Partaj judiciar. Sentința nr. 2497/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2497/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 27693/215/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2497
Ședința publică din data de 14.02.2013
Instanța constituită din:
Președinte – F. D.
Grefier - C. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. A. A., D. M., A. N., S. P., I. E., S. L. în contradictoriu cu pârâta P. A., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. M. pentru pârâtă, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat P. M. pentru pârâtă, învederează că înțelege să invoce excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată sub rezerva ca reclamanții să se prezinte ulterior și să facă dovada achitării taxei de timbru. De asemenea, arată că solicită obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei.
Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 06.10.2011, sub nr._ reclamanții P. A., D. M., A. N., S. P., I. E., S. L. au chemat in judecata pe pârâta P. A. pentru ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate recunoașterea calității reclamanților de moștenitori ai defunctului S. M., decedat la data de 25.08.2007.
În motivare, reclamanții au arătat ca aceștia sunt fiicele numitului S. Ș., fratele autorului S. M., autor care a fost în întreținere reclamantei P. A. și care i-a dat acesteia procură pentru a-i reprezenta interesele. Mai mult, autorului nu i s-a mai permis . de către pârâtă care era chiriașă în imobilul situat în C., . și pentru o perioadă de timp, autorul a locuit într-un apartament de cămin de nefamiliști și după aceea a fost internat de către reclamanta P. A. într-un cămin de bătrâni fiind grav bolnav și având nevoie de supraveghere permanentă. Reclamanta P. A. a fost cea care a achitat și majorările cuantumului contribuțiilor de întreținere și tot aceasta s-a ocupat și de înmormântarea autorului și pomenirile ulterioare. Astfel, pârâta este cea care ocupă imobilul din C., .. 19 A, fost Mesteacănului, nr. 17.
Cererea a fost întemeiata in drept pe dispozițiile art. 1130-1131 C..
In dovedire, reclamanții au depus la dosarul cauzei, in copie: acte de stare civilă, angajament de plată, declarație, procură specială, procură generală, certificat de deces,
In ceea ce o privește pe parată, aceasta, la termenul de judecată din data de 10.11.2011 a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. De asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, având în vedere că aceasta nu pretinde a fi succesor universal și nici nu posedă bunuri ale defunctului. Cu privire la fondul cauzei, pârâta a arătat că aceasta nu a locuit niciodată la imobilul din C., ., iar în ceea ce privește imobilul situat în C., .. 19 A, a arătat că aceasta este proprietara acestui imobil, conform Sentinței penale nr. 6668 din data de 11.05.2007, rămasă definitivă și irevocabilă.
La termenul de judecată din data de 10.11.2011, instanța a pus in vedere reclamanților să precizeze acțiunea în sensul enumerării bunurilor care fac parte din masa succesorală, să le timbreze cu taxă de timbru în cuantum de 3 % din valoarea masei succesorală pe care o va preciza, cu 3 % din valoarea mesei partajabile pentru cerere de ieșire din indiviziune și respectiv 50 de lei pentru fiecare moștenitor.
Prin precizarea la acțiune depusă la termenul de judecată din data de 15.12.2012, reclamanții au arătat că evalueze provizoriu bunul la suma de 30.000 lei.
La termenul de judecată din data de 02.02.2012, reclamanții au depus la dosarul cauzei dovada achitării unei taxe de timbru în cuantum de 295 lei, conform chitanței nr._-33-0006 din data de 02.02.2012
La termenul de judecată din data de 02.02.2012, s-a dispus suspendarea judecării prezentei cauze în temeiul art. 155 ind. 1 C., cauza fiind repusă pe rol ca urmare a cererii formulate în acest sens de către reclamanți
La acest termen de judecata, pârâta, prin apărător, a invocat exceptia insuficientei timbrări a cererii de chemare in judecata, avand in că vedere reclamantii nu s-au conformat dispozitiilor instantei.
Analizând cu prioritate exceptia insuficientei timbrari a actiunii deduse judecatii, instanta retine urmatoarele:
Reclamantilor li s-a pus in vedere la termenul de judecată din data de 10.11.2011, să precizeze acțiunea în sensul enumerării bunurilor care fac parte din masa succesorală, să timbreze cu taxă de timbru în cuantum de 3 % din valoarea masei succesorală pe care o va preciza, cu 3 % din valoarea mesei partajabile pentru cerere de ieșire din indiviziune și respectiv 50 de lei pentru fiecare moștenitor, insa acestia nu s-au conformat dispozitiilor instantei.
Potrivit art. 20, al. 1 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. In alineatul al doilea se arata ca dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Sanctiunea pentru nerespectarea dispozițiilor legale anterior mentionate este prevazuta in mod expres de art. 20, al. 3 din Legea 146/1997 conform caruia neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Pe cale de consecința, tinand cont si de prevederile art. 137, al. 1 C. potrivit cărora instanta se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura si de fond care fac de prisos cercetarea in fond a pricinii, instanța va admite excepția insuficientei timbrări a cererii deduse judecații invocata de către pârâtă, prin avocat,, exceptie ce obliga instanta sa o analizeze cu prioritate fata de orice alta exceptie de procedura sau de fond ce ar putea fi invocata in prezenta cauza, urmând a dispune anularea cererii deduse judecății ca netimbrate.
Exceptia netimbrarii este o exceptie de procedura, intrucat are in vedere modul legal de indeplinire a actelor de procedura, absoluta, intrucat orice parte din proces, inclusiv instanta, din oficiu, o poate invoca si peremptorie, intrucat duce la stingerea procesului.
Totodată, având în vedere dispozițiile art. 274 C., va dispune obligarea reclamanților către pârâtă la plata sumei de 600 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu apărător conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Anulează acțiunea în revendicare privind pe reclamant P. A. A., cu domiciliul în C., .. 320, ., jud. D., D. M., cu domiciliul în ., A. N., cu domiciliul în C., .. B 24, ., jud. D., S. P., cu domiciliul în C., .. 320, ., jud. D., I. E., cu domiciliul în com. Pielești, ., S. L., cu domiciliul în com. Pielești, . în contradictoriu cu pârâta P. A., cu domiciliul în C., .. 19 A, jud. D. ca insuficient timbrată.
Obligă reclamantele către pârâtă la plata sumei de 600 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2013
Președinte, Grefier,
F. DuduCorina V.
Red./Tehnored/F.D/CV/
5ex/13.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 2894/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|