Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 15479/215/2013

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 28 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

Grefier A. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat B. R. DE METROLOGIE LEGALĂ - DIRECȚIA REGIONALĂ DE METROLOGIE LEGALĂ C., având ca obiect plângere contravențională PVC . NR._.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. Ș. pentru petentă și martorul T. E., lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Instanța procedează la audierea martorului prezent, T. E., sub prestare de jurământ, consemnând și atașând la dosarul cauzei depozițiile acestuia.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Av. Ș. pentru petentă solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii, fără cheltuieli de judecată. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amnezii cu avertisment. Solicită să se aibă în vedere declarația martorei, precum și buletinul metrologic eliberat pentru cântarul respectiv, care nu a fost luat în considerare de intimată, deși acest cântar nu era folosit în tranzacții comerciale.

INSTANȚA

La data de 03.05.2013 a fost înregistrată sub nr._ plângerea formulată de petentul . în contradictoriu cu intimata intimat B. R. DE METROLOGIE LEGALĂ - DIRECȚIA REGIONALĂ DE METROLOGIE LEGALĂ C., prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmite la data 18.04.2013, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 5000 lei, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului .

În motivarea în fapt a acțiunii, petenta a arătat că la data de 17.04.2013, ora 11.50 la punctul de lucru al societății din C., . nr. 161, jud. D. s-a prezentat un expert metrolog din cadrul BRML - DRML C., care sub pretextul că efectuează un control, după verificarea actelor și aparatelor de cântărire de la punctul de lucru a solicitat să se prezinte la sediul DRLM C. în data de 18.04.2013 și ulterior a încheiat procesul verbal de control . DJ nr._ din data de 18.04.2013 prin care era amendată cu suma de 5000 lei.

Din cuprinsul procesului verbal de contravenție încheiat la data de 18.04.2013, rezultă că în urma controlului efectuat de către expertul metrolog M. G. la punctul de lucru din C., ., nr.161, jud. D. al ., s-ar fi constatat deținerea și utilizarea în tranzacții comerciale a unui aparat de cântărit tip FEA BEI5 cu funcționare neautorizată, fără a se asigura legalitea acestuia în sensul că pentru acest aparat societatea nu deținea buletin de verificare metrologică valabil.

Petenta a precizat că la momentul controlului la punctul de lucru se afla vânzătoarea precum și responsabilul cu aprovizionarea T. E..

Petenta consideră că agentul constator a reținut o stare de fapt eronată, întrucât respectivul cântar nu era folosit în tranzacții comerciale ci era folosit pentru cântărirea mărfurilor cu care era aprovizionat punctul de lucru, acest fapt fiindu-i adus la cunoștință expertului metrolog la momentul controlului.

De altfel, pentru acest cântar fusese făcută o programare chiar pentru ziua respectivă, la un laborator autorizat pentru a se obține buletinul de verificare metrologică iar ulterior controlului la aproximativ o oră s-au prezentat și cei de la laboratorul metrologic, care în urma testării cântarului au eliberat Buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 17.04.2013, ora 13.55.

Intimata a menționat că în urma controlului a fost testat respectivul cântar de către expertul metrolog de la BRML care nu a constat nicio defecțiune sau eroare de măsurare a acestui aparat de cântărit, practic nu au fost încălcate în niciun fel normele de metrologie legală.

Mai mult decât atât, același lucru 1-a constatat și personalul de la laboratorul autorizat venit după control, care de altfel a și eliberat buletinul de verificare metrologică, fără să fi fost nevoie de vreo calibrare a aparatului.

Deși controlul s-a efectuat la data de 17.04.2013, intimata a încheiat procesul verbal de contravenție la data de 18.04.2013, cu toate că reprezentantul legal al societății s-a prezentat la sediul BRML și a prezentat toate actele solicitate de către expertul metrolog, inclusiv buletinul de verificare metrologică iar procesul verbal l-am semnat cu obiecțiuni.

Petenta a arătat că la data controlului nu a putut prezenta buletinul de verificare metrologică, însă, având în vedere că practic controlul s-a încheiat în fapt a doua zi la sediul BRML, când au prezentat buletinul metrologic, consideră că sancțiunea aplicată este nejustificată.

