Plângere contravenţională. Sentința nr. 2973/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2973/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 25112/215/2011

Dosar nr._ înlocuire amendă contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

Județul D.

Secția Civilă

Sentința civilă nr. 2973

Ședința publică de la 25.02.2013

Completul constituit din:

Președinte: L. C.

Grefier: A. M. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta POLITIA LOCALA C. în contradictoriu cu intimatul C. D., având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu prestarea unei activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constata depusa la dosar s.c. nr. 2946/27.02.2012, pronuntata de Judecatoria C. în dos. civ. nr._/215/2010, pana la a carui solutionare a fost dispusa suspendarea prezentei cauze.

Instanta respinge sesizarea Compartimentului Arhiva privind constatarea intervenirii perimarii si nemaifiind cereri de formulat, probe de solicitat sau exceptii de invocat, constata încheiata cercetarea judecatoreasca si retine cauza spre solutionare în baza actelor de la dosar.

JUDECĂTORIA:

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 05.09.2011, în urma disjungerii din dos. nr._/215/2011, petenta Politia Locala C. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 700 lei, aplicata intimatului C. D. prin procesul-verbal de contraventie . nr._/14.10.2010, cu prestarea unei activități în folosul comunității.

Motivand in fapt cererea, petentul a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile, desi a fost somat in acest sens și nici nu poate fi executat silit, asa cum reiese din dosarul de executare al Primariei comunei Izvoare, jud. D. ( adresa nr. 467/27.06.2011).

În drept, a invocat prevederile art. 9 pct.3 din OUG nr.2/2001.

În scop probator, petentul a depus la dosar: procesul-verbal de contraventie . nr._/14.10.2010, adresa nr.467/27.06.2011, emisa de Primaria comunei Izvoare, jud. D..

Nu s- au solicitat cheltuieli de judecată.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.15 alin.1 lit.i) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat in instanta si nici nu a formulat întampinare.

La data de 05.11.2011, instanta a dispus suspendarea prezentei cauze, în temeiul disp. art. 244 al.1 pct. 1 C., pana la solutionarea irevocabila a dos. civ. nr._/215/2010, avand ca obiect plangere contraventionala formulata de intimat împotriva pv. de contraventie . nr._/14.10.2010, prin care a fost sanctionat cu amenda în suma de 700 lei, a carei înlocuire cu prestarea unei activitati în folosul comunitatii se solicita în prezenta cauza.

La prezentul termen de judecata, cauza a fost repusa pe rol, în vederea constatarii intervenierii perimarii, exceptia fiind respinsa de instanta.

Analizând întregul material probator administrat prin prisma exceptiei invocate, instanța reține următoarele:

Intimatul a fost sancționat cu amenda contravenționala în cuantum de 700 lei, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.10.2010, încheiat de catre intimat.

Acesta nu a achitat amenda aplicata în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, petentul solicitand astfel înlocuirea amenzii aplicate cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Petentul a formulat plangere contraventionala împotriva pv de contraventie . nr._/14.10.2010, formandu-se astfel dos. civ. nr._/215/2010, pana la a carui solutionare a fost suspendata judecarea prezentei cauze.

Potrivit s.c. nr. 2946/27.02.2012, pronuntata de Judecatoria C. în dos. nr._/215/2010( filele 19-20 doasr), instanta a admis plangerea formulata de petentul C. D. si a dispus anularea pv de contraventie . nr._/14.10.2010 .

Avand în vedere faptul ca, printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila a fost anulat pv de contraventie . nr._/14.10.2010 si implicit masurile dispuse prin acesta, respectiv amenda în suma de 700 lei, ce face obiectul prezentei cauze, se constata ca prezenta sesizare a ramas fara obiect, urmand sa fie respinsa ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge sesizarea formulată de POLITIA LOCALA C., cu sediul in C., jud. D. in contradictoriu cu intimatul C. D., domiciliat în ..

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25.02.2013.

P., Grefier,

L. C. A. C.

Red. L. C.

Tehn. A. C. 20.03.13/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2973/2013. Judecătoria CRAIOVA