Pretenţii. Sentința nr. 2966/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2966/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 33792/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 2966/2013
Ședința publică de la 25 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier V. G.
Pe rol judecarea actiunii in pretentii formulata de reclamant ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR 7 ROVINE in contradictoriu cu pârâtii R. C., si R. F.,
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reprezentantul reclamantei, presedinte V. T., lipsind paratii.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca prin serviciul registratura a fost inregistrata la 08 02 2013 precizarea la actiune cu privire la faptul ca paratii au mai achitat din debit ,urmand ca acestia sa fie obligati la plata sumei de 6784,44 lei, din care suma de 2272,87 lei reprezinta cheltuieli de intretinere restante iar suma de 4511,57 lei reprezinta penalitati., si au fost anexate adeverinta nr 13/18.01.2013, procesul verbal ale Adunarii Generale din 23.03.2011,decizia nr 11/26.10.2010,interogatorii pentru parati.
Se prezinta reprezentantul reclamantei (fara a depune acte privind calitatea de reprezentant a reclamantei) si depune la dosar procesele verbale ale Adunarii Generale din 23.03.2011, si din 29.03.2012
Nemaifiind exceptii de invocat, alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 17.12.2012, reclamanta Asociația de proprietari nr. 7 Rovine a chemat în judecată pe pârâții R. C.. și R. F., solicitând instanței ca prin hotararea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 8884,96 din care suma de 3785,48 lei reprezintă cheltuielile de întreținere restante pentru perioada decembrie 2010 - octombrie 2012, suma de 4511,57 lei reprezintă penalități de întârziere impuse de furnizorii de utilități și 587,91 lei penalități proprii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietari ai apartamentului situat în C., .. E 16, . și nu și-au achitat cheltuielile de întreținere aferente perioadei decembrie 2010 - octombrie 2012, fiind somați în nenumărate rânduri la achitarea datoriei, dar fără rezultat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46, art. 50 al. 1 Legea nr. 230/2007.
S-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 alin. 2 C.p.civ.
La cerere, în conformitate cu art. 112 din Codul de procedură civilă, s-au atașat următoarele acte: împuternicire avocațială, chitanță, extras de cont,liste de plată, facturi de la furnizori, adeverințele nr. 13 și nr. 11 din 18.01.2013 emise de reclamantă, procese-verbale încheiate la 23.03.2011 și la 29.03.2012, dec.nr. 1/26.10.2010.
În baza art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari acțiunea a fost scutită de plata taxei de timbru.
Pârâții nu au formulat întâmpinare în condițiile dispozițiilor art. 115-119 Cpciv., nu au solicitat administrarea de probatorii în apărare și nu s-au prezentat la interogatoriu,deși au fost citați cu această mențiune.
La data de 08.02.2013 reclamanta a formulat o precizare la acțiune, prin care a arătat că pârâta a mai achitat din debitul principal pe perioada ianuarie – iulie parțial 2012, rămânând un rest de plată de 6784,44 lei, din care 2272,87 lei – debit restant și 4511,57 lei – penalități de întârziere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâții, in calitate de proprietari ai apartamentului nr. 15, situat in C., .. E 16, . nu au achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de intretinere aferente perioadei ianuarie 2012 – octombrie 2012 în cuantum de 6784,44 lei.
În conformitate dispozițiile art. 46. din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art 49 alin. 2 din Legea 230/2007.
Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 “Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.
Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă și dovedită cu listele de plată coroborată cu lipsa la interogatoriu a pârâților,aceștia nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2012 cota de contribuție ce îi revenea la cheltuielile asociației de proprietari.
Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă avea dreptul să acționeze în justiție pârâta.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel că instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâtei penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-a respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere.
Întrucât pârâții nu au achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus mentionate, aceștia datorează și penalități de întârziere în cuantumul stabilit de reclamantă, respectiv suma de 2801,98 lei de la furnizorii de utilități pe perioada ianuarie – decembrie 2012, iar suma de 1709,59 lei reprezintă penalități impuse de furnizori pentru perioada ianuarie – octombrie 2012.
Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită cererea reclamantei și să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6784,44 lei, din care suma de 2801,98 reprezinta penalitati de intarziere de la furnizorii de utilitati in perioada ianuarie-decembrie 2011, suma de 2272,87 lei reprezinta cheltuieli de intretinere pentru perioada ianuarie-octombrie 2012 iar suma de 1709,59 lei reprezinta penalitati impuse de furnizori pentru perioada ianuarie-octombrie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea precizata formulata de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 7 Rovine, cu sediul in C., . E 18, ., in contradictoriu cu pârâții R. C.. și R. F. domiciliati in C., . E 16, ..
Obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 6784,44 lei, din care suma de 2801,98 reprezinta penalitati de intarziere de la furnizorii de utilitati in perioada ianuarie-decembrie 2011, suma de 2272,87 lei reprezinta cheltuieli de intretinere pentru perioada ianuarie-octombrie 2012 iar suma de 1709,59 lei reprezinta penalitati impuse de furnizori pentru perioada ianuarie-octombrie 2012.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2013
PresedinteGrefier
M. MihaiVirginia G.
Red MM
Tehnored VG 5 EX/10.05. 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2172/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|