Partaj judiciar. Sentința nr. 7626/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7626/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 20173/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7626

Ședința publică de la 15.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. L.

GREFIER: S. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâta G. E., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal și asistată de av. T. D. și pârâta, personal.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Av. T. pentru reclamantă depune la dosar certificatul de sarcini cu privire la imobilul în cauză și solicită instanței lăsarea cauzei la a II- a strigare pentru a depune la dosar tranzacție.

Instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal efectuat la a doua strigare a răspuns reclamanta personal și asistată de av. T. și pârâta personal.

Av. T. pentru reclamantă depune la dosar actul de tranzacție judiciară dintre părți.

Instanța procedează la verificarea identității reclamantei P. M., care este legitimată cu CI seia DX, nr._ și a pârâtei G. E. care este legitimată cu BI ., nr._.

Părțile prezente semnează în fața instanței tranzacția, după ce au luat la cunoștință de cuprinsul ei.

Instanța constată că nu mai sunt mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat, drept pentru care încheie etapa cercetării judecătorești și constată cauza în stare de judecată, acordând părțilorcuvântul pe fond.

Părțile prezente, pe fondul cauzei, solicită instanței să se ia act de tranzacția încheiată între ele și depusă la dosarul cauzei la termenul de astăzi.

În temeiul art. 150 C. instanța declară închise dezbaterile si reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.08.2012 sub nr._, reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârâta G. E., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune asupra terenurilor înscrise în TDP –ul nr. 909-_/27.07.1995 în suprafață totală de 2,67 ha, emis autoarei comune T. I., urmând a stabili masa bunurilor de împărțit, cotele ce le revin în calitate de copartasi și să dispună lichidarea stării de indiviziune, prin individualizarea și atribuirea bunurilor.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin TDP –ul nr. 909-_/27.07.1995 a fost reconstituit dreptul de proprietate autoarei sale asupra terenurilor situate în com. Terpezița, ., astfel: 2,5650 ha în extravilan și 0,1020 ha în intravilan .

Reclamanta a mai arătat că ea și pârâta sunt fiicele autoarei T. I., iar masa bunurilor de împărțit se compune din suprafața de 2,5650 ha teren extravilan și 0,1050 ha teren intravilan.

Reclamanta a mai precizat că în calitate de copartasi cu drepturi egale, cotele sunt de ½ din masa partajabilă, ambele moștenitoare fiind descendente de gradul I ale defunctei .

În drept, au fost invocate prevederile art. 669 – 670, 676, 686, 1143 C.civ. și art. 673 ind. 1 – 673 ind. 14, 667 C.p.civ., iar în dovedirea cererii au fost depuse următoarele acte: TDP –ul nr. 909-_/27.07.1995, anexa nr. 24 eliberata de catre Consiliul Local Terpezița, certificat de deces T. I., Certificat Registrul N. de Evidență a Opțiunilor Succesorale nr._/2012, Certificat Registrul Național de Evidență a Liberalităților nr._/2012, certificat Camera Notarilor Publici C. nr. 1743/2012, încheierea nr. 1641/2012 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, dovada achitării taxei de timbru.

La termenul din data de 09.01.2013, reclamanta a depus la dosar precizare scrisă prin care și-a diminuat câtimea obiectului cererii, solcitând partajul doar cu privire la terenul extravilan de 2,5650 ha din titlu.

La data de 15.05.2013, părțile au depus la dosar tranzacție, arătând că aceasta reprezintă rezultatul acordului lor de voință pentru stingerea litigiului.

In ceea ce priveste tranzactia incheiata de parti cu privire la modul de partajare a bunurilor cuprinse in masa succesorala, instanta retine urmatoarele:

Tranzactia este un contract judiciar și trebuie sa indeplineasca toate conditiile generale de validitate ale unui act juridic prevazute de art 948 Cod civil, dar si conditiile speciale, reglementate de art 1704 si urm din Codul civil si art 271 C. .

Contractul de tranzactie depus de părți la dosar este rezultatul manifestarii de vointa a partilor libera, neviciata, in deplina cunostinta de cauza și constituie rodul acordului de vointa al partilor in sensul stingerii procesului inceput, are ca obiect determinat partajarea terenului în litigiu, iar cauza actului juridic concretizat in tranzactie este licita, fiind corespunzatoare normelor legale si de convietuire sociala.

