Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 15183/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

sentința Nr._/2013

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR.15 B. și pe pârâții L. M. și L. G., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 7), s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că judecata cauzei a fost suspendată la data de 15.10.2012, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea constatării perimării.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.06.2012 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari Nr.15 B. a chemat în judecată pe pârâții L. M. și L. G., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 5747,35 lei reprezentând cote întreținere restante pentru perioada august 2010-aprilie 2012 și a sumei de 3088,42 lei reprezentând penalități de întârziere.

La termenul de judecată din 15.10.2012 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 243, alin.1, pct.1 C. pr. civilă având în vedere că pârâtul L. M. a decedat conform certificatului de deces depus la dosar, iar reclamanta nu a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor.

Prin rezoluția din data de 18.10.2013 judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării.

Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 248 C.p.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.

Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 15.10.2012 în temeiul art. 243, alin.1, pct.1 C pr. civilă, termenul de perimare începând să curgă la acea dată. De la acest moment și până la termenul din 25.11.2013, termen acordat după repunerea pe rol din oficiu, reclamanta nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 249 C.p.civ.

Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art.248 alin.1 C.pr.civ, instanța urmează a constata perimată acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta Asociația De P. Nr.15 B., cu sediul în C., B.D. Dacia, ., parter, județ D., în contradictoriu cu pârâții L. M.-decedat în cursul procesului, cu ultimul domiciliu în C., ., .. 1, . și L. G., cu domiciliul în C., ., .. 1, ..

Cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2013.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.D.N.

2ex/07.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA