând că pârâta C. I. are calitate pasivă întrucât a fost împreună cu soțul său la încheierea convenției, primind banii. De asemenea solicitarea pârâților în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare constituie o cerere reconvențională care trebuie timbrată la valoare.
Au mai arătat că deși convenția încheiată ar fi nulă ca act de înstrăinare, ea valorează antecontract. Nici excepția lipsei de interes cu privire la imobilul casă nu poate fi primită întrucât a făcut obiectul convenției iar aceasta s-a demolat cat timp imobilul se afla in posesia reclamanților.
Dispozițiile speciale prevăzute de art.32 din Legea 18 din 1991 nu sunt aplicabile în speță, astfel că din acest punct de vedere nu există nicio cauză de nulitate.
De asemenea obiectul convenției este determinat, aspect pe care il vor dovedi cu martori.
Totodată în cauză nu poate opera prescripția întrucât acțiunea în constatare este imprescriptibilă.
În ședința publică din data de 01.10.2010 pârâții au precizat că solicitarea de a se constata nulitatea contractului nu reprezintă o cerere reconvențională, ci o simplă apărare, aspecte reiterate și în ședința din data de 10.06.2011. De asemenea pârâții prin avocat au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei N. E. întrucât nu a fost parte la convenția încheiată.
In aceeași ședință de judecată instanța a dispus unirea cu fondul a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I., lipsei de interes cu privire la imobilul casă și lipsei calității procesuale active a reclamantei N. E..
Pe parcursul judecății pârâții au depus la dosarul cauzei în copie: testament, certificatul de moștenitor nr.66 din 1997, titlul de proprietate 926-_ din data de 01.10.1997, proces verbal.
În ședința publică din data de 26.11.2010 pârâții au solicitat verificarea de scripte întrucât nu se recunoaște semnătura de pe înscrisul încheiat. Rezultatul verificării de scripte a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 18.03.2011 constatându-se că semnătura de pe chitanța încheiată aparține pârâtului C. Mitiță.
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri, proba cu interogatorul reclamantului N. L. si al paratilor, proba testimoniala cu martorii D. I., Stanusi I. N., S. M., proba cu expertiza specialitatea topografie.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul N. L. și pârâtul C. Mitiță au încheiat la data de 22.01.2001 înscrisul sub semnătură privată denumit chitanță privind vânzarea de către pârât a unui imobil casă împreună cu terenul intravilan precum si a suprafeței de 2 pogoane și jumătate teren extravilan. În cuprinsul înscrisului s-a menționat faptul că prețul în cuantum de 4000 lei a fost achitat.
Actul juridic în discuție, neîndeplinind condiția „ad validitatem” a formei autentice, este nul ca vânzare cumpărare, dar poate valora antecontract de vânzare cumpărare, în baza principului conversiunii actului juridic daca întrunește cumulativ patru conditii, respectiv: sa existe un element de diferenta între actul juridic nul si actul juridic ce urmeaza a fi considerat valabil; actul juridic pentru care a fost emisa manifestarea de vointa sa fie anulat efectiv si total, actul juridic ce urmeaza a fi considerat valabil sa îndeplineasca toate conditiile de validitate, iar acestea sa se regaseasca în chiar actul juridic desfiintat, manifestarea de vointa a partilor sa fie favorabila conversiunii, adica din aceasta manifestare de vointa sa nu rezulta inadmisibilitatea conversiunii.
Întrucât pârâții au invocat prin întâmpinare nerespectarea prevederilor art.1179 Cod Civil, instanța arată că în cazul convențiilor sinalagmatice, prin urmare si a promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, constatate prin înscris sub semnătură privată, trebuie respectată formalitatea multiplului exemplar care presupune ca înscrisul să fie întocmit în atatea exemplare câte părți cu interese contrare sunt iar pe fiecare exemplar să se facă mențiune de numărul originalelor întocmite.
