Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 13451/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2013
Ședința publică de la 29.11. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. M.
Grefier L. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta M. A.s.c.Snc și pe intimat I. D., având ca obiect plângere contravetionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av.T. pentru petentă si martora ,lipsind intimatul .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-au audiat martora prezentă sub prestare de jurământ ,declaratia fiind consemnată si atasată la dosar.
Instanța în temeiul art.244 alin 1 ncprc socotindu-se lămurită declara cercetarea procesului încheiată .
Av. T. pentru petentă arată că este de acord ca dezbaterea să aibă loc la termenul de azi și că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de solutionat în temeiul art.392 ncprc instanta deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond .
Av. T. pentru petentă a solicitat admiterea plingerii asa cum a fost formulata ,anularea procesului-verbal si exonerarea de toate masurile dispuse ,iar in subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment ,a aratat ca s-a dovedit cu martora audiata ca starea de fapt este alta.
Instanta considera ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si temeiurile de drept ale cauzei si conf.art.394 ncpc declara inchise dezbaterile pe fond.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petenta M. A.s.c.Snc a chemat in judecata pe intimatul I. D. solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea procesului -verbal . nr._/29.03.2013 incheiat de intimat si exonerarea de plata amenzii.
În motivare a arătat că la data de 29.03.2013 la sediul său s-au prezentat 3 agenti din cadrul Sectiei 5 de Politie Pielesti care au efectuat controlul marfurilor din magazin ,pentru câteva produse ,respectiv cele mentionate în procesul-verbal întocmit cu ocazia controlului ,vânzătoarea nefiind în posesia actelor de provenientă a acestora,întrucât acestea au fost cumpărate în anul 2012 ,facturile si notele de receptie si constatare pentru acestea se aflau în arhiva subscrisei fiind depozitate într-un dulap aflat în spatiul comercial si la care avea acces doar contabila societătii-
Cu toate că agentul constatator a vorbit la telefon cu contabila la insistentele vânzătoarei de a lua legatura cu aceasta singura în măsură să ofere aceste acte si cu toate că s-au înteles că o va astepta până când se va întoarce de la C.,întrucât nu dura mai mult de un sfert de oră ,în acel moment aceasta aflându-se la iesirea din oras si la .-se de la Policlinica Helios din C.,unde fusese pentru investigatii medicale neprevazute ,îi va prezenta si acele acte arhivate ,totusi agentul constatatator a întocmit procesul-verbal contestat ,spunând ca poate veni si administratorul societatii la sediul Politiei mai târziu cu acele acte după care a plecat fără a consemna nici în Registrul unic de control cele constatate,desi era obligatoriu conform legii si fără a lăsa un exemplar al procesului-.verbal la sediul subscrisei.
La scurt timp contabila a ajuns la Robănesti însă nu l-a mai găsit pe agentul constatator acolo ,astfel încât l-a pus pe administrator în posesia acelor acte ,acesta a mers la Sediul Sectiei 5 Pielesti,prezentând actele ,dar i s-a spus că s-a încheiat deja procesul-verbal,ce îi va fi comunicat la sediu,însă poate să ceară anularea acestuia pe cale judecătorească si i s-a înmânat procesul-verbal de efectuare a controlului.
După 3 zile i-a fost comunicat administratorului societatii procesul-verbal de contraventie ,fiindu-i înmânat sub semnătură de către un agent de la Postul de Politie din Robănesti.
Consideră că in cauză nu sunt întrunite disp.art 1 lit-e si art.2 lit.f din legea 12/1990 deoarece si pentru aceste marfuri existau acte de provenienta respectiv facturi si note de constatare însă acestea fiind mai vechi ,din 2012, se aflau în seiful contabilei care în acel moment ,ca urmare a unei întâmplări neprevazute, a avut nevoie de investigatii medicale ,motiv pentru care lipsea în acel moment de la sediul societatii-
In drept a invocat OG 2/2001 modificată.
In dovedirea plingerii a solicitat proba cu inscrisuri si cu martora B. E. B.
A depus inscrisuri: proces - verbal contestat în original ,adeverinta medicala in original,copie proces-verbal din 29.03.2013 ,facturi,note de receptie si constatare diferente,.
Examinându-se cererea de chemare în judecată conform dispozițiilor art. 200 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește toate cerințele prevăzute la art. art. 194-197 Codul de procedura civila.
