Plângere contravenţională. Sentința nr. 7555/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7555/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 31273/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7555

Ședința publică de la 14.05.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S.-M. B.

GREFIER: A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. – Poliția Municipiului C. - Secția 2 Poliție, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242, alin. 2 C.p.civ.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța a declarat, potrivit art. 150 C.p.c., închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.11.2012 petentul M. C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. – Poliția Municipiului C. - Secția 2 Poliție, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/08.11.2012, solicitând, în principal să se constate nulitatea procesului verbal contestat cu consecința exonerării de plata amenzii, nulitatea măsurii complementare de confiscare a sumei de 5000 lei si obligarea la restituirea sumei confiscate iar într-o teza subsidiara, anularea procesului verbal contestat, exonerarea de plata amenzii si anularea măsurii complementare de confiscare a sumei de 5000 lei cu obligarea la restituirea sumei confiscate, iar daca instanța va constata că se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea "avertisment".

În motivarea plângerii petentul a arătat că, în fapt, la data de 08.11.2012 a fost sancționat de către agent Ș. E. din cadrul Secției 2 Politie C. pentru ca a efectuat lucrări de reparație la acoperișul din tabla al blocului I 31 din C., ., fără a poseda autorizație de construcție pentru lucrare sau autorizație care sa-i permită prestarea acestui gen de activitate in calitate de persoana fizica obținând venituri ilicite la plata lucrării.

Cele reținute in procesul verbal nu sunt conforme cu realitatea deoarece in ceea ce privește autorizația de construcție nu era obligația petentului sa o dețină ci a proprietarului de apartament care l-a angajat pentru efectuarea lucrării de reparație a acoperișului care a constat in demontarea celui vechi si reconstruirea pe același amplasament într-o manieră identica.

In ceea ce privește autorizația care sa-i permită prestarea acestui gen de activitate in calitate de persoana fizica petentul face precizarea că au fost angajați ca si zilieri pentru munca prestata, iar sumele de bani confiscate de către politie reprezentau contravaloarea materialelor și plata pentru munca acestora. Materialele necesare lucrării au fost achiziționate de muncitori la rugămintea beneficiarului lucrării, urmând ca acesta sa le restituie sumele achitate pentru materiale odată cu finalizarea lucrării, lucru care s-a si întâmplat.

Suma de bani a fost încasata in baza înscrisurilor sub semnătură privata încheiate intre petent si beneficiarul lucrării dl. M. D. (proprietarul apartamentului al cărui acoperiș a fost reparat).

Menționează petentul ca agentul constatator nu i-a permis sa citească procesul verbal, spunându-i ca doar îl va amenda completând la rubrica "mențiuni (obiecțiuni) ale contravenientului" următoarele: "nu are obiecțiuni" după care i-a impus sa semneze.

Ulterior, după ce a semnat si primit procesul verbal, agentul constatator i-a cerut sumele de bani si abia atunci a procedat la confiscarea lor, lucru pe care daca l-ar fi știut petentul nu ar fi semnat procesul verbal.

Prin lecturarea procesului verbal se poate observa ca acestuia ii lipsește mențiunea privind instanța la care îl poate contesta, așa cum prevede OG. 2/2001, ci prevede faptul ca "contravenientul poate face plângere împotriva procesului verbal de constatare in 15 zile de la comunicarea procesului verbal. Aceasta se depune la unitatea din care face parte agentul constatator.

În drept, au fost invocate prevederile OG 2/2001.

În susținerea plângerii a fost depus la dosar originalul procesului-verbal de contravenție contestat și copii de pe înscrisuri sub semnătură privată intitulate "chitanță de mână".

La data de 07.12.2012 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

În drept, au fost invocate prevederile codului de procedură civilă și ale O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

În susținerea întâmpinării intimatul a anexat actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție, respectiv copii de pe raport din 16.11.2012, proces-verbal încheiat la data de 09.11.2012, declarație a petentului, proces-verbal încheiat la data de 08.11.2012, înscrisuri sub semnătură privată intitulate "chitanță de mână", raport din 08.11.2012, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșă fotografică, adrese emise de Poliția Municipiului C. – Secția 2 Poliție, adresă emisă către Poliția Municipiului C. – Secția 2 Poliție nr. 88/14.11.2012, chitanțe.

În dovedirea plângerii petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor, probe apreciate de instanța ca fiind utile cauzei și încuviințate ca atare, însă, având în vedere că petentul nu a precizat numele și adresa martorului în vederea îndeplinirii procedurii de citare și nici nu l-a prezentat în vederea audierii, instanța a dispus decăderea petentului din proba testimonială încuviințată.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/08.11.2012 s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de dispozițiile art. 1, lit. a) din Legea 12/1990, constând în aceea că petentul a efectuat lucrări de reparație la acoperișul cu tablă al blocului I 31 din C., ., fără a poseda autorizație de construcție pentru lucrare sau autorizație care să permisă prestarea acestui gen de activitate în calitate de persoana fizică, obținând venituri ilicite din plata lucrării, petentul fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, aplicandu-se si sanctiunea confiscarii sumei de 5000 lei.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Verificând potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001 legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 și art. 17 din OG 2/2001), motivul de nulitate invocat de petent referitor la faptul ca procesului verbal ii lipsește mențiunea privind instanța la care îl poate contesta, este prevazut de lege sub sanctiunea nulitatii relative petentul nefacand dovada vreunei vatamari prin incheierea in aceasta modalitate a actului sanctionator .

Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca art.1, lit. a) din Legea 12/1990 prevede ca, „Constituie activitati comerciale ilicite si atrage raspunderea contraventionala sau penala, dupa caz, fata de cei care le-au savarsit, urmatoarele fapte:

a) efectuarea de acte sau fapte de comert de natura celor prevazute in Codul comercial sau in alte legi, fara indeplinirea conditiilor stabilite prin lege;

Analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal, precum și faptul ca petentul nu a probat cele susținute în plângere nefăcând astfel, în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., lui îi incumbă sarcina acestei probe, instanța reține ca nu s-a făcut dovada contrară, procesul-verbal bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie instituită în favoarea sa.

Cu privire la sancțiune, instanța reține că acesta s-a aplicat, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța apreciază că procesul verbal este corect întocmit, iar situația de fapt a fost corect reținută de către agentul constatator astfel încât urmează să respingă plângerea contravențională și să mențină procesul-verbal de contravenție ca temeinic și legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul M. C., cu domiciliul în S., ., jud. D., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/08.11.2012 întocmit de I.P.J. D. - Poliția Municipiului C. - Secția 2 Poliție, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.05.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. S.M.B./Tehnored. A.S.

Ex. 4/ 05.06..2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7555/2013. Judecătoria CRAIOVA