Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 18312/215/2013
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte ANIȘOARA G. –Judecător
Grefier V. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. V. și intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, in temeiul art. 394 N.Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare, întrucât intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:
La data de 31.05.2013 petentul M. V. a formulat în contradictoriu cu I.P.J. D. plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 22.05.2013 emis de I.P.J. D., solicitând anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse.
În fapt, petentul arată că în ziua de 22.05.2013 a găsit în cutia poștală de la locuință, procesul-verbal de contravenție . nr._.
În motivarea a arătat că procesul verbal este ilizibil, astfel că nu a putut constata: descrierea faptei contravenționale, data, ora și locul săvârșirii faptei, numele agentului constatator, datele contravenientului inclusiv numele și prenumele acestuia, precizarea martorului, precizările de la „alte mențiuni” și nu poate indica alte motive de fapt ori dovezi, având în vedere contextul prezentat.
În drept, a invocat disp. Art. 16 alin. 1 și 7, art. 17 și art. 19 OG 2/2001 modif. Și rep.
A mai învederat că sunt incidente disp. art. 16 alin. 1 și 7, art. 17 și art. 19 alin. 1 OG 2/2001, iar actul de sancționare nu întrunește cerințele prevăzute de art. 16 și 17 OG 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii, prevăzute sub sancțiunea nulității.
În contextul dat, neconstatarea descrierii faptei reținute, lipsește instanța de posibilitatea efectivă cu privire la controlul legalității sancționării petentului.
Prezentarea generală, lipsită de conținut a faptei, echivalează cu lipsa acesteia și atrage nulitatea procesului-verbal, în condițiile art. 17 OG 2/2001.
Fiind încălcate disp. Art. 17 privitoare la mențiunile obligatorii legate de fapta săvârșită, procesul-verbal este lovit de nulitate absolută.
Prin nerespectarea disp. Art. 19 alin. 1 și 2 OG 2/2001, se creează situația în care instanța nu poate verifica dacă s-au respectat disp. Art. 16 al. 7 OG 2/2001, care impun obligația agentului constatator de a da posibilitatea petentului de a face obiecțiuni cu privire la procesul-verbal încheiat.
Prin încălcarea acestor dispoziții, se încalcă flagrant dreptul la apărare al petentului.
La data de 15.07.2013 intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Învederează instanței de judecată că abaterea săvârșită de petent a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu competent să constate și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoașterea prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. In special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și ele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Menționează faptul ca nu deține material probator, abaterea săvârșita fiind constatata in mod direct de către agentul de politie.
In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiată si, pe cale de consecința, menținerea actului sancționator ca temeinic si legal.
În temeiul art. 411 alin 1, pct (2) C.proc.civ., solicită judecarea în lipsă instituției lor.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . NR._/11.05.2013,întocmit de Poliția Municipiului C. – Secția 1 Poliție, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se că în ziua de 11.05.2013, pe . C., petentul a circulat cu autoturismul și nu purta centura de siguranță, contravenție prevăzută de art. 36 alin.1 din OUG 195/2002.
Conform art. 34 din O.G. nr.2/2001,instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie,prezumție care,deși neconsacrată legislativ,este unanim acceptată. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil,nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței,hotărârea din 07.10.1998 și A. c. României, hotărârea din 04.10.2007 ), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală(cum este calificată,în unele situații, materia contravențională,prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile,ținându-se cont de miza litigiului,și respectarea dreptului la apărare .
În cauză, atât miza litigiului cât și posibilitatea petentului de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16,17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Instanța reține că motivele de nulitate absolută ale procesului verbal de contravenție sunt expres și limitativ prevăzute de dispozițiille art. 17 din O.G NR.2/2001, iar în speță nu se regăsește nici una din aceste situații.
Sub aspectul temeiniciei,analizând cuprinsul procesului verbal,, instanța reține că petentul nu a dovedit că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Astfel, potrivit art. 36 alin.1 din OUG 195/2002, conducătorii de vehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate, trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.
În speță,instanța reține că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa întrucât nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge plângerea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. V., cu domiciliul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul in loc. C., ., jud. D..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Anișoara G. V. G.
Red. A.G.
Tehnored. VG
4 ex./11.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1739/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria... → |
---|