Astfel prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 16.04. 2013 s-au comunicat petentei în scris lipsurile cererii, cu mențiunea că, sub sancțiunea anularii acesteia, conform art. 200 alin. 3 Cod procedură civila, trebuie sa facă, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, modificările sau completările necesare, după cum urmează: să comunice sediul intimatei, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare la oficiul comerțului sau în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale intimatului în măsura în care sunt cunoscute de petentă, in cazul reprezentării prin avocat numele ,prenumele acestuia si sediul profesional,să depună toate înscrisurile de care întelege sa se folosească în proces în copii certificate de petentă pentru conformitate cu originalul si in dublu exemplar,deoarece a solicitat proba cu inscrisuri si să precizeze contul său bancar.
S-a dispus la 15.05.2013 a se efectua o recomunicare către petentă deoarece până la acea dată nu a sosit dovada de comunicare a celei efectuate anterior.
Petentul la data de 28.05.2013 a îndeplinit obligatiile impuse de instantă .
La data de 05.06.2013 s-a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a inscrisurilor catre intimat in temeiul art.201 alin 1 ncpc cu mentiunea ca are obligatia de a depune intâmpinare in termen de 25 de zile de la comunicare conf.art.165 ncpc sub sanctiunea prevazuta de art.208 alin 2 ncpc .
La data de 28.06.2013 intimatul a depus intimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Sanctiunile aplicate de organele de Politie sunt cele stabilite de art.2 alin 1 lit.f din legea 12/1990 în vigoare la data constatării ,pentru fapta retinută ca si contraventie si anume amenda în cuantumul minim al acesteia de 6000 lei ,care este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite ,si confiscarea bunurilor pentru care nu există documente de provenientă.
Conform art 1 lit e din legea 12/1990" Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării"
Astfel masura dispusa de agentul constatator este temeinica si legala ,procesul-verbal facând deplina dovada a situatiei de fapt mentionate in cuprinsul său.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimatul consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Procesul-verbal în masura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator are forta probanta prin el insusi si constituie o dovada suficienta a vinovatiei contravenientului ,cât timp acesta nu este in masura să prezinte o proba contrară.
A mai aratat ca solicita incuviintarea probei cu actele care au stat la baza incheierii actului sanctionator.
În temeiul art .411 alin. 1 pct. 2 c.p.civ solicita judecarea cauzei si in lipsa.
A atasat in copie inscrisuri:proces-verbal din 29.03.2013,declaratie a numitei B. E. B..
La data de 15.07.2013 s-a dispus comunicarea intimpinarii catre petentă ,cu mentiunea ca in termen de 10 zile de la comunicare poate depune raspuns la intimpinare.
La data de 26.07.2013 petenta a depus raspuns la intimpinare prin care a aratat ca aceasta este neântemeiata .
Astfel în întâmpinare intimatul face referire doar la valoarea probatorie a procesului-verbal ,dar în realitate instanta nu trebuie sa aibă in vedere daca faptele au fost sau nu constatate personal de agentul constatator ,ci trebuie să analizeze dacă faptele s-au petrecut asa cum au fost retinute in actul sanctionator sau in alt mod.
Astfel pentru marfurile mentionate in procesul-verbal întocmit cu ocazia controlului existau acte de provenientă ,însă întrucât aceste produse au fost cumpărate în anul 2012 ,facturile si notele de receptie si constatare pentru acestea se aflau tot în spatiul comercial însă în dulapul în care se arhivează actele societatii ,iar cheia de la acel dulap se afla in acest moment la contabila firmei care cu putin timp înainte de control fusese de urgentă la C. ,având probleme de sanatate asa cum rezultă din adeverinta medicală depusă la dosar.
Consideră că în cauză nu sunt îndeplinite dispozitiile art.1 lit.e si art.2 lit.f din legea 12/1990 întrucât si pentru aceste marfuri existau acte de provenientă ,însă a fost împiedicată ca urmare a unei împrejurări neprevazute expuse anterior sa le prezinte în acel moment agentului constatator.
A mai arătat ca actele de provenienta existau ,acestea fiind depuse la dosarul cauzei pentru a face dovada in acest sens.
La data de 03.09.2013 instanta a fixat primul termen de judecata la data de 18.10.2013.
In cauza s-au admis probele solicitate de petent în acțiune și de intimat în întâmpinare și anume proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul B. E. B. care e si martorul asistent din procesul-verbal, iar pentru intimat proba cu înscrisuri .
S-a audiat martora B. E. B. declaratia acesteia fiind consemnata si atasata la dosar.