Este evident că agentul constatator a reținut o stare de fapt eronată și a amendat ., deși subscrisa nu am încălcat normele legale, deoarece respectivul cântar nu era folosit în tranzacții comerciale cum eronat a reținut expertul metrolog.

Petenta a precizat că un alt aspect care denotă aplicarea greșită a legii, constă în cuantumul amenzii aplicate ca sancțiune, raportat la gravitatea faptei contravenționale și la gradul de pericol social.

Astfel, organul de control nu a avut deloc în vedere respectarea și aplicarea acestui principiu al proporționalității sancțiunii în raport cu fapta, deși acesta este reglementat expres de legiuitor prin dispozițiile OG nr. 2/2001.

Astfel se prevede că:

„Art. 5

(5) Sancțiunea stabilita trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Art. 21

(3) Sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal".

Petenta a arătat că, nesocotind în mod vădit toate aceste prevederi legale, organul de control aplică amenda 5000 lei, într-un cuantum exagerat chiar și față de starea de fapt pe care o consemnează în mod unilateral în procesul - verbal.

Câtă vreme s-a constatat chiar de către organul de control că aparatul de cântărit funcționa normal fără să aibă erori care să necesite calibrarea, iar ulterior s-a efectuat și verificare metrologică de către un laborator autorizat, care a eliberat buletin de verificare metrologică, consideră că sancțiunea aplicată este prea aspră.

Petenta a solicitat instanței să analizeze aplicarea sancțiunii contravenționale din procesul verbal contestat, și raportat la dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, față de data controlului, și data la care s-a încheiat procesul verbal, precum și în raport de circumstanțele arătate anterior, trebuie avut în vedere, natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate, deoarece din numeroasa jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie contravențională, reiese că, la analiza cauzelor similare, s-a avut în vedere de fiecare dată, faptul că amenda contravențională, nu este gândită să asigure o reparație pecuniară a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei.

Scopul interpretării date dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că noțiunea de "acuzație în materie penală" include și domeniul contravențional, este acela de a asigura aceleași garanții procesuale celor învinuiți de săvârșirea unei contravenții ca și celor învinuiți de săvârșirea unei infracțiuni [Sporrong și Lonnroth contra Suediei - 1982; Lutz contra Germaniei - 1987], neputand lipsi dintre acestea prezumția de nevinovăție instituită prin art. 6.2 din Convenție [A. contra Romăniei,2007).

De asemenea în cauza A. c. României, Curtea a statuat că, deși dezincriminarea în sine nu pune nici o problemă pe tărâmul Convenției, lipsirea celor acuzați de săvârșirea unor fapte ilicite de garanțiile fundamentale, menite să-i protejeze împotriva arbitrariului celor chemați să constate caracterul ilicit al acestor fapte și să restabilească echilibrul între autoritățile cu atribuții în constatarea acestora și cei bănuiți că le-ar fi săvârșit constituie o problemă ce intră sub incidența art. 6 din Convenție.

Prin urmare, petenta a arătat că cererea trebuie analizată și prin prisma faptului că, în măsura în care, prin aplicarea criteriilor dezvoltate de jurisprudență Curții, procesul verbal de contravenție apare ca reprezentând o acuzație în materie penală, această concluzie atrăgând aplicabilitatea garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenție oricărui acuzat în materie penală.

În drept a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 cu modificările ulterioare.

În scop probator a depus în original și copie procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 18.04.2013, emis de B. R. de Metrologie Legală - Direcția Regională de Metrologi Legală C., Invitația nr._ din data de 17.04.2013, emisă de BRML-DRML C. - copii xerox, precum și Buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 17.04.2013 în copii.

La data de 17.06.2013 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, menținerea procesului verbal ca temeinic și legal și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt, intimata a arătat că odată cu ocazia unui control metrologic desfășurat la data de 17.04.2013 ora 11,50 la punctul de lucru Patiseria Fornetti, din C., . nr. 161, camera 3, Județul D., ce aparținea petentei . s-a constatat deținerea și utilizarea pentru tranzacții comerciale a mijlocului de măsurare aparat de cântărit cu funcționare neautomată (ACFN)balanță electronică tip FEA BE- 15 ./2004 Max 15 Kg, Min WOg, div 5 g cu marcaj național de conformitate CS 06/03 M și certificat de tip T038/04, a cărei legalitate nu era asigurată prin verificare metrologică obligatorie în termen de valabilitate.

