Obligaţie de a face. Sentința nr. 8405/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8405/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 26025/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8405
Ședința publică de la 29.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. L.
GREFIER: S. B.
Pe rol, soluționarea acțiunii formulată de reclamantul U. C. în contradictoriu cu pârâții: I. T., R. M. A., Z. S. M., C. V. G. și N. V. C., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 22.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă a acestei hotărâri, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi, 29.05.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.10.2012, sub nr._, reclamantul U. C. a chemat în judecată pe pârâții I. T., R. M. A., Z. S. M., C. V. G. și N. V. C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea părților să-și dea consimțământul la racordarea imobilului proprietatea sa la rețeaua de distribuție a gazelor naturale prin terenul proprietatea pârâților asupra căruia are drept de servitute de trecere cu piciorul și cu vehiculul, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de consimțământ și să instituie în favoarea sa o servitute aparentă pentru trecerea conductei de gaz pentru deservirea casei proprietatea sa, prin terenul proprietatea pârâților asupra căruia are dreptul de servitute de trecere cu piciorul și vehiculul.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că I. A. B. a vândut numiților F. și P. I., care sunt autorii pârâților și Luciei M. I., terenul și construcțiile proprietatea vânzătorului în modalitatea următoare: partea dinspre răsărit compusă dintr-o casă cu 3 camere, sală și terenul în suprafață de 663 mp a vândut-o soților F. și lui P. I., iar partea dinspre apus compusă dintr-un corp de casă cu 3 camere și hol și un alt corp de casă din 2 camere împreună cu terenul în suprafață de 500 mp pe care a vândut-o d-nei L. M. I. U., așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat de notariatul de Stat al Regiunii Oltenia la 31.01.1951.
Reclamantul a mai arătat că în contractul de vânzare cumpărare autentificat se menționează în mod expres " aceasta cumpărătoare L. M. I. U. va avea dreptul de servitute pentru trecerea la imobilul vândut mai sus, cu piciorul și cu vehiculul pe terenul ce vând soților F. și P. I.".
Conform art. 123 din Constituție, justiția se înfăptuiește în numele legii, astfel că hotărârea judecătorească executorie are putere de lucru judecat și instituie obligația imperativă de a fi executată de cel față de care s-a pronunțat.
A mai arătat reclamantul că așa cum rezultă din contractul de donație autentificat de Notariatul de Stat Județean D. sub nr. 8043/13.10.1975, U. M. și U. A., soți, i-au donat imobilul construit, în contractul de donație fiind menționat "terenul aferent în suprafață de 500 mp trece în proprietatea statului conform art. 30 din Legea 58/1974", precizându-se în acest contract că "se mențin condițiile cu privire la dreptul de servitute pentru trecere prevăzut în actul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 58 din 2.02.1951 de Tribunalul D., Sectia a III –a .
Reclamantul a mai arătat că pârâții sunt moștenitorii legali ai numiților F. si P. I., menționați în contractul de vânzare cumpărare autentificat, ei fiind cei care au cumpărat partea dinspre răsărit, dreptul de servitute de trecere fiind pe terenul ce-a fost vândut soților I..
Reclamantul a mai arătat că a încheiat contract de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale cu Distrigaz Sud, depunând în acest sens documentația aferentă și obținând toate avizele necesare.
A mai precizat că la aceeași locație a mai existat un imobil vechi construit, imobilul fiind amplasat în prelungirea celui vechi, neexistând posibilitatea de a racorda noua construcție la vechiul branșament, arătând totodată că vechiul imobil a fost racordat în urmă cu aproximativ 60 de ani la o conductă de gaze amplasată pe terenul vecinului din partea de vest a proprietății sale, în prezent neexistând posibilitatea racordării noii construcții la aceeași conductă, iar introducerea unei noi conducte și amplasarea contorului pe terenul proprietatea vecinului pe care este amplasată conducta de la care s-a făcut racordarea vechii construcții, nu este posibilă, întrucât în prezent nu mai există posibilitatea racordării unei noi construcții la aceeași conductă.
Reclamantul a mai precizat că pârâții care dețin fondul aservit au refuzat să-i permită instalarea conductei de gaz și a contorului, fără a-și justifica în vreun fel refuzul.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1527 – 1529 din Noul Cod Civ., art. 1516 alin. 1, art. 755 alin. 1, art. 760 alin. 2, art. 758, art. 762 alin. 2, art. 617 din Noul Cod Civ.
Reclamantul a atașat cererii înscrisuri doveditoare.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat instanței respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din 16.01.2012, instanța a încuviințat probatoriul, respectiv înscrisuri, proba cu interogatoriul părților și din oficiu proba cu expertiză tehnică specialitatea petrol și gaze naturale specialist, având următoarele obiective: - stabilirea modalității optime de racordare la rețeaua de distribuție gaze naturale a imobilului proprietatea reclamantului din C., ., jud. D.; - stabilirea locului unde trebuie amplasat contorul de gaz; - întocmirea unui plan al lucrării, cu efectuarea unei schițe detaliate; - să precizeze expertul dacă racordul la rețeaua de distribuție gaze se poate realiza și altfel decât pe terenul proprietatea pârâților; - să precizeze expertul dacă reclamantul îndeplinește la data efectuării expertizei toate condițiile legale pentru a putea fi racordat la rețeaua de gaz. Raportul de expertiză a fost depus la termenul din data de 22.05.2013.
Analizând cererea reclamantului prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, reclamantul, în calitate de proprietar al imobilului din C., ., jud. D., a solicitat și a obținut de la . SA, acordul de acces nr._/18.03.2011 la sistemul de distribuție gaze naturale, încheindu-se ulterior contractul de racordare nr._/11.07.2011.
