Plângere contravenţională. Sentința nr. 4192/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4192/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 20156/215/2012
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4192
Ședința publică de la 15 Martie 2013
Completul constituit din:
Președinte: C. M. R.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul Lăcusteanu O. C. și pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul și martorul Zdancotă D., lipsind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța procedează la audierea martorului Zdancotă D., propus de petent, declarația acestuia, sub prestare de jurământ, fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, întrucât nu este vinovat; fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
La data de 03.08.2012 petentul Lăcusteanu O. C. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 25.07.2012 emis de I. D., solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în data de 25.07.2012, a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și suspendarea dreptului de a mai conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru că nu ar fi acordat prioritate la trecerea de pietoni, lucru care nu este adevărat, întrucât pe trecerea de pietoni nu se afla nici un pieton angajat în traversare și nici pietoni care să-și manifeste intenția de a traversa.
Petentul nu a indicat temeiul juridic al plângerii.
A depus la dosar procesul-verbal de contravenție contestat, în original, copie dovada . nr._/25.07.2012.
La data de 28.08.2012 intimatul I. D. a depus întâmpinare, pin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, solicită ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate. Susține că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, învederează că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.
Mai mult, susține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.
În drept, a invocat prevederile Codului de Procedură Civilă și ale OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Menționează că nu dețin material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul de poliție.
Pentru motivele arătate a solicitat respingerea plângerii.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 C.p.c.
În probațiune, petentul a solicitat și instanța a încuviințat proba testimonială cu un martor, fiind audiat martorul Zdancotă D..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de contestat s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de disp. art.135, lit. h din RA OUG 195/2002 R, constând în aceea că a circulat cu autoturismul pe . la intersecția cu Calea București, nu ar fi acordat prioritate la trecerea de pietoni.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 200 de lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 si art. 17 din OG 2/2001).
Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal de contraventie și declarațiile martorului Zdancotă D., propus de petent, care a relatat că acesta nu a savarsit fapta retinuta in sarcina sa, instanta retine ca petentul a facut dovada contrara starii de fapt retinuta de agentul constatator, astfel că prezumția de temeinicie a procesului verbal a fost răsturnată sub acest aspect.
Pe cale de consecință, instanța va admite plangerea si va dispune anularea procesului verbal contestat, în condițiile art. 34 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul Lăcusteanu O. C., cu domiciliul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în C., ., jud. D..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/ 25.07.2012 emis de I. D..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. R. C. Ș.
Red.jud. C.M.R.
Tehn. C.Ș.
4 ex/12.04.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|