Nerespectarea formalității multiplului exemplar atrage nevalabilitatea înscrisului ca mijloc de probă cu acest titlu, fără a fi afectată valabilitatea convenției, care va putea fi dovedită prin orice mijloc de probă, chiar înscrisul respectiv reprezentând început de dovadă scrisă.
Cum în cauză nu ne aflăm în prezența vreuneia dintre situațiile în care nu este necesara această formalitate, instanța urmează a analiza daca celelalte probe administrate în cauză coroborate cu înscrisul întocmit, dovedesc convenția încheiată.
Tot din probele administrate în cauză, instanța urmează a analiza și temeinicia excepțiilor invocate de către pârâți prin întâmpinare.
Instanța constată din cuprinsul certificatului de moștenitor nr.66 din data de 19.07.1997 întocmit de BNP G. I. coroborat cu titlul de proprietate 926-_/01.10.1997 că imobilele în litigiu sunt bunuri proprii ale pârâtei C. I..
Pârâții au arătat, prin răspunsurile la interogatoriu, că discuțiile părților s-au purtat cu privire la folosința imobilelor, iar nu cu privire la vânzarea cumpărarea acestora.
În ceea ce privește declarațiile martorilor audiați în cauză instanța constată că aceștia nu au fost de față la încheierea convenției pentru a putea stabili daca pârâta a fost prezentă și a exprimat acordul în sensul vânzării.
Martorul S. M. a declarat că în anul 2000 sau 2001, auzind că pârâtul dorește să vândă terenul, a relatat acest lucru socrului reclamantului iar în aceeași zi i-a văzut pe reclamant și soția sa discutând cu pârâții. Martorul a mai arătat că în .-se despre vânzarea terenului iar la scurt timp casa cu două camere din lemn aflată pe acest teren a fost demolată iar de atunci terenul este lucrat de reclamanți.
Deși din declarația acestui martor rezultă că imobilul s-a aflat în posesia reclamanților începând cu anii 2000-2001, instanța nu poate reține existența unei convenții a părților în sensul înstrăinării imobilului.
Martora S. I. N. a declarat că împreună cu reclamanta a mers la domiciliul pârâților pentru a le solicita să încheie acte pe teren, pârâții arătând că sunt dispusi să restituie suma, însă nu au precizat cuantumul acesteia și de asemenea, au făcut referire la chitanța încheiată.
Din declarația acestui martor coroborată cu înscrisul sub semnătură privată încheiat, rezultă că reclamantul și pârâtul au încheiat la data de 22.11.2011 o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare cu privire la imobilele arătate. Instanța nu poate reține însă din declarația acestui martor că pârâta a fost prezentă la încheierea convenției dintre reclamant și pârât și că si-a exprimat acordul în sensul vânzării, martora arătând că pârâții au refuzat să încheie cu reclamanții acte pe teren. Împrejurarea că pârâții au făcut referire la chitanța încheiată în condițiile în care martora nu a oferit detalii referitor la această afirmație, nu poate duce la concluzia că pârâta a fost parte a convenției încheiate.
Prin urmare, din probele administrate în cauză nu rezultă că proprietarul imobilelor mentionate a participat la încheierea convenției și a consimțit la înstrăinarea acestora către reclamanți, astfel că instanța urmează a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I..
Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantei N. E., instanța arată că imobilele în litigiu, în cazul constatării valabilității convenției încheiate, ar reprezenta bunuri comune ale soților, dobândite în timpul căsătoriei, prin urmare aceasta are calitate activă în prezenta cauză prin care se urmărește tocmai aducerea bunurilor în patrimoniul reclamanților.
Cu privire la imobilul casă, instanța reține din probele administrate în cauză că acesta a fost demolat de reclamanți, fiind în stare avansată de degradare, motiv pentru care nu mai justifică interesul în promovarea unei acțiuni care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la acesta.
Pârâții au susținut de asemenea că obiectul contractului-terenul nu este determinat și nici determinabil pentru motivul că insuficienta lui delimitare și individualizare îl face nedeterminat sau nedeterminabil. Indicarea sumară a terenului înseamnă – în opinia pârâților – absența unui obiect al convenției, ceea ce constituie un motiv de nulitate absolută a acesteia.
