Partaj judiciar. Sentința nr. 2556/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2556/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 25780/215/2012
Dosar nr._ revizuire
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2556
Ședința publică de la 15 Februarie 2013
Completul constituit din:
Președinte- A. U.
Grefier- C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuentul V. N. și pe intimatul S. A., având ca obiect revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns revizuientul, lipsind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Revizuientul depune note scrise.
La interpelarea instanței, revizuientul învederează că nu poate indica un alt motiv de revizuire decât cel indicat în cererea de chemare în judecată, respectiv acela în sensul că solicită anularea sentinței civile nr. 7542/17.05.2012, privind obligarea sa la plata sumei de 421 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Revizuientul solicită admiterea cererii.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.10.2012, sub nr. de dosar_, revizuientul V. N. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 7542/17.05.2012 pronunțată în dosarul nr._/215/2011.
Revizuentul nu a indicat motivele de fapt și de drept ale cererii.
S-a depus copie sentința civilă nr. 7542/17.05.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011.
La termenul din 11.01.2013, instanța a luat act de precizarea formulată de revizuient, sub aspectul cadrului procesual pasiv și a dispus introducerea în cauză și citarea numitului S. A., în calitate de intimat.
Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului nr._/215/2011 al Judecătoriei C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7542/17.05.2012 pronunțată în dosarul nr._/215/2011 al Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea civilă de partaj judiciar formulată de reclamantul S. A., în contradictoriu cu pârâții V. N., P. M., Blănete N. și Blănete C., dispunându-se ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în suprafață de_ ha teren înscris în TDP nr. 197-_, stabilindu-se și sultele corespunzătoare.
Prin cererea dedusă judecății, numitul V. N. contestă sentința amintită, nemulțumirea sa privind faptul că a fost "socotit ca pârât, când acesta era moștenitor", precum și faptul că a fost obligat la plata unei sume de bani către reclamant.
Pentru aceasta, numitul V. N. solicită revizuirea sentinței nr. 7542/17.05.2012 pronunțată în dosarul nr._/215/2011 al Judecătoriei C..
Instanța reține că revizuirea este o cale de atac extraordinară de retractare și nedevolutivă.
Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, se poate cere în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 322 C.p.c..
Fiind o cale extraordinară de atac și deci de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă punerea în discuție a unor probleme de fond sau a altor fapte și împrejurări avute în vedere cu ocazia rezolvării litigiului pe fond.
Întrucât revizuentul nu a indicat nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 322 C.p.c., în care legiuitorul a prevăzut posibilitatea revizuirii sentințelor judecătorești, cererea acestuia apare ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul V. N., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimatul S. A., cu domiciliul în ., ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 15 februarie 2013.
Președinte Grefier
A. U. C. Ș.
Red. jud. A.U.
Tehn. C.Ș.
4 ex./28.03.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 1719/2013. Judecătoria CRAIOVA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|