Datorită faptului că în timpul controlului metrologic efectuat în data de 17.04.2013 ora 11,50, nu s-a putut face dovada asigurării legalității metrologice a mijlocului de măsurare utilizat prin prezentarea buletinului de verificare metrologică, în vederea definitivării controlului s-a lăsat invitația nr. *_/17.04.2013 doamnei T. E. pentru a se prezenta reprezentantul legal al societății la sediul Direcției Regionale de Metrologie Legală C. în data de 18.04.2013 ora 9,30 cu documentele care să ateste legalitatea mijlocului de măsurare (ACFN) balanță electronică producător FEA BE-15 ./2004 Max 15 Kg, Min WOg. D = 5g, buletinul de verificare metrologică, registrul unic de control, respectiv ștampila societății și delegația persoanei împuternicite să reprezinte societatea.

Întrucât reprezentantul societății nu a prezentat documente care să ateste legalitatea din punct de vedere metrologic, această faptă constituind o încălcare a prevederilor art. 24 alin. 1 din OG. nr. 20/1992, privind activitatea de metrologie, aprobată prin Legea 11/1994 cu modificările și completările ulterioare, pentru această faptă petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei, reprezentând minimul legal pentru fapta respectivă, conform dispozițiilor art 29 Ut. h) din OG nr. 20/ 1992 cu modificările și completările ulterioare:

Articolul 24 din Ordonanța Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie legală, cu modificările și completările ulterioare, prevede:

"Persoanele fizice sau juridice care utilizează sau încredințează spre utilizare în calitate de proprietar, mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal sunt obligate să asigure legalitatea acestora și să le declare înainte de punerea în funcțiune, utilizare, Biroului R. de Metrologie Legală, pentru a asigura controlul metrologic

"Se interzice persoanelor fizice sau juridice să dețină în locurile destinate măsurărilor de interes public prevăzute la art. 3 alin. 1, mijloace de măsurare specifice acestor măsurări, dacă acestea sunt false sau falsificate, nu poartă marcaje metrologice obligatorii în termenul de valabilitate sau au indicații exprimate numai în unități de măsură nelegale "

Intimata a precizat că sancțiunea a fost aplicată petentei pentru faptul că s-a constatat utilizarea unui mijloc de măsurare fără asigurarea legalității prin obținerea buletinului de verificare metrologică în termen de valabilitate, iar orice prezentare a unui buletin de verificare metrologică ulterioară controlului tematic metrologic din data de 17.04.2013 ora 11,50 dovedește ilegalitatea în care s-a aflat și a funcționat petenta ., atât înaintea efectuării controlului cât și după, dovada certă fiind însăși buletinul de verificare metrologică nr._ obținut de petenta . chiar în data de 17.04.2013 dar la ora 13,55, adică ulterior controlului metrologic mai precis la doar 2 ore după efectuarea acestuia dovada fiind chiar însăși buletinul de verificare metrologică prezentat.

Intimata a considerat că petenta a anexat buletinul de verificare metrologică la plângerea formulată în scopul de a induce instanța în eroare, cu toate că și în plângerea sa recunoaște că la momentul efectuării controlului tematic metrologic se afla în ilegalitate întrucât nu deținea un buletin de verificare metrologică în termen de valabilitate, ea obținând un buletin de verificare metrologică abia după efectuarea controlului mai precis la ora 13,55.

Petenta avea obligația să asigure legalitatea și să efectueze verificarea metrologică periodică a mijlocului de măsurare, care se realizează anual.

In consecință, rezultă că era obligația petentei să facă toate demersurile, să efectueze toate diligentele pentru a asigura valabilitatea metrologică a mijloacelor de măsurare, având în vedere și domeniul său de activitate -comercializarea produselor de patiserie tip Fornetti.

Intimata a arătat că sancțiunea a fost individualizată corect, în limitele prevăzute de lege, expertul metrolog a dat dovadă de clemență întrucât a aplicat minimul amenzii prevăzut de lege pentru asemenea faptă, în aceste condiții nu se impune înlocuirea amenzii cu avertisment ținând cont și de atitudinea petentei care s-a aflat și a funcționat în afara cadrului legal, atât înainte cât și după efectuarea controlului metrologic aspect recunoscut și de petenta în plângerea sa la fila 2.

