Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 26149/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din data de 06 decembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte: C. A.

Grefier: I. Ș. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 20 Craiovița Nouă și pe pârâtul S. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, a răspuns avocat Ciovica L. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat Ciovica L. pentru reclamantă depune la dosar modul detaliat de calcul al penalităților de întârziere.

În conformitate cu prevederile art. 131 NCPC, instanța își verifică competența generală, materială, teritorială a instanței.

În temeiul art. 94 alin.1 lit. j și art. 107 NCPC instanța constatã cã este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

În temeiul art. 238 Noul Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului la o zi, având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia și probatoriul ce se impune a fi administrat.

Avocat Ciovica L. pentru reclamantă solicită proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei, după care:

Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat Ciovica L. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 394 NCPC, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.07.2013, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 20 Craiovița Nouă a chemat în judecată pe pârâtul S. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 8.751,81 lei, din care suma de 6.302,85 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și suma de 2.448,96 lei reprezentând penalități de întârziere aferente pentru perioada noiembrie 2011- mai 2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului situat în C., .. 132B, ., județul D., nu a mai achitat cheltuielile de întreținere din luna noiembrie 2011 până în luna mai 2013, cuantumul acestora ridicându-se la suma de lei 6.302,85, la care se adaugă și penalități de întârziere în valoare de 2.448,96 lei aplicate de către asociația de proprietari conform sistemului propriu de penalizări și repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent apartamentului pârâtei și neachitat de aceasta.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 230/2007 ( art. 46-51), HG nr. 1588/2007.

În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: liste de întreținere pentru perioada noiembrie 2011- mai 2013, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, Procese-verbale ale Adunării Generale din anii 2011, 2012, 2013, centralizator cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere, chitanță onorariu avocat, modul detaliat de calcul al penalităților de întârziere.

În baza art. 201 alin.1 N.C.P.C., instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtului, care însă nu a depus întâmpinare și deși a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.

La data de 14.11.2013, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiunea introductivă, prin care a arătat că debitul corect restant este de 3.260,49 lei, din care cheltuieli de întreținere în cuantum de 2.058,80 lei, aferente lunilor ianuarie 2013- mai 2013 și penalități în cuantum de 1.201,69 lei, aferente lunilor august 2012- mai 2013. A precizat reclamanta că pârâtul a achitat 2.000 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, iar cu privire la penalitățile de întârziere a achitat suma de 600 lei, rămânând un debit restant de achitat în cuantum de 660,49 lei, din care suma de 58,50 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante parțial mai 2013 și suma de 601,69 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei parțial octombrie 2012- mai 2013

În dovedire, au fost depuse la dosar centralizator, fișă.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din centralizatorul și listele de întreținere depuse de reclamantă la dosar, coroborate cu atitudinea procesuală a pârâtului, instanța reține că acesta, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru imobilul situat în C., .. 132B, ., județul D., nu și-a îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere și ca atare s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere în cuantum de 58,50 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante parțial mai 2013.

Or, potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii din cadrul condominiului au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv fondurile stabilite de asociație, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, fiind de maximum 20 de zile calendaristice.

În raport de aceste considerente, instanța reține că pretențiile reclamantei, astfel cum au fost precizate, privind obligarea pârâtului la plata sumei de 58,50 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante parțial mai 2013, sunt întemeiate.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că potrivit centralizatorului și modului de calcul depus la dosar, pârâtul datorează suma de 601,69 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei parțial octombrie 2012- mai 2013.

În acest sens, instanța are în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.

Or, în cauză, penalitățile au fost calculate legal conform proceselor-verbale depuse la dosar.

Față de cele expuse, instanța va admite cererea, astfel cum a fost precizată și va obliga

pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 660,19 lei, din care suma de 58,50 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante parțial mai 2013 și suma de 601,69 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei parțial octombrie 2012- mai 2013.

De asemenea, în baza art. 453 NCPC, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 20 Craiovița Nouă, cu sediul în C., .. 130B, ., uscătorie, județul D. și cu sediul ales în C., .. U2, ., interfon 4, județul D., în contradictoriu cu pârâtul S. C., cu domiciliul în C., .. 132B, ., județul D., astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 660,19 lei, din care suma de 58,50 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante parțial mai 2013 și suma de 601,69 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei parțial octombrie 2012- mai 2013.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. I. Ș. C.

Red.Tehnored.C.A.

4ex. /2ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA