Partaj judiciar. Sentința nr. 5893/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5893/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 1912/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința nr. 5893
Ședința publică de la 10 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-M. T.
Grefier L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. P.
și pe pârât P. T., pârât Ș. O., având ca obiect partaj judiciar
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. I., pentru reclamant, lipsind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat P. I. pentru reclamant depune la dosar încheiere de la notar pentru verificarea evidentelor succesorale privind pe C. F. și C. P..
Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanta constata cauza in stare de judecata.
Av. P. I. pentru reclamant a solicitat instanței să ia act de tranzacția încheiată între părți.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrata la data de 23.01.2013 sub nr._, reclamanta I. P., a chemat în judecată pe pârâtii P. T. și Ș. O. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale ramase în urma defunctului C. T. F. decedat la data de 27.12.1995 cu ultimul domiciliu în . și a defunctului C. P., decedat la data de 26.09.2011 cu ultimul domiciliu în .. Totodată, solicită stabilirea masei succesorale, a cotelor ce li se cuvin în calitate de descendenți și lichidarea stării de indiviziune prin atribuirea efectivă a acestor cote.
În fapt, s-a arătat că, în urma dezbaterii succesiunii numitului C. M. a rămas reclamanta în calitate de unică moștenitoare (sentința civilă nr. 512/29.03.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ )
La decesul numitului C. T. F. au rămas următoarele bunuri:
- suprafata de 5 ha și 9 323 mp situați pe raza . în subdiviziune și cu vecinătățile din TDP 681-_ din 11.04.1994.
La decesul numitului C. P. au rămas următoarele bunuri:
- o casă de locuit situată în . care figurează în Registrul Agricol la vol. I, poziția 43, construită din cărămidă, cu o suprafată construită de 72 mp și edificată în anul 1960
- o anexă gospodărească cu o suprafață construită de 47 mp edificată în anul 1970.
A evaluat provizoriu aceste imobile la suma de 2 000 lei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1143 Cod civil.
S-au depus la dosar acte de stare civilă, titlul de proprietate nr. 681-_/11.04.1994, adeverința nr. 98/11.01.2013 emisă de Cons.Loc. Amărăstii de Jos din care rezulta că numitul C. P. figurează în evidențele agricole în Registrul Agricol la vol. I, poziția 43,o casă de locuit, construită din cărămidă, cu o suprafată construită de 72 mp și edificată în anul 1960 și cu anexe gospodărești, cu o suprafata construită de 47 mp, edificata in anul 1970, certificat pentru atestarea că, petentul este cunoscut ca proprietar, arbore genealogi, copia sentinței civile nr. 512/29.03.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt și drept.
Reclamanta este fiica defunctului C. P., fiind descendentă de gradul I, iar pârâtii P. T. și Ș. O. sunt descendenti de gradul I după defunctul C. T. F..
Dovada calității de moștenitori a părților a fost făcută cu copiile actelor de stare civilă, iar dovada calității de proprietar a autorului comun asupra terenului și a casei individualizată în acțiune a fost făcută cu TDP 681-_ din 11.04.1994.
La termenul de judecată din data de 27.02.2013, părțile au învederat instanței faptul că au ajuns la o înțelegere si au depus la dosar un contract de tranzacție judiciară.
Tranzacția este un contract judiciar prin care părțile preîntâmpină nașterea unui litigiu sau sting un litigiu început prin concesii reciproce constând în renunțări reciproce la pretenții sau în pretențiile noi pretinse sau săvârșite de o parte în schimbul renunțării la dreptul litigios de către cealaltă sau celelalte părți.
Fiind un contract, tranzacția trebuie să îndeplinească toate condițiile generale de validitate ale unui act juridic prevăzute de art. 948 Cod civil, dar și condițiile speciale, reglementate de art. 1704 și următoarele din Codul civil și art. 271 C.p.civ..
Prezentul contract de tranzacție este rezultatul manifestării de voință a părților liberă, neviciată, în deplină cunoștință de cauză. Constituie rezultatul acordului de voință al părților în sensul stingerii procesului început, are ca obiect determinat partajarea bunurilor care formează obiectul masei succesorale, iar cauza actului juridic concretizat în tranzacție este licită, fiind corespunzătoare normelor legale și de conviețuire socială.
În temeiul art. 271-273 C.p.civ, urmează să fie consfințită învoiala părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea.
În baza art. 272 C.p.c. ia act de tranzacția intervenită între reclamanta I. P., cu domiciliul in B., .. 32, ., ., în contradictoriu cu pârâții P. T. cu domiciliul in Rm.V., .. 4, ., ., Ș. O., domiciliată în ., jud. D. și se consfințește învoiala părților, astfel:
TRANZACȚIE
Pentru terminarea unui proces
Încheiată între subsemnații:
I. P. domiciliată în B., .. 32, ., ., legitimată cu CI sena OT nr._, CNP_ în calitate de reclamantă și
P. T. domiciliată în Mun. Rîmnicu V. .. 4, ., ., legitimată cu CI . nr._, CNP_,
Ș. O. domiciliată în . județul D., legitimată cu .._, CNP_ în calitate de pârâți, azi data de mai sus între noi a intervenit următoarea tranzacție cu următorul conținut:
LOTUL 1 va reveni reclamanta I. P. și se compune din:
-suprafața de 5 ha și 9 323 mp situați pe raza comunei Amărăștii de Jos în subdiviziunile și cu vecinătățile din titlul de proprietate 681-_ din 11.04.1994;
-o casă de locuit situată în . care figurează în Registrul Agricol la volumul I, poziția 43, construită din cărămidă, cu o suprafață construită de 72 mp și edificată în anul 1960;
-o anexă gospodărească cu o suprafață construită de 47 mp edificată în anul 1970;
LOTUL 2 va reveni pârâtei P. T. și se compune din sultă în valoare de 2 000 lei achitați integral astăzi data de mai sus de către LOTUL NR 1.
Pârâta Ș. O. domiciliată în . județul D., legitimată cu .._, CNP_ renunță la moștenirea defuncților C. T. F. decedat la data de 27 decembrie 1995 cu ultimul domiciliu în . și C. P. decedat la data de 26.09.201 1 cu ultimul domiciliu în . ne mai având vreo pretenție ulterioară.
I. P.
C.I. . nr._,
CNP_
P. T.
C.I. seria_
CNP_
Ș. O.
C.I. seria_
CNP_
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R.-M. T. L. V.
Redactat: RMT
Tehnoredactat: L.V
Nr. exemplare: 4
Data redactării: 15.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5892/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 6317/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|