Prin adresa nr._/24.07.2012 emisă de . SA, i s-a adus la cunoștință reclamantului că pentru racordarea imobilului său la sistemul de distribuție gaze, este necesar ca acesta să prezinte acordul notarial al coproprietarilor drumului de servitute privind montarea postului de reglare la limita de proprietate.
Coproprietarii drumului de servitute sunt pârâții, titularii dreptului de proprietate asupra imobilului vecin cu cel al reclamantului, situat la adresa din C., ., jud. D., asupra fondului acestora reclamantul exercitând un drept de servitute de trecere cu piciorul și vehiculul, care i-a fost transmis o dată cu dreptul de proprietate, prin contractul de donație autentificat sub nr. 8043/13.10.1975 de Notariatul de Stat D..
Pârâții au refuzat să-și dea acordul pentru racordarea la gaze a imobilului proprietatea reclamantului, utilizând terenul aflat în proprietatea lor ce reprezintă fondul aservit pe care este constituită servitutea de trecere, drept pentru care reclamantul s-a adresat instanței Judecătoriei C. cu acțiunea civilă pendente, pentru a obține o hotărâre judecătorească care să suplinească voința pârâților.
Principalele motive pentru care pârâții refuză să-și dea acordul sus-menționat sunt precizate în întâmpinarea depusă la dosar și constau în faptul că reclamantul deține un alt imobil în prelungirea celui nou construit și se poate racorda direct la branșamentul acestuia la rețeaua de gaze și că nu se poate monta contorul de gaze pe aliniamentul gardului, întrucât acesta ar obtura trecerea ambelor părți pe terenul respectiv atât cu piciorul, cât și cu autoturismul.
În raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea petrol și gaze întocmit în cauză de expertul B. A., expertul a precizat în mod expres că singura posibilitate de construire a instalației de alimentare cu gaze naturale a imobilului proprietatea reclamantului este pe drumul de servitute, conform variantelor de racord prezentate, iar această instalație nu restricționează în niciun fel accesul pârâților la imobilul proprietatea lor.
Prin urmare, motivele invocate de pârâți prin întâmpinarea depusă la dosar nu sunt întemeiate, netemeinicia lor rezultând din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar de reclamant în dovedirea cererii.
Pe de altă parte, tot expertul judiciar menționează în cuprinsul raportului de expertiză că traseul pentru instalarea pe terenul proprietatea pârâților a racordului la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru imobilul proprietatea reclamantului, poate fi stabilit numai de . SA, deoarece numai aceștia sunt abilitați de lege să facă o asemenea alegere, pe baza proiectului tehnic de execuție a lucrării care trebuie realizat de un proiectant autorizat, pe cheltuiala reclamantului.
De altfel, împrejurarea mai sus-menționată rezultă și din cuprinsul acordului de acces nr._/18.03.2011 la sistemul de distribuție gaze naturale, în care se stipulează că instalația de racordare se va efectua în baza unui proiect realizat de o societate autorizată ANRE, ulterior acesta trebuind avizat de . SA.
De asemenea, chiar reclamantul, în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, arată că . SA nu acceptă varianta A prezentată de expert în care trebuie realizat racordul la gaze, variantă asupra căreia părțile au căzut de acord pe parcursul procesului.
În consecință, traseul și modalitatea concretă de racordare a imobilului proprietatea reclamantului situat în C., ., jud. D. la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, urmează a fi stabilit numai de . SA, pe baza unui proiect tehnic avizat ce urmează a fi întocmit, întrucât numai această societate poate să-și asume răspunderea, potrivit legii, pentru modul efectiv de amplasare în teren a racordului la gaze, de care depinde, implicit, și siguranța exploatării acestuia.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă însă cu certitudine că racordul la gaze urmează a se face pe drumul de servitute de care beneficiază reclamantul, acest racord nu este de natură să stânjenească în vreun fel exercitarea de către pârâți a atributelor dreptului lor de proprietate, iar aceștia refuză în mod nejustificat să-și dea acordul pentru amplasarea acestui racord pe drumul de servitute, prejudiciindu-l astfel pe reclamant, prin atitudinea lor.
Față de cele expuse, având în vedere dispozițiile art. 1516, 1527 – 1529, art. 760 al. 2 și art. 617 NC.civ., instanța va admite acțiunea reclamantului, îi va obliga pe pârâți să îi permită reclamantului racordarea imobilului proprietatea sa situat în C., ., jud. D. la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, instalația de racordare urmând a fi amplasată pe terenul proprietatea pârâților din C., ., jud. D., asupra căruia reclamantul are un drept de servitute de trecere și va constitui în favoarea reclamantului un drept de servitute aparentă pentru instalarea pe terenul proprietatea pârâților a racordului la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru imobilul proprietatea sa, în modalitatea și pe traseul care urmează a fi stabilite de către . SA.
Totodată, instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul U. C., domiciliat în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții I. T., R. M. A., Z. S. M., C. V. G., toți cu domiciliul în C., ., jud. D., și N. V. C., cu domiciliul în C., . B, jud. D..
Obligă pe pârâți să îi permită reclamantului racordarea imobilului proprietatea sa situat în C., ., jud. D. la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, instalația de racordare urmând a fi amplasată pe terenul proprietatea pârâților din C., ., jud. D., asupra căruia reclamantul are un drept de servitute de trecere.
Constituie în favoarea reclamantului un drept de servitute aparentă pentru instalarea pe terenul proprietatea pârâților a racordului la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru imobilul proprietatea sa, în modalitatea și pe traseul care urmează a fi stabilite de către . SA.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. C. L. B. S.
Red. V.C.L../15.07.2013
Tehnored. S.B./ 8 ex.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|