Ordin de protecţie. Sentința nr. 5/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 30990/215/2013
Dosar nr._ -ordin de protecție -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 5 noiembrie 2013
COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: L. P. - Președinte Secție
GREFIER: V. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror L. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. .
Pe rol, soluționarea cererii având ca obiect emiterea unui ordin de protecție, formulată de reclamanta M. J., împotriva pârâtului M. C..
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au răspuns avocat V. M. pentru reclamantă și pârâtul asistat de avocat M. C. .
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a depus de către avocat V. M. certificatul medico-legal nr. 1515/A2/01.07.1998 și a învederat instanței că înțelege să renunțe la proba testimonială încuviințată, întrucât reclamanta nu a avut posibilitatea să prezinte un martor care să poată fi audiat, după care,
Instanța a luat act de renunțarea reclamantei la proba cu martori .
Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dipozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată și întrucât părțile sunt de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Avocat V. M. pentru reclamantă având cuvântul, a solicitat admiterea cererii, emiterea unui ordin de protecție, întrucât sunt întrunite condițiile cerute de art. 26 lit. a, b și f din Legea nr. 25/2012, evacuarea pârâtului, obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime față de locuința reclamantei și interzicerea oricărui contact cu aceasta, cu cheltuieli de judecată .A arătat că din probele administrate s-a dovedit că pârâtul a exercitat violențe asupra reclamantei .
Reprezentanta parchetului având cuvântul, a solicitat admiterea cererii în măsura în care aceasta a fost dovedită .
Avocat M. C. pentru pârât a solicitat respingerea cererii, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, nefăcându-se dovada că pârâtul a exercitat acte de violență asupra reclamantei și a faptului că viața acesteia este pusă în pericol .A arătat că pârâtul locuiește la țară de mai mult timp și nu în apartamentul din C., în care locuiește reclamanta, fiica părților și concubinul acesteia, iar hotărârea depusă la dosar privește alte persoane și nu părțile în cauză .
Avocat V. M. în replică a arătat că la dosar există certificate medico-legale ,iar ginerele părților nu are legătură cu cauza de față .
Avocat M. C. a arătat că leziunile din certificatul medico-legal pot proveni din problemele pe care reclamanta le are la picioare .
Constatând ca au fost lămurite toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ /18.09.2013 pe rolul Judecătoriei C., reclamanta M. J., a chemat în judecată pe pârâtul M. C., solicitând instanței, emiterea unui ordin de protecție și luarea următoarelor măsuri și interdicții: evacuarea temporară a pârâtului din locuință, limitarea dreptului de folosință al acestuia, obligarea sa la păstrarea unei distante minime față de reclamantă, față de copiii acesteia și față de reședința sa ,interdicția pârâtului de a se deplasa în cartierul Rovine și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a exercitat acte de violență asupra sa și a fiicei sale M. G., fiind amenințate cu cuțitul, sapa, furca și toporul, fiindu-le puse viața în primejdie, reclamanta fiind lovită în permanență și adresându-i-se cuvinte indecente și jignitoare, astfel încât având în vedere vârsta acesteia, se teme pentru viața sa .
A mai arătat că pârâtul este cunoscut în comunitate ca o persoană violentă, fiind condamnat la 2 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 C.p. și fiindu-i aplicat numeroase amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
În drept, a invocat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 217/2003 și Legea 25/2012.
A depus la dosar, împuternicire avocațială, copie de pe sentința penală nr. 5818/12.12.2002 pronunțată de Judecătoria C., copie de pe decizia penală nr. 413/19.05.2003 pronunțată de Tribunalul D., buletin de examinare-computer tomograf, copia scrisorii medicale, bilet de ieșire din spital, copii de pe certificatele medico-legale nr. 1239/A2/12.07.2013 și nr. 1834/A2/23.05.1994 și scrisoare medicală .
La data de 01.10.2013, reclamanta a depus la dosar o precizare la cerere prin care a arătat că în scopul înlăturării stării de pericol, solicită emiterea unui ordin de protecție, evacuarea temporară din locuință a agresorului, obligarea la păstrarea unei distanțe minime față de locuință și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu aceasta, pe o perioadă de 6 luni .
La data de 03.10.2013, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că la data de 07.08.2013, nu i-a aplicat lovituri reclamantei, deoarece în momentul respectiv erau de față fiica și concubinul său, pentru care i s-a propus să întocmească acte pe apartament, lucru cu care nu a fost de acord .
A mai arătat că ulterior, aceștia au luat-o pe reclamantă la C., acolo unde problemele au apărut datorită consumului de alcool, reclamanta mergând la medic unde i s-a eliberat certificat medical, însă și acestuia i s-a eliberat un astfel de certificat, deoarece a fost lovit de către concubinul fiicei .