Potrivit art. 34 din OG 2/2001, procesul verbal de contravenție beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.

Procesul verbal de constatare a contravențiilor, în măsura în care cuprinde constatările inspectorului, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Intimata a precizat că în ceea ce privește aspectul condițiilor de formă, procesul verbal a fost legal întocmit conform art. 16 și 17 din OG. 2/2001, nefiind încălcate dispozițiile legale care să conducă la nulitatea absolută sau relativă.

Procesul verbal cuprinde toate mențiunile cerute imperativ de lege, nu au fost transgresate dispoziții legale care să conducă la nulitatea absolută a procesului verbal, sancțiunea fiind individualizată corect.

Intimata a arătat că și simpla deținere în locurile destinate mijloacelor de măsurare în domenii de interes public are nevoie de verificări metrologice specifice acestora, având în vedere că petenta nu doar deținea, dar și utiliza mijlocul de măsurare, fără asigurarea legalității, fapta prezentând o gravitate mai mare având în vedere domeniul său de activitate - comercializare produse patiserie tip Fornetti.

Față de toate acestea, și având în vedere faptul că în stabilirea și aplicarea sancțiunii amenzii, expertul metrolog a ținut seama de pericolul social al faptei săvârșite( prin raportare la efecte, la impactul deosebit pe care poate să-1 aibă asupra cetățenilor-consumatorilor), de împrejurările în care a fost săvârșită fapta (utilizarea unor mijloace de măsurare nelegale într-un domeniu de interes public, în tranzacții comerciale), de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia (utilizarea unor mijloace de măsurare fără verificare metrologică obligatorie în termenul de valabilitate, care echivalează cu nelegalitatea mijloacelor de măsurare), de scopul urmărit etc.(condiții reglementate prin prevederile art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor), se poate concluziona în sensul că procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr. *_/18.04.2013 este temeinic și legal, sancțiunea fiind corect individualizată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205-208 din Noul Cod de Procedură Civilă, OG 20/1992, privind activitatea de metrologie legală, cu modificările și completările ulterioare, OG 2/2001, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.

În scop probator a depus la dosar copie a procesului verbal de contravenție și invitația nr. *_.

La data de 23.07.2013 petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a arătat, prin apărările intimatei invocate prin întâmpinare, aceasta nu face nicio referire la un aspect esențial invocat în plângere, respectiv faptul că aparatul de cântărit nu era folosit în tranzacții comerciale ci era folosit pentru cântărirea mărfurilor cu care era aprovizionat punctul de lucru, acest fapt fiindu-i adus la cunoștință expertului metrolog la momentul controlului.

Petenta a precizat că susținerile din cuprinsul întâmpinării sunt eronate, întrucât petenta nu am susținut că am avut la momentul controlului buletin de verificare metrologică ci faptul că acest aparat fusese programat pentru testare chiar în aceeași zi și că la momentul controlului nu era folosit pentru tranzacții comerciale cum eronat s-a menționat în cuprinsul procesului verbal. În cuprinsul întâmpinării intimata nu face niciun fel de vorbire despre acest lucru cu toate că această stare de fapt poate fi dovedită cu martori.

Petenta a susținut că intimata nu face nicio apărare raportat la împrejurarea că pentru acest cântar fusese făcută o programare chiar pentru ziua respectivă, la un laborator autorizat pentru a se obține buletinul de verificare metrologică și că în urma controlului nu s-a constata nicio neregulă privind corectitudinea modului în care funcționa acest cântar, practic nu au fost încălcate în niciun fel normele de metrologie legală.

Petenta a arătat la aproximativ o oră s-au prezentat și cei de la laboratorul metrologic potrivit programării pe care o făcuse anterior cu câteva zile (fapt ce dovedește buna credință), care în urma testării cântarului au eliberat Buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 17.04.2013, ora 13.55, fără să fi fost nevoie de vreo calibrare a aparatului.

Intimata nu face nicio referire în cuprinsul întâmpinării raportat la faptul că, deși controlul s-a efectuat la data de 17.04.2013, intimata a încheiat procesul verbal de contravenție la data de 18.04.2013, cu toate că reprezentantul legal al societății s-a prezentat la sediul BRML și a prezentat toate actele solicitate de către expertul metrolog, inclusiv buletinul de verificare metrologică, situație față de care este evident că sancțiunea aplicată este prea aspră și nu se justifică în raport de relațiile sociale care se presupune că ar fi fost încălcate.

