Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 26620/215/2013

Dosar nr._ -Pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr._/2013

Ședința publică de la 09.12.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T.-G. C.

Grefier L. T. - N.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 21 Gorunului, în contradictoriu cu pârâtul C. F., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns av. Ciovica pentru reclamanta si pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, dupa care,

Potrivit art. 131 din Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială.

Aparatorul reclamantei apreciaza că instanța este competentă si estimeaza ca durata procedurii judiciare va fi de 30 de zile.

Pârâtul apreciaza ca instanta este competenta si estimeaza ca durata procedurii judiciare va fi de 30 de zile.

În conformitate cu prevederile art. 94, pct. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, coroborate cu prevederile art. 107, alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

In temeiul art. 238 NCPC, instanța estimează că durata procedurii judiciare în prezenta cauza va fi de 30 de zile.

Instanța constată că pârâtului deși i s-a comunicat că are obligația de a depune întâmpinare, nu a depus la dosar întâmpinare, astfel încât, în temeiul art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, este decăzut din dreptul de a mai propune probe.

Aparatorul reclamantei solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosar.

Conform art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care o încuviințează.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă instanța procedează la administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.

La interpelarea instantei, pârâtul recunoaste ca datoreaza debitul solicitat de reclamanta.

În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe fond.

Aparatorul reclamantei solicita admiterea actiunii precizate, cu cheltuieli de judecata.

Pârâtul lasa la apreciere.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 29.07.2013 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 21 Gorunului a chemat în judecată pe pârâtul C. F. obligarea pârâtului la plata sumei de 5.120,47 lei din care suma de 4.090 lei reprezentând cheltuieli de intretinere restante și suma de 1.030,47 lei reprezentând penalități de intârziere pentru perioada ianuarie 2012 – mai 2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de membru al Asociației de P. nr. 21 Gorunului nu a achitat cheltuielile de întreținere pe perioada ianuarie 2012 – mai 2013.

În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile legii nr. 230/2007,art. 46- 51 din legea nr. 230/2007, HG nr. 1588/2007.

În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, in procedura de regularizare, liste de plată pentru perioada ianuarie 2012- mai 2013, procese verbale ale adunării generale din anii 2013, 2012, centralizator cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere, împuternicire avocațială și chitanță onorariu avocat.

Pârâtului deși i s-a comunicat cererea de chemare in judecata cu mentiunea ca in termen de 25 de zile de la primirea comunicarii sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii are obligatia de a depune intampinare, la dosar existand dovada comunicarilor efectuate catre parat, in procedura de regularizare a cererii, paratul nu a depus la dosar intampinare, instanta retinand la acest termen de judecata incidenta in cauza a dispozitiilor art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .

La data de 14.11.2013 reclamanta a depus precizare prin care a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 4.316,86 lei formată din suma de 3.286,39 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante ( aferentă perioadei martie 2012- mai 2013 ) și suma de 1.030,47 lei reprezentând penalități ( aferente perioadei iunie 2012- mai 2013 ) conform extrasului de cont.

Totodată solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat având în vedere faptul că acesta a achitat debitul restant după introducerea acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâtul, deși membru al asociației reclamante, nu a mai achitat cotele de întreținere din martie 2012, cuantumul acestora ridicându-se la suma de 3286,39 lei pentru perioada martie 2012 - mai 2013.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Din actele depuse la dosar, reiese cuantumul sumei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, respectiv suma de 3.286,39 lei.

De asemenea, art. 49 alin. 1 din aceeași lege dispune în sensul că asociația de proprietari poate impune un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu pot fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au calculat, astfel instanța avand in vedere si procesele verbale ale Adunării generale a Asociatiei din 30.03.2011, 29.03.2012 și 29.03.2013 în care s-a prevăzut perceperea de penalități de întârziere, constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâtului penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-a respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 3.286,39 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei martie 2012 – mai 2013 și a sumei de 1.030,47 lei penalități de întârziere aferente perioadei iunie 2012 – mai 2013.

În temeiul art.453 C.p.civ va obliga pârâtul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea asa cum a fost precizata formulata de reclamanta Asociatia de P. nr. nr. 21 Gorunului, cu sediul procesual ales in C., .. U2, ., interfon 4, jud. D. in contradictoriu cu pârâtul C. F., domiciliat in C., .. 137A, ., jud. D..

Obliga pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 3286,39 lei reprezentând cheltuieli de intretinere restante, aferente perioadei martie 2012 - mai 2013 si a sumei de 1030,47 lei penalitati de intârziere, aferente perioadei iunie 2012 - mai 2013.

Obliga pârâtul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantei.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. G. C. L. T. N.

Red. T.G.C.

Tehnored. L.T.N.

4 ex. /15.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA