Evacuare. Sentința nr. 3317/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3317/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 33353/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 3317
Ședința publică din data de 01 martie 2013
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. A. în contradictoriu cu pârâtul O. I., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea din data de 13 ianuarie 2012, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 242 alin.1 pct.2 C.proc.civ coroborat cu art.242 alin.2 C.proc.civ, pentru lipsa părților legal citate și că potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 01.02.2013, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care:
Față de lipsa părților la apelul nominal efectuat în cauză, în baza dispozițiilor art. 104 alin.13 din H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.12.2011, sub nr. de dosar_, reclamanta A. A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul O. I., să dispună evacuarea acestuia din imobilul situat în C., ., nr.8, ., ..
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în luna iunie 2011 pârâtul a fost liberat condiționat din Penitenciarul de Maximă Siguranță C., unde a executat o pedeapsă de 13 ani și 7 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de omor cu premeditare și că acesta s-a mutat împreună cu ea și fiica sa, sora lui O. A., cu acordul ei, în dorința de a-l ajuta să se reintegreze în societate. Deși inițial pârâtul a avut un comportament adecvat în familie, ulterior din luna septembrie, a devenit agresiv verbal și fizic și a sustras diverse obiecte din domiciliu, astfel că trăiește o stare de teamă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 61 din Legea nr. 114/1996.
În dovedire, a fost depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.
Pârâtul legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 13 ianuarie 2012, având în vedere lipsa părților legal citate și ținând cont că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 C.proc.civ coroborat cu art.242 alin.2 C.proc.civ, instanța a suspendat judecarea cererii de chemare în judecată.
Prin rezoluția din data de 01.02.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea constatării perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.
Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 13 ianuarie 2012, când judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 C.proc.civ coroborat cu art.242 alin.2 C.proc.civ, pentru lipsa părților legal citate, termenul de perimare de un an începând să curgă de la acea dată.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina reclamantei, neîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, care să întrerupă cursul perimării, instanța în baza art. 248 alin.1 C.proc.civ., urmează a constata perimată prezenta cerere de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. A., cu domiciliul în C., ., nr. 8, ., ., în contradictoriu cu pârâtul O. I., cu domiciliul în C., ., nr. 8, ., ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.03.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș.-C.
Red.Dact.C.A.
2 ex. 26.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3316/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|