De asemenea, a arătat că nu are nici o vină în legătură cu cele întâmplate, deoarece și deși proprietar, acesta nu locuiește în apartamentul, la care au fost schimbate yalele de la ușă, în prezent acolo locuind reclamanta cu fiica și concubinul acesteia .
A depus la dosar :copie de pe certificatul medico -legal nr. 1229/A2/19.08.2013, copie de pe certificatul de încadrare în grad de handicap nr._/_/18.07.2011, copie de pe contractul de vânzare -cumpărare nr. 2-_ /26.05.1992 și actul adițional la acest contract .
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu un martor, iar pârâtul a solicitat în apărare, aceleași probe, ce au fost apreciate de instanță ca fiind pertinente ,concludente și utile soluționării cauzei și încuviințate ca atare .
În cauză s-a luat interogatoriul pârâtului la cererea reclamantei, iar aceasta din urmă nu s-a prezentat în vederea administrării probei cu interogatoriu, întrucât potrivit adeverinței medicale depusă la fila 46 din dosar, a suferit o fractură și nu este deplasabilă .
De asemenea, atât reclamanta, cât și pârâtul au renunțat la administrarea probei cu martori încuviințată, iar instanța a luat act de această renunțare .
Potrivit art. 26 din Legea nr. 217/22.05.2003, ,, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție , prin care să se dispună cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri sau obligații :a ) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate ; b) reintegrarea victimei și, după caz a copiilor în locuința familiei ; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima ; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinată față de victimă, de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate ; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic ; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima ; g ) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute ; h ) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora .
Din analiza acestei dispoziții legale, rezultă că pentru a se dispune emiterea unui ordin de protecție, este necesar să se dovedească existența unei stări de pericol pentru viața, integritatea fizică sau psihică, ori libertatea unei persoane, stare de pericol care să fie creată printr-un act de violență din partea unui membru al familiei .
Din probele administrate în cauză ,instanța a reținut că reclamanta și pârâtul sunt soți, iar prin contractul de vânzare -cumpărare nr. 2-_ /26.05.1992, aceștia au dobândit în proprietate un apartament cu 3 camere și dependințele aferente, situat în C., Cartier Rovine, .. 1, . .
Prin cererea dedusă judecății, așa cum a fost precizată la data de 01.10.2013, reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecție a sa față de pârât, pe o perioadă de 6 luni, evacuarea acestuia din urmă din apartamentul mai sus menționat, obligarea la păstrarea unei distanțe minime față de această locuință și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu aceasta, pe o perioadă de 6 luni, pe motiv că a exercitat acte de violență asupra sa și asupra fiicei lor, le-a amenințat cu cuțitul, sapa, furca și toporul și i-a adresat cuvinte indecente și jignitoare .
Din cuprinsul certificatului medico-legal nr. 1239/A2/12.07.2013, rezultă că reclamanta M. J. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, la data de 08.07.2013 și care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile îngrijiri medicale, însă aceasta nu a făcut dovezi, în sensul că leziunile pe care le-a suferit, au fost produse prin comportamentul violent al pârâtului, în condițiile în care, din certificatul medico -legal nr. 1229/A2/19.08.2013, rezultă că și acesta la rândul său a suferit leziuni traumatice care s-ar fi putut produce la data de 08.07.2013, prin lovire cu corp dur și care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile îngrijiri medicale .
Faptul că pârâtul a suferit în anul 2003 o condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă împotriva unei alte persoane, nu poate conduce implicit la concluzia că acesta a exercitat acte de violență asupra reclamantei, în lipsa altor dovezi în acest sens .
Pe de altă parte, chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a menționat că în apartamentul proprietatea părților, locuiește aceasta împreună cu fiica și ginerele lor, iar pârâtul locuiește în Comuna Robănești, ., astfel încât, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei stări de pericol pentru viața, integritatea fizică sau psihică a reclamantei, pentru a se justifica emiterea unui ordin de protecție a sa față de pârât.
Pe cale de consecință ,pentru considerentele expuse, instanța va respinge cererea privind emiterea unui ordin de protecție formulată de reclamantă așa cum a fost precizată, ca fiind neîntemeiată .
De asemenea, va dispune ca onorariul apărătorului, desemnat în din oficiu pentru pârâtul pârâtul M. C. în cuantum de 200 lei, să rămână în sarcina statului .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea pentru emiterea unui ordin de protecție formulată de reclamanta M. J., domiciliată în C., Cartier Rovine, .. 1, ., CNP_, împotriva pârâtului M. C., domiciliat în Comuna Robănești, ., așa cum a fost precizată .
Onorariul apărătorului desemnat în din oficiu pentru pârâtul M. C., în cuantum de 200 lei, rămâne în sarcina statului .
Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunțare, cerere de recurs ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică de la 5 noiembrie 2013 .
Președinte, Grefier,
L. P. V. P.
Redactat:L.P
Tehnoredactat: V.P.
Nr. exemplare:4
Data redactării:06.11.2013
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 19/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 24/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|