Se impune precizarea că obiectul antecontractului este o obligație de a face (de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare) și nu una de a da (de a transfera proprietatea asupra lucrului vândut). Prin urmare nu trebuie făcută confuzia între obiectul antecontractului de vânzare și obiectul concret, respectiv terenul asupra căruia poartă obligația de a face.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța arată că antecontractul de vânzare cumpărare este o promisiune bilaterală de a contracta prin care părțile se obligă să încheie în viitor un contract cu un conținut stabilit prin promisiunea respectivă, astfel că ambele părți își asumă o obligație „de a face”, acestei obligații îi corespunde dreptul de creanță care este apărat printr-o acțiune personală suspusă termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut în art. 1 din Decretul nr. 167/ 1998. Acest termen curge din momentul încheierii convenției. Dacă însă promitentul vânzător predă beneficiarului cumpărător posesia bunului, această împrejurare echivalează cu o recunoaștere, în sensul articolului 16 lit.a din Decretul nr. 167/1958, iar termenul de prescripție curge din momentul în care promitentul vânzător se manifestă expres, în sensul negării dreptului cumpărătorului, si nu de la data încheierii convenției.
Analizând probele care au fost administrate, instanța reține că reclamanții au folosit terenul în litigiu de la data încheierii antecontractului, respectiv din anul 2001 și până în prezent, astfel că instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților invocată prin întâmpinare de pârâții.
Nici susținerea pârâților în sensul că în cauză sunt incidente prevederile art.32 din Legea 18 din 1991 nu poate fi primită întrucât acest text de lege interzice înstrăinările prin care între vii timp de 10 ani doar în cazul terenurilor atribuite conform art.19 alin.1, 21 și 43, prin urmare în cazul constituirii dreptului de proprietate, iar nu cel al reconstituirii, ca în cazul de față. Pe de altă parte textul interzice înstrăinarea, iar nu încheierea unui antecontract.
Întemeiat pe principiile executării în natură a obligațiilor și reparării prejudiciilor cauzate prin neexecutarea obligațiilor asumate, principii ce se desprind din dispozițiile art.1073 și 1077 Cod civil, în vigoare la momentul încheierii convenției în discuție, există posibilitatea suplinirii consimțământului părții care nu-și execută obligația, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare autentic.
Această practică judiciară a fost legiferată prin dispozițiile art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr.247/2005 care prevede că „în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.
Pentru ca actul sub semnătură privată încheiat la 22.11.2001 între reclamant și pârât să fie apt să creeze în sarcina pârâtului obligația de a transfera proprietatea, acesta trebuie în primul rând să provină de la proprietar. Pârâtul C. Mitiță care a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare cu reclamantul nu este proprietar al imobilelor vândute, întrucât acestea apartineau soției C. I. iar din probele administrate în cauză s-a stabilit că aceasta nu a fost parte la convenția încheiată. Astfel, în speță este vorba despre vânzarea lucrului altuia, pârâtul nu era proprietar la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul. Nefiind deci proprietar, pârâtul nu putea încheia în mod valabil un contract privind transferarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. În acest sens este și adagiul latin „Nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipso habet”.
Având în vedere aceste considerente instanța urmează a respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul C. Mitiță ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C. va oblige reclamanții la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei N. E..
Admite excepția lipsei de interes cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare referitor la imobilul casă.
Respinge acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul casă ca lipsită de interes.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I..
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta pârâta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitatea procesuala pasiva.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții N. L. și N. E. ambii domiciliați în C., .. 88 B2, ., județul D. în contradictoriu cu pârâții C. MITIȚĂ și C. I. ambii domiciliați în C., .. 17 A, ., ca neîntemeiată.
Obligă reclamanții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, onorariu avocat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08.02.2013.
PreședinteGrefier E. S. R. C. B.
Red. E.S
Tehnored. RCB/ 6 ex.
| ← Evacuare. Sentința nr. 6804/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