Analizind actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt urmatoarele:
Prin procesul -verbal de contravenție . nr._/29.03.2013 de intimat, petentul a fost sancționat cu 6000 lei amendă contraventionala pentru art 1 lit,.e si art.,2 lit.f din legea 12/1990 reținîndu-se în fapt că la data de 29.03.2013 ora 11,30 in Robănesti la controlul efectuat gestionara B. E. B. efectua acte de comert cu un nr.12 flacoane cheag esentă marca Ideal a 50 ml,33 brichete marca Haler ,9 plicuri Delikat cu gust de legume a 75 gr,2 plicuri Delikat cu gust de gaină a 75 gr,5 sticle cheag lichid Pepsina a 0,5 l.
Conform art. 4 alin.1 din legea 12/1990 s-a dispus confiscarea bunurilor mentionate mai sus,masura complementară fiind consemnata în procesul-verbal din 29.03.2013 intocmit de intimat.
Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.
Prezumția relativă de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificata în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
Cat priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de aceste texte de lege.
In ceea ce priveste temeinicia procesului -verbal, instanta retine ca procesul-verbal beneficiaza de o prezumtie de legalitate si temeinicie, care permite petentului ca prin probele pe care le propune in fata instantei sa dovedeasca faptul ca situatia de fapt retinuta nu corespunde realitatii.
Din declaratia de la instanta a martorei asistente din procesul-verbal care se afla in exercitarea atributiilor de serviciu de gestionara la magazinul din . efectuarii controlului de intimat ,dar si din declaratia care i-a fost luata de agentul constatator ,rezultă că singurele bunuri pentru care nu au fost gasite documente de provenienta din magazin au fost cele confiscate –enumerate in procesul-verbal de la 29.03.2013-,martora afirmând ca este posibil ca acte pentru aceste produse să se afle . carui cheie se afla la contabila societatii M. I. ,care este si patroana,si care il acel moment nu se afla acolo ,fiind plecata impreuna cu sotul său M. F.-administratorul firmei-la un control medical la C..Mai rezultă din ambele declaratii ca martora le-a explicat agentilor ca este posibil ca documentele sa se afle la contabila .
De asemenea din adeverinta medicala nr.262/29.03.2013 emisa de Proderma aflata la dosar rezultă ca la data respectivă aceasta s-a aflat la o consultatie medicala ,iar din cuprinsul procesului-verbal rezulta ca administratorul M. F. nu a fost . la intocmirea procesului-verbal.
Petenta a depus la dosar inscrisuri datând din 2012 pentru a demonstra că există documente de provenienta si pentru bunurile la care se refera procesul-verbal ,si anume facturi si note de receptie si constatare diferente,dar chiar daca in acestea se face referire la unele dintre bunurile confiscate –cheag pepsina,Delikat de gaina,brichete-nu se demonstreaza automat ca este vorba chiar despre cele existente in magazin la acea dată,având in vedere mai ales perioada lungă de timp scursă de la data achizitionarii lor.Pe de alta parte nu s-au depus documente de provenienta si pentru restul produselor mentionate in procesul-verbal..
Chiar daca prin probele administrate nu s-a dovedit existenta unei stari de fapt contare celei retinute in procesul-verbal ,instanta apreciaza ca in raport de criteriile prevazute de art 21 alin 3 din Og 2/2001 respectiv natura si valoarea bunurilor,circumstantele concrete ale savârsirii faptei inclusiv amplasamentul magazinului si faptul ca produse similare erau achizitionate cu documente de petenta,urmările produse ,instanta apreciaza ca este posibila inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment,astfel ca va admite in parte plângerea ,va dispune înlocuirea amenzii aplicate petentei prin procesul-verbal . nr._/29.03.2013 incheiat de intimat in cuantum de 6000 lei cu sanctiunea avertismentului si va mentine restul dispozitiilor procesului-verbal
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte plângerea contraventională formulata de petenta M. A.s.c.Snc cu sediul in .,..45 ,jud.D. împotriva intimatei I. D. cu sediul in C.,. ,jud.D..
Dispune înlocuirea amenzii aplicate petentei prin procesul-verbal . nr._/29.03.2013 incheiat de intimat in cuantum de 6000 lei cu sanctiunea avertismentului.
Mentine restul dispozitiilor procesului-verbal.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare,cererea de apel urmând a se depune la Judecatoria C..
Pronuntată in sedinta publică de la 29.11.2013.
Președinte Grefier
Red CCM
Tehn CCM / 4 ex./13.01.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3920/2013. Judecătoria... → |
---|