Petenta a susținut că se pune problema gradului de pericol social al faptei contravenționale constatate, în condițiile în care nu au negat lipsa buletinului de verificare metrologică, însă în urma controlului s-a dovedit că aparatul nu face măsurări eronate și mai mult decât atât ulterior, până la momentul încheierii procesului verbal de contravenție au prezentat și buletin metrologic valabil, acoperind practic neregularitatea constatată la momentul controlului.

În cuprinsul întâmpinării intimata face referire la faptul că sancțiunea este justificată și datorită scopului urmărit de subscrisa, fără să arate în concret la care anume scop s-a referit.

Petenta a arătat că o astfel de afirmație nu reprezintă un argument juridic din partea intimatei câtă vreme în urma controlului nu s-a constatat că respectivul cântar ar înregistra valori eronate în plus sau în minus pentru a acuza că a existat un scop determinat pentru care folosea acest cântar, cu atât mai mult cu cât, au arătat că acesta aparat nu era folosit în activitatea comercială.

La termenul de judecată din data de 30.09.2013 instanța a încuviințat în baza art. 258 N.C.pr.civ., pentru petentă, proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul T. E., iar pentru intimată, proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind admisibile, putând duce la soluționarea procesului.

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. *_ întocmit la data 18.04.2013 de către un agent constatator din cadrul intimatei, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 29 lit. h din OG 20/1992 aprobată și modificată prin Legea 11/1994 cu modificările și completările anterioare.

În sarcina petentei s-a reținut că în urma unui control metrologic desfășurat la data de 17.04.2013 ora 11,50 la punctul de lucru Patiseria Fornetti, din C., . nr. 161, camera 3, Județul D., ce aparținea petentei . s-a constatat deținerea și utilizarea pentru tranzacții comerciale a mijlocului de măsurare aparat de cântărit cu funcționare neautomată (ACFN)balanță electronică tip FEA BE- 15 ./2004 Max 15 Kg, Min WOg, div 5 g cu marcaj național de conformitate CS 06/03 M și certificat de tip T038/04, a cărei legalitate nu era asigurată prin verificare metrologică obligatorie în termen de valabilitate.

Împotriva procesului verbal menționat petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).

În ceea ce privește temeinicia, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de principiu, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 5000 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului.

Ca atare, avându-se în vedere împrejurarea că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, instanța constată așadar ca forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.

Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 - care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 al 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce îi revin în materia reglementată de O.G. 2/2001.

Pentru a proceda astfel, instanța are în vedere pe de o parte dispozițiile art. 5 alin 5 din O.G. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite) și art. 21 alin 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul si mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului), iar pe de altă parte dispozițiile art. 7 alin 3 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune).

Totodată, ținând cont de dispozițiile art. 34, al. 1 din O.G. 2/2001 potrivit cărora instanța hotărăște asupra sancțiunii, instanța constată că se justifică înlocuirea sancțiunii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, având în vedere tocmai gradul de pericol social al faptei si situația in care se găsește petenta, în sensul că aceasta a depus buletinul de verificare metrologică din data de 17.04.2013 ora 13,55, obținut imediat după efectuarea controlului la ora 11,50, fila 10 din dosar.

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea și va înlocui amenda contravențională în cuantum de 5000 lei aplicată petentei în baza procesului-verbal de contravenție ., nr._/18.04.2013 întocmit de intimată, cu sancțiunea avertisment.

Se vor menține celelalte dispoziții din procesul-verbal.

În baza art. 451 NCPC va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul ., cu sediul în C., .. 23, ., CUI:_, în contradictoriu cu intimata intimat B. R. DE METROLOGIE LEGALĂ - DIRECȚIA REGIONALĂ DE METROLOGIE LEGALĂ C., cu sediul în C., .. 58, jud. D., Cod Fiscal: RO_.

Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 5000 lei aplicată petentei în baza procesului-verbal de contravenție ., nr._/18.04.2013 întocmit de intimată, cu sancțiunea avertisment.

Menține celelalte dispoziții din procesul-verbal.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2013.

Președinte,Grefier,

L. CanacheA. M.

Red L.C.

Tehnored.A.M.

4 ex./06.11.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA