Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 9028/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimatul C. G. AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU, având ca obiect plângere contravețională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat M. M., pentru petentă și consilier juridic V. M., pentru intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat M. M., pentru petentă, învederează faptul că renunță la judecată față de intimata G. Natională de Mediu –Comisariatul Județean D..
Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța, având în vedere disp. art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, constată că Judecătoria C., sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta . împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit la data de 20.02.2013, este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.Pr.civ., după ascultarea părților, instanța stabilește că durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, este de cel mult 30 de zile.
În ceea ce privește declarația apărătorului societății petente cu privire la renunțarea la judecarea plângerii formulate în contradictoriu cu intimata G. Natională de Mediu –Comisariatul Județean D., întrucât în cauză nu s-a făcut dovada mandatului special în vederea renunțării, în condițiile art. 406 alin. (2) din N.C.proc.civ., această solicitare va fi omisă de instanță.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei G. Natională de Mediu –Comisariatul Județean D., invocată prin întâmpinare.
Avocat M. M., pentru petentă, solicită admiterea excepției.
Consilier juridic V. M., pentru intimat, solicită admiterea excepției.
Instanța, deliberând, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei G. Natională de Mediu –Comisariatul Județean D., întrucât aceasta este o structură fără personalitate juridică, aflată în subordinea intimatului Comisariatul G. al Gărzii Naționale de Mediu, județul D..
Instanța acordă cuvântul în ceea ce privește probele solicitate de către părți prin cererile formulate.
Avocat M. M., pentru petentă, solicită în dovedirea plângerii încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Consilier juridic V. M., pentru intimat, solicită în combaterea plângerii încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 N.C.p.c., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, solicitată de petentă și intimat prin cererile formulate, ca fiind admisibilă și necesară soluționării cauzei.
Instanța, constatând că probele încuviințate au fost administrate declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și potrivit art. 392 N.C.Pr.civ. deschide dezbaterile în fond.
Avocat M. M., pentru petentă, având cuvântul, solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment, fără cheltuieli d e judecată.
Consilier juridic V. M., pentru intimat, având cuvântul, solicită respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.Pr.civ. instanța declară dezbaterile în fond încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constata:
La data de 07.03.2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ plângerea formulată de petenta . împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 20.02.2013 în contradictoriu cu intimatul G. Natională de Mediu –Comisariatul Județean D., prin care a solicitat anularea acestuia iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.
In motivarea plângerii, petenta a arătat că în data de 20.02.2013 a fost sancționată contravențional pe motiv că nu ar fi solicitat și obținut autorizație de mediu pentru activitatea de fabricație articole din fire metalice. Din declarația tip depusă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. din data de 21.09.2011, înregistrată sub nr._, rezultă că și-a îndeplinit obligația depunerii și înregistrării documentelor doveditoare în vederea autorizației activității de fabricație articole din fire metalice, declarație în care la punctul 4.1 societatea a declarat că cunoaște și respectă prevederile legislației și ale reglementărilor generale și specifice domeniilor sanitare, sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, protecția mediului și protecția muncii, fiind bifate căsuțele corespunzătoare, nefiind însă bifată căsuța de la punctul 4.2 prin care se obliga ca pentru activitățile cu impact semnificativ asupra mediului să solicite autorizarea la sediul autorității publice teritoriale pentru protecția mediului, motivat de faptul că Oficiul Registrului Comerțului a înaintat către autoritatea publică teritorială copie după această declarație. Existența acestei declarații face dovada că petenta dispune de toarte autorizațiile necesare și îndeplinește condițiile specifice desfășurării activității.
Mai mult, la momentul efectuării controlului, nu se identifică nici prin actul de control și nici prin alt înscris faptul că societatea, printr-un act sau printr-un fapt ar fi produs vreo contaminare a mediului care să determine prejudicierea vreunei persoane interesate sau care să atenteze în vreun fel la siguranța mediului.
În drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe disp. OG 2/2001 și L 395/2004.
La plângere s-au atașat procesul-verbal a cărui anulare s-a solicitat, declarație pe propria răspundere dată în temeiul prev. art. 15 alin. 2 din L 395/2004 de numitul C. I.-L. – asociat unic și administrator al petentei, certificat constatator din 28.09.2011, emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D..
La data de 10.05.2013, G. Națională de Mediu-Comisariatul G. București a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca nefondată și menținerea ca temeinic și legal procesul-verbal contestat. De asemenea, prin întâmpinare s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Județean D. din cadrul C. G. al Gărzii Naționale de Mediu, cu motivarea că C. Județean D. este organizat ca serviciu în subordinea C. G., instituție cu personalitate juridică, motiv pentru care a solicitat introducerea în cauză a C. G. al Gărzii Naționale de Mediu.
Cu privire la situația de fapt, s-a arătat că la data de 20.02.2013, o echipă de comisari din cadrul C. Județean D. s-au deplasat la punctul de lucru al petentei în vederea verificării legislației de mediu în vigoare iar în urma verificării amplasamentului și a actelor puse la dispoziție, a fost întocmit un raport de inspecție nr. 131/20.02.2013, înregistrat la petentă sub nr. 4392/20.02.2013, în cuprinsul căruia s-a reținut că la data controlului la punctul de lucru al petentei se desfășurau activități de fabricare a betonului cod CAEN 2363, fabricarea produselor din beton cod CAEN 2361, depozitări cod CAEN 5210 în baza autorizației de mediu nr. 285/2011, valabilă 10 ani. Pe lângă aceste activități, s-a constatat că pe platforma din .. 46 se desfășura și activitatea de fabricare a articolelor din fire metalice, activitate pentru care nu deținea autorizație de mediu.
Intimata a mai arătat că declarația pe proprie răspundere depusă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. precum și certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. nu ține loc de act de reglementare, respectiv autorizație de mediu emisă de autoritatea de mediu, în speță Agenția pentru Protecția Mediului D., susținând că, ulterior aplicării sancțiunii, în data de 26.02.2013 petenta a solicitat revizuirea autorizației de mediu nr. 285/10.10.2011, urmând ca în data de 29.04.2013 Agenția pentru Protecția Mediului D. să elibereze noua autorizație de mediu.
Față de solicitarea petentei de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertisment, importanța actului de autoritate nu poate fi trecută cu vederea și lipsa lui nu poate fi sancționată cu avertisment, întrucât poate crea un cadru permisiv agenților economici din zona, care perpetua metoda de poluare specificată iar sancțiunea contravențională pecuniară constituie o atenționare și totodată o acțiune preventivă cu efecte benefice mediului și omenirii în general.
În drept, intimatul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile. art. 205 C.pr.civ., HG 1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, OG 2/2001 aprobată cu modificări și completări prin L 180/2002, OUG 195/2005 aprobată și modificată prin L 265/2006, ordinul MMDD nr. 1798/2007.
În susținerea cererii, intimatul a depus la dosar: date de identificare ale inspecției nr. 131/2013, procesul-verbal de contravenție contestat, ordinul de plată nr. 363/21.02.2013.
La data de 29.05.2013, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare și cerere modificatoare a cadrului procesual cu privire la participanți prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C. Județean D. și introducerea în cauză a C. G. al Gărzii Naționale de Mediu. Petenta a arătat că a depus declarația pe proprie răspundere la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. și s-a emis certificatul de mențiuni prin care i s-a confirmat faptul că îndeplinește condițiile legale de funcționare, certificat emis de Biroul Unic de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D.. Aceasta a susținut că, motivul pentru care legiuitorul a înțeles să în înființeze acest birou unic, este cu scopul evident ca agentul comercial să nu mai fie nevoit ca în vederea funcționării, să se mai adreseze și altor entități, aceste demersuri fac dovada bunei credințe ale petentei în raport cu agentul constatator care și el cu ocazia întocmirii actului contravențional, ar fi trebuit să țină seama de această bună credință și să orienteze sancțiunea spre un avertisment.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei G. Natională de Mediu –Comisariatul Județean D., a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 248, instanța urmează să o admită, având în vedere că G. Natională de Mediu –Comisariatul Județean D. este o structură fără personalitate juridică, aflată în subordinea intimatului Comisariatul G. al Gărzii Naționale de Mediu, județul D..
Cu privire la plângerea supusă judecății, analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție, . nr._ întocmit la data de 20.02.2013 de reprezentanții intimatei, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 30 000 lei, pentru faptele prevăzute de art. 94, alin. (1) lit. a din OUG nr. 195/2005, reținându-se în sarcina sa că nu a solicitat și obținut autorizația de mediu pentru activitatea de fabricare a articolelor din fire metalice( plasă din sârmă sudată) ,cod CAEN 2873.
Verificând potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Deși, procesul - verbal de contravenție se bucură de prezumția de valabilitate și adevăr, până la dovada contrară, contravenienta are posibilitatea de a răsturna această prezumție propunând probe prin care să se dovedească netemeinicia motivelor, care au dus la încheierea acestuia sau să se invoce și să se verifice existența unor motive de nelegalitate.
În cauza de față, petenta a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 94 lit a din OUG nr. 195/2005 referitoare la autorizația de mediu, fapta fiind sancționată conform art. 96, alin. 2, pct. 1 din același act normativ.
Potrivit art. 14 "(2) Funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului." Iar aliniatul (3) al aceluiași articol prevede că "Funcționarea fără autorizație integrată de mediu este interzisă pentru activitățile supuse legislației privind prevenirea și controlul integrat al poluării". Dispozițiile art. 94 alin. 1, lit. a) instituie obligația tuturor persoanelor fizice și juridice să solicite și obțină actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a legislației subsecvente.
Nerespectarea dispozițiilor legale menționateconstituie contravenție, conform art. 96 alin. 2) și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
În ceea ce privește situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, atât din cuprinsul plângerii formulate, care reprezintă o recunoaștere spontană, cât și din înscrisurile depuse la dosar de către părți, rezultă că petenta desfășoară și o activitatea de fabricare a articolelor din fire metalice având cod CAEN 2873. Prin urmare, întrucât petenta desfășoară o activitate care se înscrie în activitățile cu impact asupra mediului enumerate în Anexa nr. 1 la Ordinul MMDD nr. 1798/2008, avea obligația de a solicita și obține o autorizație în acest sens. Or, la momentul efectuării controlului societatea petenta nu avea reglementată această activitate din punct de vedere al protecției mediului, în sensul că nu se afla în posesia unei astfel de autorizații pentru activitatea declarată și desfășurată pe platforma din .. 46. Acest act administrativ a fost solicitat la data de 26.02.2013 când petenta a cerut revizuirea autorizației de mediu nr. 285/10.10.2011 eliberate cu privire la alte activități desfășurate.
În aceste condiții, în ceea ce privește fapta contravențională menționată în cuprinsul actului constatator, instanța reține că prezumția de temeinicie a acestuia nu este răsturnată de către petenta, nefiind făcută dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută de agentul constatator. Împrejurarea că autoritățile competente, la momentul solicitării autorizației de funcționare cu privire la mai multe activități menționate în declarația depusă la ORC din 08.10.2013(printre care și activitatea de fabricare a articolelor din fire metalice având cod CAEN 2873), nu i-au pus în vedere să remedieze această neregularitate nu este de natură a înlătura vinovăți petentei, având în vedere că obligația de a solicita autorizația de mediu în discuție este stabilită prin acte normative a căror necunoaștere nu poate fi invocată.
Cu toate acestea, instanța constată că, potrivit art.5 alin.5 din OG nr.2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar avertismentul se aplică în situația în care fapta este de gravitate redusă, conform art.7 alin.2 din aceeași lege. De asemenea, dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, prevăd că la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța apreciază ca abaterea constatată in urma controlului efectuat exista, existând si vinovăția societății, dar abaterea respectivă prezintă un grad de pericol social redus, neproducând urmări deosebite și pe cale de consecință se poate înlocui sancțiunea contravențională a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului, cu atragerea atenției petentei asupra necesității respectării normelor legale, potrivit dispozițiilor din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei G. Natională de Mediu –Comisariatul Județean D. și, pe cale de consecință, respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. M. E. S.R.L. în contradictoriu cu G. Natională de Mediu –Comisariatul Județean D., ca fiind formulată împotriva persoanei fără calitate procesuală.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. M. E. S.R.L., cu sediul în C., ., județul D. împotriva procesului –verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 20.02.2013, în contradictoriu cu Comisariatul G. al Gărzii Naționale de Mediu, județul D., cu sediul în C., .-95, ., județul D..
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentei prin actul sancționator contestat cu sancțiunea " avertisment".
Menține restul dispozițiilor procesului –verbal de contravenție.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.10.2013.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.V.P.
4 ex./08.01.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2968/2013.... → |
---|