Constatand indeplinirea conditiilor legale, în temeiul art. 271 – 273 C.proc.civ., instanța urmează să admită cererea părților de pronunțare a unei hotărâri de expedient și va lua act de tranzacția încheiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea părților de pronunțare a unei hotărâri de expedient, ia act de tranzacția încheiată între reclamanta P. M., domiciliată în ., jud. D. și pârâta G. E., domiciliată în C., . și consfințește învoiala părților din cuprinsul actului de tranzacție depus la dosar, astfel:

"Prezenta Tranzacție se încheie in cadrul dosarului civil nr._, aflat pe rolul Judecătoriei C., azi 15.05.2013, in condițiile art. 271 Cod Procedura Civila, intre:

1. P. M., domiciliata in comuna Terpezita, ., jud. D., in calitate de reclamant;

2. G. E., domiciliata in municipiul C., .. a7, ., jud. D., in calitate de parat;

in scopul stingerii pe cale amiabila a litigiului ce face obiectul prezentului dosar.

Având in vedere:

- titlul de proprietate nr. 909-_/27.07.1995;

- contractul de intretinere autentificat sub nr._/21.07.1992;

- sentința civila nr. 4953/28.03.1994 pronuntata de Judecatoria C. in dosarul nr._/1993;

- anexa nr. 24 înregistrata la Consiliul local Terpezita sub nr. 1776/26.06.2012;

Noi, părțile din dosar înțelegem sa stingem litigiul intervenit intre noi prin încheierea prezentei tranzactii, hotararea care se va pronunța urmând sa consfiinteasca învoiala noastra.

Subsemnatele, P. M., in calitate de reclamant, si G. E., in calitate de parat, înțelegem sa realizam ieșirea din indiviziune asupra terenurilor extravilane înscrise in titlul de proprietate nr. 909-_/27.07.1995, emis autoarei comune T. I., ale cărei descendente de gradul I suntem, dupa cum urmeaza:

I. Subsemnatei, P. M., ii revin urmatoarele suprafețe de teren extravilan, totalizand 1,2825 ha, situate pe raza comunei Terpezita, .:

1) 0,3275 ha - teren arabil situat in T30 P23 (cota de 1/2 din suprafața de 0,6550

ha înscrisa in TDP 909-_/27.07.1995)

- vecini: N - De791/1, E - G. E., S - Djl916, V- P. E.;

2) 0,9050 ha - teren arabil situat in T80 P95 (cota de l/2 din suprafața de 1,8100

ha înscrisa in TDP 909-_/27.07.1995)

- vecini: N - De2475, E - T. T., S - Ps2484, V - G. E.;

3) 0,0500 ha - teren arabil situat in T32 P360

- vecini: N - L. Biserica 345/2, E - P. E., S - Pr2472,

V - C. I..*

Subsemnatei, G. E., ii revin urmatoarele suprafețe de teren extravilan, totalizand 1,2825 ha, situate pe raza comunei Terpezita, .:

1) 0,3275 ha - teren arabil situat in T30 P23(cota de 1/2 din suprafața de 0,6550 ha inscrisa in TDP 909-_/27.07.1995)

- vecini: N - De791/1, E - V. I., S - Dj 1916,

V- P. M.;

2) 0,9050 ha - teren arabil situat in T80 P95 (cota de 1/2 din suprafața de 1,8100

ha inscrisa in TDP 909-_/27.07.1995)

- vecini: N - De2475, E - P. M., S - Ps2484,

V - T. Asin;

3) 0,0500 ha - vie situata in T32 P360/1

- vecini: N - L. Biserica 345/2, E - P. E., S - Pr2472,

V - C. I..

Noi, părțile din prezenta Tranzacție, declaram ca intelegem sa stingem in acest mod orice litigii in legătură cu proprietatea asupra bunurilor descrise mai sus si declaram expres ca nu mai avem nici un fel de pretentii reciproce. "

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.05.2013

. PREȘEDINTE, GREFIER

V. C. L. B. S.

Red. V.C.L../.21.06.2013

Tehnored. S.B./ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 7626/2013. Judecătoria CRAIOVA